Drumul către servitute

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Drumul către servitute este principala lucrare a lui Friedrich Hayek. În această lucrare Hayek argumentează împotriva oricărei forme de totalitarism („nazism”, „fascism”, „comunism”, etc). Cartea a fost scrisă în perioada în care Hayek era profesor la Cambridge University, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și are în vedere mai ales perioada Primului Război Mondial, în primul rând sub aspect ideologic. Drumul către servitute este continuarea unui articol din 1938 și care avea în prim plan abuzulul și declinul rațiunii. Cartea "spre deosebire de o lucrare mai tehnică, este genul de carte accesibilă cititorului neinițiat" (Hayek vezi Referințe)

Principalele idei[modificare | modificare sursă]

În această lucrare Hayek prezintă totalitarismul din perspectiva planificării economice. În continuarea argumentului contra totalitarismului, Hayek încearcă să demonstreze că totalitarismul este în mod necesar antidemocratic și tiranic. autorul pune in evidenta caracterul ireconciliabil dintre piața liberă și planificarea socialistă,iar libertatea în genere este imposibilă fără o piață liberă.

Traducerea titlului[modificare | modificare sursă]

Titlul lucrării „Drumul către servitute” ar mai putea fi tradus și „Drumul către aservire”. „Aservire„ dat fiind faptul că Hayek vorbește despre planificarea economică care generează o rețea de feude pe care sunt stăpâni cei numiți popular nomenclaturiști.[1]

Socialism versus liberalism[modificare | modificare sursă]

Una din primele teze formulate este că socialismul și nazismul (sau fascismul) se aseamănă mai mult decât ar părea și ca veritabila antiteză este între acestea și liberalism.

Hayek consideră că o parte din forțele care au distrus libertatea în Germania, în perioada Primului Război Mondial sunt conturate și în Anglia anilor 1940. Gravitatea unei asemenea situații provine nu doar din enunțurile de tip socialist cât mai degrabă din „acceptarea necesității mersului către socialism”, ca un fenomen neîndoielnic.

În capitolul „Drumul abandonat” Hayek, întrebându-se cum a fost posibil ca într-o civilizație europeană comună să se contureze tendințele care au determinat instaurarea sistemelor totalitare în unele state, autorul ajunge la concluzia că aceste tendințe nu erau răspândite doar în țările care le-au căzut pradă, că au caracterizat deopotrivă toate statele, în condițiile unui dezinteres față de reglementarea unor aspecte pe care principiul laisse-fair-ului nu a putut-o realiza. Idealul comun al civilizației europene, de dinainte de Primul Război Mondial, a fost abandonat prin cultivarea în unele state a acelor idei care au condus la răsturnarea ordinei socialiste existente, generând și scindarea Europei în state prietene și adversare, la o criză a civilizației occidentale. Influența intelectualității germane, datorate prestigiului ei, a condus la impulsionarea răspândirii din Germania a ideilor îndreptate împotriva civilizației europene, ca civilizație liberă. În capitolul al doilea al operei initulat „Marea Utopie” Hayek detaliază caracterul pervers al discursului socialist despre libertate, modalitate în care socialismul-„apreciat de timpuriu, drept cea mai mare amenințare pentru libertate” și care „a început chiar în mod absolut fățiș ca o reacție împotriva liberalismului Revoluției franceze” a confiscat ideea de libertate, dobândind o acceptare unanimă sub steagul libertății.[2] Hayek constată modul subtil în care socialismul schimbă sensul cuvântului „libertate” pentru a-și justifica ascensiunea și menținerea la putere și pentru a-și căuta legitimitatea. Sensul acordat de către socialism libertății este unul de identificare, de confuzie a acesteia cu puterea sau cu avuția, confuzie născută o dată cu socialismul însuși. Făgăduind o „nouă libertate„, socialismul amăgește oamenii prin promisiuni iresponsabile legate de sporirea nelimitată a bogăției materiale, făgăduință ce echivala în realitate cu dispariția discrepanțelor frapante între ariile de opțiune ale diferiților indivizi. Astfel revendicarea unei libertăți nu era decât „reluarea sub un alt nume a cererii de distribuire egală a avuțiilor ” .[3] Dar „Drumul libertății” promis se va dovedi „Marea Cale către Servitute” întrucât socialismul după cum spune Hayek „duce la polul opus al libertății”.

Individualism vs colectivism[modificare | modificare sursă]

