De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean-Charles Pichegru (1761-1804) a fost un general francez, unul dintre cei mai importanţi comandanţi militari ai războaielor revoluţiei. Angajat ca simplu soldat în regimentul de artilerie de la Metz, ia parte la războiul de independenţă american. La izbucnirea Revoluţiei, Pichegru avea gradul de sergent major, dar meritocraţia revoluţionară îl propulsează rapid: locotenent-colonel în octombrie 1792, retrogradat ulterior la gradul de căpitan pe 23 martie 1793, este din nou promovat şi devine general de brigadă pe 22 august 1793 şi general de divizie o zi mai târziu. Face carieră îndeosebi în Armata Rinului, al cărei comandant devine pe 2 octombrie 1793, câştingând bătăliile de la Zorn şi Wissembourg. Ca atare, pe 6 ianuarie 1794, primeşte comanda armatelor Nordului şi din Ardennes, câştigând o serie impresionantă de victorii, cucerind Olanda şi capturând flota acestei ţări, prinsă în gheţuri la Texel. După ce i se încredinţează comanda unei noi armate, a Rinului şi Mosellei, cucereşte Mannheim. Cu toate acestea, este contactat de un agent regalist şi acceptă să trădeze în favoarea partidei regaliste din exil, fapt ce îl privează de comanda armatei sale. Cu toate acestea, este ales deputat în Consiliul celor Cinci-Sute, dar este proscris după lovitura de stat din 1797, şi deportat într-o închisoare din Guyana franceză, de unde evadează, ajungând la Londra. Participă la conspiraţia ce urmărea asasinarea Primului Consul Bonaparte, întorcându-se în secret în Franţa. Capturat şi întemniţat la Temple, Pichegru este găsit mort în celulă, spânzurat cu cravata sa neagră, existând atât ipoteza unui asasinat, cât şi cea a sinuciderii. În ciuda trădării, numele său este înscris pe Arcul de Triumf din Paris[1].
- ^ Fierro, Alfredo; Palluel-Guillard, André; Tulard, Jean - „Histoire et Dictionnaire du Consulat et de l'Empire”, Éditions Robert Laffont, ISBN 2-221-05858-5, pag. 1015-1016.
