Portal:Roma Antică/Articole fructuoase

Arta portretului, una dintre caracteristicile fabricării monedelor romane din epoca clasică (sesterțiu emis sub Traian, la Roma, în anul 105, oricalc; avers: IMP CAES NERVAE TRAIANO AVG GER DAC P M TR P COS V P P Capul lui Traian laureat, spre dreapta, drapat ușor; revers: S[enatus] P[opulus]Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINCIPI; Traian, în armură, călare pe un cal în galop, spre dreapta, calcă în piciore un războinic dac, cu suliță, căzut la pământ. În exergă: S[enatus] C[onsulte])

Moneda romană este, dintre toate monedele antice, cea care a cunoscut cea mai îndelungată și mai mare expansiune geografică, devenind, pentru mai multe secole, moneda comună a lumii occidentale și mediteraneene. După începuturi fruste bazate pe bronz, imitând greutatea și metoda de batere a monedelor grecești, ea s-a constituit, la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., într-un sistem monetar fondat pe bimetalismul argint și bronz. La începutul Imperiului, sub Augustus se adaugă moneda de aur, creându-se un sistem cu trei metale, care rămâne stabil timp de aproape două secole și jumătate. Criza militară și economică din secolul al III-lea, precum și spirala inflaționistă care o însoțește, văd prăbușirea monedelor de argint și de bronz. În secolul al IV-lea, reforma lui Dioclețian, care încearcă să revalorizeze monedele de argint și de bronz, nu va reuși să oprească inflația, însă Constantin I reușește să creeze un sistem monetar dominat pe solidus, stabilizat la 4,5 grame de aur și fără paritate fixă față de celelalte monede care se devalorizau. Solidus-ul cunoaște, în continuare, o excepțională stabilitate în Imperiul Roman de Răsărit, iar din secolul al VI-lea, prin succesoara sa nomisma, până în secolul al XI-lea.

citește mai departe