În capitolele III și VII ale „Drumului către servitute” Hayek analizează raporturile individualism - colectivism, libertate economică-planificare, planificare-democrație, planificare-supremația dreptului, dirijismul economic-totalitarism. Hayek spune că „planificarea” este dorită de toți cei care cer ca „producția pentru nevoi” să înlocuiască producția pentru profit. El introduce termenul de „colectivism”, termen care desemnează ansamblul metodelor utilizate în atingerea unei varietăți de scopuri și concomitent demonstrează că socialismul este o specie a colectivismului. Hayek face distincția între planificarea economică centralizată ca specie a colectivismului și planificarea ca raționalitate și previziune specifică a oricărui act politic modern și a oricărui individ prin care i se proiectează cadrul de referință (după criterii de eficiență, orientarea după un plan individual). Planificarea economică centralizată presupune o conducere centralizată a activităților economice, după un plan unic, prin care se stabilește cum s-ar cuveni să fie dirijate conștient „resursele societății” pentru a sluji anumitor țeluri, într-un anumit mod. Planificarea ca previziune reprezintă pe de altă parte un ideal profesional, o evaluare asupra utilizării resurselor individuale, o asumare individuală a responsabilității asupra carcacterului și a consecințelor -bune sau rele- pe care această panificare le produce. Fiecare om va deține propriul stoc de cunoaștere adeseori tacită, imposibil de transpus în termeni teoretici expliciți, pe baza căruia acționează. Impunând persoanelor particulare anumite priorități, aprecieri de valoare și decizii privind ce este important, statul planificator sau agentul încalcă libertatea individuală și lasă oamenii la cheremul hotărârilor arbitrare ale birocrației care deține puterea.

Conceptul de planificare[modificare | modificare sursă]

La Hayek conceptul de planificare este înțeles ca o impunere exterioară, mai mult sau mai puțin arbitrară a unor valori și este antonimă unei economii bazate pe concurență. Astfel economiile (propuse sau existente) care au la bază planificarea au o serie de trăsături comune și conțin în esență aceleași capcane. Una dintre ele ține de înțelesurile libertății și este strâns legată de egalitate. În esență ideea este că planificarea exclude libertatea economică (și nu numai acționând indirect în toate planurile vieții umane), care este posibilă doar prin concurență (adică o economie liberală). Socialismul (care e văzut ca o bază pentru nazism) promite o egalitate mai mare, nu una absolută, ceea ce nu poate să ducă decât la o condiție arbitrară. De asemenea propagandiștii acestor teorii vor vehicula formule care să se refere la bunăstarea comunității, a societății, dar realitatea istorică arată că în aceste state diferențele de venit sunt mai mari decât în țări cu o economie bazată pe concurență. De asemenea este folosită ca argument ideea că planificarea este inevitabilă, dar Hayek arată că monopulul nu este cu necesitate ținta spre care se îndreaptă orice economie (nici că aceasta ar fi o etapă mai avansată din punct de vedere economic). Practic ceea ce toate aceste ideologii ascund (și la ce s-ar putea reduce toate) este că în spatele lor trebuie să stea un regim totalitar. Astfel, ar fi vorba de un monopol al statului și acesta ar stabili ocupația, venitul (chiar și în timpul liber) pentru fiecare individ, anulându-i unele din libertățile cele mai elementare. Dar un stat ghidat de „binele obștesc” nu poate tolera indivizii care i se opun (și care stau în calea realizării acelui bine)motiv pentru care se va apela la forță împotriva inamicilor (distrugând libertatea de exprimare a oamenilor și a mass-mediei). Un argument adus în favoarea planificării este cel al securității. Astfel, toți indivizii lucrează pentru stat și au un venit. Este ceva sigur. Problema care se pune este valoarea acelui venit și în ce măsură siguranța aceasta este pe termen lung. Pentru că în acest cadru nu îi este permis unui individ să aibă inițiativă proprie, va lucra acolo unde vor decide alții și va fi plătit în consecință. Iar dacă statul ar decide că domeniul unde lucrează nu mai este necesar sau dacă el va dori să lucreze în altă parte, să fie plătit mai bine, nu va avea libertatea de a-și alege altă meserie. Individul nu va avea nicio garanție că el va fi plătit corspunzător muncii prestate. Ceea ce înseamnă că unii vor primi mai mult, iar alții mai puțin decât li s-ar cuveni. Iar această diferență de venit a corespunde celor de status social. În acest fel, statul va decide cine să fie privilegiat și cine nu.

Ecoul lucrării[modificare | modificare sursă]

Chiar dacă lucrarea a fost scrisă într-un sistem de referință englez, la momentul respectiv, a fost foarte bine primită în America. Prima recenzie a cărții, scrisă de Max Eastman, în America a fost publicată în Reader's Digest. Urmarea acestui rezumat a fost o serie de conferințe reușite și apreciate în America.

În Anglia a fost primită total opus, Hayek fiind discreditat profesional complet, chiar dacă la mijlocul anilor 1940 era alături de Keynes principalul economist combatant în combaterea economiei planificate.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ vezi M.R.Solcan în "Filosofia socială a lui Fr Hayek"
  2. ^ vezi Hayek pag.37-38
  3. ^ ibidem pag.39

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Friedrich A. Hayek - Autobiografie intelectuală, ed. Nemira, 1999
  • Friedrich A. Hayek -„Drumul către servitute”, Editura Humanitas,București, 1994
  • Friedrich A. Hayek - "Infatuarea fatală", traducere de Mihnea Columbeanu, Centrul F.A. Hayek - Romania, 2011
  • John Gray -„Liberalismul”, Editura DU Style, București, 1998, Traducere Anca Gheaus
  • Adrian Paul-Iliescu-„Filosofia socială a lui Friedrich Hayek”, Eitura Polirom, 2001

Vezi și[modificare | modificare sursă]