Sari la conținut

Jeni Acterian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jeni Acterian
Date personale
Născută22 iunie 1916
Constanța, România
Decedată29 aprilie 1958, (41 de ani)
București, România
Frați și suroriHaig Acterian
Arșavir Acterian
Căsătorită cuAdrian Georgescu
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupațieregizor, teatrolog
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Activitate
Alte numeJeni Arnotă
EducațieFacultatea de Litere și Filozofie din București, Conservatorul de Artă Dramatică din București

Eugenia Maria Acterian, prin căsătorie Georgescu, cunoscută în teatru ca Jeni Arnotă,[3] (n. , Constanța, România – d. , București, România), a fost o regizoare română, de origine armeană, teatrolog și autoare a unui jurnal intim. Este sora scriitorilor Arșavir Acterian și a lui Haig Acterian. Ea a lăsat aproape o mie de pagini de Jurnal, tipărit în 1991 de Editura Humanitas.

Eugenia Maria Acterian s-a născut la Constanța și a fost sora mai mică a fraților Haig și Arșavir Acterian.

Jeni (sau Jenny[4]) Acterian a cunoscut încă din tinerețe pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Petru Comarnescu, Marietta Sadova (soția lui Haig Acterian), și pe mulți alții din aceeași generație. A fost bună prietenă cu Marieta Rareș, Clody Berthola, pictorița Nuni Dona (nepoata Cellei Delavrancea), Alice Botez, Rori Nasta (soția actorului și regizorului Dan Nasta), pictorița Lucica Vasiliu etc.

Se căsătorește (în 1954) cu tânărul actor Adrian Georgescu, dar căsătoria cu el o dezamăgește în asemenea măsură încât se cufundă într-o depresie severă: timp de peste o lună se închide în casă, nu mănâncă și nu face nimic altceva decât să fumeze încontinuu. Revine la o viață normală, dar nu se duce în provincie unde fusese mutată cu slujba, ci stă acasă, traducând piese de teatru.

Se îmbolnăvește de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă) și își petrece ultimii patru ani din viață în suferință. Moare în noaptea dintre 28-29 Aprilie 1958 la Spitalul I.C. Frimu, în vârsta de 41 de ani.

Primii 10 ani de școală i-a făcut la Liceul „Notre Dame de Sion” din București, după care a fost nevoită, din lipsă de bani, să-și dea examenele, inclusiv cel de bacalaureat, în particular. S-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie. Jeni Acterian și-a luat licența în 1940 cu o teză de licență pe o temă de logică matematică: Raționamentul prin recurență. A fost studenta a lui Nae Ionescu, alături de Alice Botez [5]. A fost remarcată de Alphonse Dupront, directorul institutului francez, care îi promite o bursă la Sorbona, însă începerea celui de-al Doilea Război Mondial a împiedicat-o să-și continue studiile. Rămasă în țară, primește ajutorul lui Mircea Vulcănescu și lucrează timp de patru ani și jumătate ca referent la C.A.F.A. („Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare”), slujbă pe care o detestă.

În 1947 se înscrie la secția de regie a Conservatorului de Artă Dramatică.

Activitatea ca regizor

[modificare | modificare sursă]

A fost asistentă de regizor de scenă și apoi regizor principal la Teatrul Odeon, Teatrul Municipal și Teatrul Tineretului din București.

La teatrul Municipal, care acum poartă numele de Lucia Sturdza Bulandra, unde a fost asistent de regie, a colaborat cu regizorii Liviu Ciulei și Marietta Sadova. Numele său de scenă era Jeny Arnotă.

Piese regizate

[modificare | modificare sursă]
  • Helen, Tommy și Joe - Teatrul Odeon (asistent de regie - 1948)
  • Scufița roșie - Teatrul L.S. Bulandra (1949)
  • Poveste despre adevăr - A.T.F. București (1949)
  • Doi tineri din Verona - A.T.F. București (1949)
  • Crima directorului Riggs - Teatrul Toma Caragiu Ploiești- (1951)

Opera literară

[modificare | modificare sursă]

Jurnalul lui Jeni Acterian, intitulat Jurnalul unei ființe greu de mulțumit (sau Jurnalul unei fete greu de mulțumit), cuprinde 27 de caiete, aflate astăzi în fondul Acterian din cadrul Fundației Arhiva Culturală Română. A reușit să fie publicată numai prima parte, din 1932 până în 1947.

Scrierile jurnaliere au fost o preocupare importantă a generației lui Jeni Acterian, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Anton Holban, Dan Botta, Emil Botta manifestându-și interesul față de experiența jurnalieră. Postum, a fost publicat și un volum de „Corespondență”.

Despre „jurnalul său intim” Nicolae Manolescu[6] scrie: „a scăpat de trei perchiziții, încuiat într-un cufăr îngropat în pământ, ceea ce a dus la degradarea unor foi. Consemnările sunt de o sinceritate aproape brutală și fără complezență față de sine.”

Pe lângă scrierile originale, este și autoare a unor traduceri de piese de teatru, din limbile franceză și engleză.

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ „Jurnalul lui Jeni Acterian sub mai multe cenzuri”. Observator Cultural. 
  4. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ SAiu, Florian (). „Filosoafa târâtă pe scări de câinele-lup Togo”. Jurnalul.ro. Accesat în . 
  6. ^ Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, p. 344
  • Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Editura Humanitas 1991, ediție îngrijită de Doina Uricariu.
  • Jurnalul unei ființe greu de mulțumit (ediția a II-a revăzută și adăugită), Editura Ararat 1998, ediție îngrijită de Fabian Anton
  • Corespondență, Editura Ararat 2005, ediție îngrijită de Fabian Anton
  • Jurnalul unei fete greu de mulțumit (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura Humanitas 2007, ediție îngrijită de Fabian Anton

Legături externe

[modificare | modificare sursă]