Emanuel Vasiliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Emanuel Kant Vasiliu (n. 7 septembrie 1929, Chișinău, d. 19 august 2001) a fost un lingvist român, membru titular din 1992 al Academiei Române. Între 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române.

Cuprins

Biografie [modificare]

Este fiul lui Nicolae Vasiliu și al Gabrielei Vasiliu. Și-a făcut studiile liceale în București și a urmat cursurile Universității din București.

În 1952 s-a căsătorit cu Maria-Laura Vasiliu, lingvistă.

A obținut titlul de doctor în 1956 cu teza Accentul în limba română. A fost numit asistent la Universitatea din București în 1968 și, după ce a obținut titlul de doctor docent în 1969, a fost numit profesor în 1970. În paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o activitate de cercetare la Institutul de Lingvistică și la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale (devenit în 1990 Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române). A fost visiting professor la Universitatea din Chicago, în perioadele 1964-1965 și 1970-1971, și apoi la Universitatea din Boston, în 1971.

După revoluția anticomunistă din 1989, a fost numit decan al Facultății de Litere a Universității din București între 1990 și 1992. Din 1990 pînă la sfîrșitul vieții a condus Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1992.

Activitate științifică [modificare]

S-a preocupat de teoria limbii și filozofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc. A promovat în România orientările moderne ale științei limbii: structuralismul (incluzînd fonologia Școlii lingvistice pragheze, glosematica hjelmsleviană, descriptivismul american), tehnicile generativ-transformaționale, semantica, lingvistica textului etc.

Ca membru al Academiei Române, Emanuel Vasiliu s-a opus revenirii la grafia cu â și sunt, votînd împotriva deciziei din 1993. Celălalt lingvist din acea vreme al Academiei, Ion Coteanu, s-a abținut.[1]

Publicații [modificare]

  • „Matematică și fonologie. Teoria grafelor și consonantismul limbii romîne”, în Fonetică și dialectologie, 1961 (în colaborare cu Solomon Marcus)
  • Fonologia limbii române, București, Editura Științifică, 1965
  • Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, București, Editura Academiei, 1968
  • Sintaxa transformațională a limbii române, București, Editura Univers, 1969; publicată în engleză sub titlul The transformational syntax of Romanian, Haga, Editura Mouton, 1972 (în colaborare cu Sanda Golopenția-Eretescu)
  • Elemente de teorie semantică a limbilor naturale, București, Editura Academiei, 1970
  • Outline of a semantic theory of Kernel sentences, Haga, Editura Mouton, 1972
  • Preliminarii logice la semantica frazei, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978
  • Scrierea limbii române în raport cu fonetica și fonologia, Universitatea din București, 1979
  • Sens, adevăr analitic, cunoaștere, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
  • Limba română în secolele al XII-lea – al XV-lea. Fonetică. Fonologie. Gramatică, Universitatea din București, 1986 (în colaborare cu Liliana Ionescu-Ruxăndoiu)
  • Introducere în teoria textului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990
  • Introducere în teoria limbii, București, Editura Academiei Române, 1992
  • Elemente de filosofie a limbajului, București, Editura Academiei Române, 1995

Bibliografie [modificare]

Note [modificare]

  1. ^ Observator cultural, nr. 79, 28 august 2001, „In memoriam Emanuel Vasiliu”

Legături externe [modificare]