Henriette Yvonne Stahl
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Henriette Yvonne Stahl | ||
|---|---|---|
 |
||
|
Portret Henriette Yvonne Stahl
|
||
| Data naşterii | 1 septembrie 1900 | |
| Locul naşterii | Saint Avald, Lorena, Franţa | |
| Data decesului | 25 mai, 1984 | |
| Locul decesului | Bucureşti | |
| Naţionalitate | {{{naţionalitate}}} | |
| Ocupaţie | scriitoare, romancieră | |
| Căsătorie | cu romancierul Petru Dumitriu | |
| Părinţi | Henri Stahl | |
Henriette Yvonne Stahl - (n. 1 septembrie 1900, la Saint Avald, Franţa - d. 25 mai1984), scriitoare şi traducătoare română. Este sora sociologului H. H. Stahl.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Scriitoarea s-a născut în Lorena într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naştere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare şi depăşind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabileşte în România, şi scriitoarea primeşte cetăţenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie şi stenograf şef al Parlamentului, prietenul de o viaţă al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe şcoala la vârsta de 9 ani din cauza sănătăţii ei şubrede. În anul 1918 este trimisă de părinţi ca să locuiască la ţară în familia ordonanţei care-i salvase viaţa tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soţia acestuia este prototipul eroinei romanului Voica. Debutează în literatură cu poeme în proză publicate în revista Flacăra, în 1931. Urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti între anii 1922 - 1925, unde studiază actoria la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaşte pe poetul Ion Vinea alături de care va rămâne 14 ani . Din 1945 îl cunoaşte pe romancierul Petru Dumitriu cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă din 1946 ( iniţial lângă Cişmigiu, ulterior pe Pake Protopopescu nr. 89 , unde se află şi acum o plachetă in memoriam a scriitoarei ) . Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenţei mari de vârstă ( 24 de ani! ). În 1954 are loc un episod interesant : căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorţ . Explicaţia probabilă este dorinţa de a-i asigura scriitoarei un venit decent şi statutul de relativă protecţie în faţa abuzurilor ca fostă soţie de nomenclaturist.
[modifică] Debutul ca romancieră
Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul Voica se va produce în paginile "Vieţii Româneşti" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului Dimineaţa şi deşi nu îl câştigă, va intra în atenţia câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, şi apoi, in a treia ediţie, abia în 1972, conţine o imagine neidealizată a existenţei rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar şi justficându-le. Romanul Voica obţine premiul Societăţii scriitorilor români în acelaşi an. A scris şi literatură în limba franceză iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franţa în traducere proprie.
[modifică] Alte opere literare
- Mătuşa Matilda, patru nuvele, Mătuşa Matilda, Nu poate fi, Prăbuşire, La bătălia de la port Arthur, premiul Femina- Văcărescu 1928,
- Steaua Robilor, roman, Editura Adevărul, 1934,
- Între zi şi noapte, (1942, ed. n. 1971) un roman social care conţine imagini ale unui mediu citadin sau cosmopolit, capabil de rafinamente sentimentale unite cu vulgaritatea, trădând descompunerea, abulia, lipsa de preocupări mai importante decât propriul trup, ale cărui drepturi sunt dealtfel revendicate programatic de romancieră.
- Marea bucurie , 1947 tratează drama exilatului care se ratează afectiv şi social prin laşitate.
- Fratele meu, omul, (1965) reia descrierea aceloraşi medii sociale şi a combinaţiilor umane senzaţionale din perspectivă mai distanţată.
- Nu mă călca pe umbră, 1969 e o fantezie uşoară, prin care Onofrei, personaj maleabil şi proteic până la absurd, ridică în mod alegoric problema disponibilităţilor paradoxale ale omului în a se adapta prin ipostaziere oricărei situaţii.
- Orizont, linie severă, 1970, o antologie a creaţiei sale poetice din perioada 1940-1967
- Pontiful, 1972 e romanul iubirii unei scriitoare pentru un medic insuportabil. Ca şi în celelalte romane, interesul e susţinut prin capacitatea de a crea atmosfera, prin selecţia adecvată a detaliilor materiale.
- Martorul eternităţii 1975
- Lena, fata lui Anghel Mărgărit 1975
[modifică] Opere traduse de autoarea însăşi în limba franceză
- Entre jour et nuit, Seuil, 1969
- Le temoin de l'eternite, Caracteres, 1975
- Horizon, ligne severe, L'Athanor, 1976
[modifică] Traduceri
A tradus din limba engleză, integral, ciclul de romane Forsyte Saga de John Galsworthy, La răscruce de vânturi de Emily Brontë, Gora de Rabindratanath Tagore, din limba franceză, Genji Monogatari de Murasaki Shikibu, Misterele Parisului de Eugene Sue, Laurenţiu magnificul de Marcel Brion, Drămuitorul de suflete de Andre Maurois, etc.
[modifică] Biobibliografie
- Marian Popa, Dicţionarul de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Albatros, 1977).
- Mihaela Cristea de vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, Bucureşti, Editura Minerva, 1996
