Arhiducesa Maria Amalia a Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Maria Amalia a Austriei
Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla
Maria Amalia of Habsburg Lorraina Parma.jpg
Domnie 1769 - 1802
Căsătorit(ă) cu Ferdinand, Duce de Parma
Urmași
Prințesa Caroline de Parma
Louis de Etruria
Prințesa Marie-Antoinette de Parma
Casa regală Casa de Habsburg-Lorraine
Tată Francisc I, Împărat Roman
Mamă Maria Terezia a Austriei
Naștere 26 februarie 1746(1746-02-26)
Viena, Austria
Deces 18 iunie 1804 (58 ani)
Praga

Arhiducesa Maria Amalia a Austriei (26 februarie 174618 iunie 1804) a fost Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla prin căsătorie. Maria Amalia a fost fiica împărătesei Maria Terezia și a împăratului Francisc I. A fost sora mai mică a lui Iosif al II-lea, Împărat Roman și sora mai mare a lui Leopold al II-lea, Împărat Roman, Mariei Carolina, regină a Neapolelui și a Mariei Antoinette, regină a Franței.

Arhiducesă de Austria[modificare | modificare sursă]

A fost al optulea copil al împărătesei Maria Tereza și a împăratului Francisc I. Născută la palatul imperial Hofburg, ea a crescut la curtea vieneză a habsburgilor.

Una din picturile ei, Sf. Tereza și copilul Iisus, încă există într-o colecție particulară.

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

Maria Amalia, de Alexander Roslin

Împotriva dorinței ei, Amalia s-a căsătorit cu Ferdinand de Parma (1751–1802). Căsătoria a fost susținută de viitorul împărat Iosif al II-lea (fratele mai mare al Mariei Amalia), a cărui primă iubită soție a fost sora lui Ferdinand, Prințesa Isabella Maria de Parma.

A părăsit Austria la 1 iulie 1769 acompaniată de fratele ei Iosif și s-a căsătorit cu Ferdinand la 19 iulie la palatul ducal din Colorno. La doi ani după sosirea ei la Parma, Maria Amalia l-a eliberat din funcție pe Du Tillot, ministrul soțului ei, și l-a înlocuit cu spaniolul Jose del Llano recomandat de regele Carol al III-lea al Spaniei. Nici Ducelui nu-l plăcea pe Du Tillot cu care avea relații tensionate înainte de venirea soției sale. O scrisoare de la Ludovic al XV-lea al Franței către nepotul său din mai 1769 atestă acest lucru, în care el și-a sfătuit nepotul să nu-l disprețuiască pe ministrul său, care i-a servit pe părinții săi și, în plus, "nu mai era nimeni să-l înlocuiască", a declarat regele francez.

Amalia va rămâne în mare măsură înstrăinată de mama ei, cu excepția unei scurte reconcilieri în 1773, când s-a născut fiul ei; Maria Tereza a avut numeroase încercări de reconciliere cu fiica sa. Ducesa a rezistat în fața eforturilor mamei ei de a o controla de departe. Când sora ei mai mare, Arhiducesa Maria Cristina, a vizitat Parma în 1775, ea a spus mamei lor că Amalia și-a pierdut frumusețea și strălucirea. Maria Tereza a comandat pictorului Johann Zoffany portretul nepoților ei din Parma.

Maria Amalia ținea corespondență cu surorile ei mai mici, regina Maria Antoaneta a Franței și regina Maria Carolina de Neapole și Sicilia. Pe lângă corespondență, cele trei surori au schimbat portrete și daruri. De fapt, una din ultimele scrisori ale Mariei Antoaneta din timpul detenției sale a fost scrisă în secret surorii sale, Maria Amalia.

Când Napoleon Bonaparte a invadat Italia și soțul ei a murit, Maria Amalia a fost numită șeful Consiliului de Regență din Parma de muribundul Ferdinand; regența a durat doar câteva zile. La 22 octombrie 1802 francezii au expulzat-o din Parma iar ea și-a stabilit reședința la Praga, la Castelul Praga, unde a și murit în 1804. Corpul ei a fost înmormântat la cripta regală de la Catedrala Sf. Vitus din Praga în timp ce inima ei a fost dusă la Viena și plasată în urna cu nr. 33.

Copii[modificare | modificare sursă]

Copiii Mariei Amalia și ai lui Ferdinands

Ea și Ferdinand au avut nouă copii:

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]