Lacul Titicaca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lacul Titicaca
Lake Titicaca map.png
Amplasarea lacului
Țări Flag of Bolivia.svg Bolivia, Flag of Peru.svg Peru
Coordonate geografice 15° 50′ 11″ S , 69° 20′ 19″ V
Suprafață 9.710 km²
Lungime 190 km
Lățime între 50 și 60 km
Adâncimea maximă 281 m
SatTiticacaSee-placenames.jpg
Vedere din satelit a Lacului Titicaca

Lacul Titicaca (română Lacul Frumos) este un lac situat la altitudinea de 3812 m. Din 1862 deține recordul mondial al celei mai înalte căi navigabile din lume pentru nave de mare tonaj.[1] De asemenea, este și cel mai mare lac din America de Sud, având o suprafață de 9710 km².[2][3]

Situat în podișul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri la granița dintre Peru și Bolivia, la 16º S latitudine și 69º V longitudine, Lacul Titicaca are o adâncime medie cuprinsă între 140 și 180 m, atingând maxima de 280 m. Partea de vest a lacului aparține regiunii peruane Puno, iar cea estică departamentului bolivian La Paz.

Mai mult de 25 de râuri se varsă în Titicaca. Lacul are 41 de insule, unele dintre ele dens populate.

Titicaca își menține nivelul apelor datorită ploilor și topirii zăpezilor de pe munții din vecinătatea podișului Altiplano. Din el se formează râul Desaguadero, care curge spre sud, prin Bolivia până la Lacul Poopó. Acestuia i se datorează mai puțin de cinci procente din pierderile de apă, restul fiind rezultatul evaporării ca urmare a vânturilor și soarelui, puternice la această altitudine.

Legenda lacului[modificare | modificare sursă]

O legendă povestește că, după Potopul andin, Inti, zeul Soarelui, și-a îndreptat prima rază asupra lacului Titicaca și a trimis din cer pe pământ, un fiu și o fiică pentru ca ei să-i învețe pe oameni să-l cunoască, să-l adore și să îl considere zeul lor. Manco Capac și Mama Ocllo vin din est, din Insula Soarelui, din mijlocul lacului sfânt, să dea naștere unei noi civilizații, el ca un luntraș aborigen în poncho roșu, stând în picioare, cu o prăjină lungă în mână, conducând ambarcațiunea, iar ea, chircită în spate, toarce lână de lamă pe un fus de lemn. Locul în care Manco Capac și-a înfipt bastonul de aur, a devenit locul ideal pentru dezvoltarea noii civilizații. Acest loc a fost numit Cuzco.

Clima[modificare | modificare sursă]

În zona Lacului Titicaca, clima este extremă, cu variații mari de temperatură între zi și noapte. Perioada ideală de vizitare este între lunile mai și octombrie, când zilele sunt însorite, ploile mai rare și temperatura în timpul zilei atinge 25° C. Nopțile sunt întotdeauna reci.

În ciuda faptului că temperatura medie a apei este scăzută, 10–12°,[4] lacul reprezintă un mare acumulator de căldură, astfel încât în jurul său se dezvoltă culturi de cartofi, orz, porumb. Regiunea din jurul lacului Titicaca este considerată ca fiind zona originară de cultivare a cartofului.

Flora și fauna[modificare | modificare sursă]

Populația piscicolă a lacului este în prezent destul de săracă. Omul a introdus păstrăvul-curcubeu, iar acesta a eliminat peștele-pisică, originar de aici. La rândul său, păstrăvul-curcubeu a fost și el pescuit excesiv.

Principalul locatar al lacului este broasca de Titicaca (Telmatobius culeus) — specie endemică — despre care se spune că este mai mare decât un șobolan și care respiră numai extrăgând oxigenul din apă prin piele. Din acest motiv, ea nu poate supraviețui afară din apă și este văzută foarte rar.

Vegetația lacului este de trei tipuri: amfibie, acvatică și plutitoare și formează unul din principalele elemente ale ecosistemului. Se remarcă trestia totora, Elodea, lintița, alga Chara sp. În Rezervație sunt prezente și 64 de specii de plante terestre riverane.

Rezervația Națională Titicaca[modificare | modificare sursă]

A fost fondată în 1978, acoperă 36.180 ha și are drept scop conservarea florei și faunei specifice, precum și a peisajelor atractive din zona Lacului Titicaca; păstrarea resurselor naturale, precum trestia totora; dezvoltarea socio-economică a populației din zonă; dezvoltarea turismului fără a distruge tradițiile culturale ale zonei.

Turism[modificare | modificare sursă]

Vapor în Portul Puno

Navigația pe lac se realizează cu vapoare, dar și cu ambarcațiunile tradiționale construite din trestie totora. Există, de asemenea, hoteluri cu restaurante în care poate fi apreciată bucătăria tradițională în cele două țări Peru și Bolivia.

Vasul din imagine a fost cumpărat în Europa, dezasamblat și apoi refăcut pe malul lacului. El funcționează încă și este folosit pentru croaziere pe lac.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Drews, Carl (13 septembrie 2005). „The Highest Lake in the World. http://www.highestlake.com/highest-lake-world.html. Accesat la 2 decembrie 2006. 
  2. ^ Grove, M. J., P. A. Baker, S. L. Cross, C. A. Rigsby and G. O. Seltzer 2003 Application of Strontium Isotopes to Understanding the Hydrology and Paleohydrology of the Altiplano, Bolivia-Peru. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 194:281-297.
  3. ^ Rigsby, C., P. A. Baker and M. S. Aldenderfer 2003 Fluvial History of the Rio Ilave Valley, Peru, and Its Relationship to Climate and Human History. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 194:165-185.
  4. ^ http://www.ilec.or.jp/database/sam/sam-04.html

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lacul Titicaca