Diogene Laerțiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Informații generale[modificare | modificare sursă]

Pentru alte persoane cu numele Diogene, vedeți Diogene (dezambiguizare).

Diogenes Laertios (greacă:Διογένης Λαέρτιος) a fost un biograf al filosofilor greci. Se presupune că ar fi trăit la începutul secolului al III-lea d.Hr.

Originar din Laertia (Cilicia), a făcut parte, se pare, din cenaclul literar condus de Iulia Domna, soția lui Septimius Severus. Diogene este autorul unei vaste opere de compilație, Peri bion kai apophtegmaton ton en philosophia eudokimesanton (Despre viețile și doctrinele filosofilor), în 10 cărți, integral păstrate și care constituie un important izvor pentru studierea filozofiei Greciei antice. Lucrarea, un adevărat tezaur de informații, prezintă școlile filosofice și biografiile filosofilor greci până la Epicur, incluzând de asemenea, fragmente din operele pierdute ale gânditorilor greci, constituind cel mai prețios document pentru istoria filosofiei grecești. Diogene Laerțiu nu adoptă nici una dintre doctrinele expuse, deși se poate constata o anumită înclinare spre scepticism.[1]

În scrierile sale, menționează 70 de opere originale ale lui Democrit, dedicate diverselor probleme ale științelor naturii, matematicii și filozofiei.

Diogene atribuie lui Pitagora descoperirea numerelor iraționale și acesta deoarece descoperirea lor este legată de teorema lui Pitagora.

Criticii lui Diogenes Laertios[modificare | modificare sursă]

Poate n-a existat scriitor care să fi fost mai hulit, batjocorit, criticat și chiar insultat ca Laertios Diogenes. Nietzsche, filosoful german, care a fost și un filolog clasic ce s-a ocupat în mod special de autorul nostru, face din Diogenes un plagiator ordinar, iar elenistul Hermann Usener îl numește „un adevărat măgar”. Întrucât asemenea expresii, care sunt cu totul nelalocul lor când ne referim la un autor modern, ar putea oare deveni admisibile dacă e vorba de un autor care a trăit cam 18 secole înaintea noastră ?

Dreptate i-a făcut lui Diogenes Laertios, poate încă nu suficientă, filologul Eduard Schwartz, în articolul său din Real-Encyclopädie der classichen Alterumswis . El a stabilit definitiv că nu se poate susține că Diogenes n-ar fi consultat decât un singur autor pe care l-a copiat, deși îi recunoaște toate greșelile de compoziție și găsește că Laertios trebuie să se resemneze ,,als Esel gescholten zu werden

Totuși, chiar Usener a înțeles marea valoare a lui Laertios și i-o recunoaște fără să vrea atunci când încearcă să explice de ce au dispărut atâtea opere de valoare și originale în acest domeniu, ca Biografiile lui Hermip sau Succesiunile lui Sotion, pe când lucrarea lui Diogenes s-a conservat. Aceasta s-a întâmplat, zice Usener, „nu fiindcă opera lui Diogenes era cea mai bună, mai originală sau mai ușoară de cuprins, ci fiindcă era cea mai completă în genul său”, ceea ce, nu este un merit de disprețuit.

Dar și mai importante și programatice sunt – și trebuie să fie pentru toți cercetătorii izvoarelor lui Diogenes Laertios – cuvintele lui Wilamowitz din scrisoarea adresată lui Ernst Maass : „Dimpotrivă, găsim la Diogenes, desigur, dacă nu o judecată ascuțită, cel puțin erudiție și sârguință și nu întâlnim nici o urmă de prefăcătorie sau înșelăciune”.

Despre opera lui. Ipoteze.[modificare | modificare sursă]

Diogenes Laertios, în scrierea lui despre Viețile și doctrinele filosofilor sunt cuprinse toate genurile de izvoare ale filosofiei eline : I. directe, prin citarea de fragmente din operele pierdute ale filosofilor și II. indirecte : doxografii, biografii, succesiuni și secte ale filosofilor, cronologii, liste de omonimi, testamente ale filosofilor, epistole scrise de filosofi, cataloage ale filosofilor (lipsesc două, ultimele două feluri de izvoare indirecte, mai puțin importante.

Diogenes Laertios, într-un pasaj din Viața lui Platon (III, 47), se adresează direct, la persoana a doua, unei personalități feminine, căreia Laertios i-ar fi dedicat Viețile sale, poate sub formă de scrisoare, la începutul operei sale, dedicație care s-a pierdut, căzând din text. S-ar mai putea însă ca forma aceasta directă, în care Laertios se adresează unei persoane anumite, să vină de la izvorul lui, dacă e adevărat că obișnuia să copieze neglijent autori anteriori.

Nu se poate decide între aceste două ipoteze. Totuși, nu poate fi lăsată absolut nemenționată o afirmație a lui Paul Monceaux în Les Africains. Acest cercetător al literaturii latine din Africa afirmă, fără a se sprijini pe nici un fel de texte, că Diogenes Laertios ar fi trăit la curtea împărătesei Julia Domna, soția lui Septimius Severus, ambii mari susținători ai artelor, la a căror curte se aflau scriitori și savanți vestiți pe timpul acela. Noi nu știm absolut nimic despre viața lui Diogenes Laertios și nu credem că există vreun text antic care să justifice afirmația lui Monceaux.

Totuși, timpul când a trăit Diogenes Laertios (începutul secolului al III-lea d.H.), dedus prin considerații literare și filosofice, corespunde cu domnia lui Septimius Severus (193-211 d.H.) și a soției sale Julia Domna. Astfel s-ar putea face conjectura că Julia Domna ar fi persoana căreia i se adresează Diogenes Laertios în Viața lui Platon (Cartea a III, 47). Aceasta ca o ipoteză neconfirmată de vreun text.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Diogenes Laertios Despre viețile și doctrinele filosofilor, Iași: Polirom, 1997

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Horia C. Matei - Civilizația lumii antice - 1983


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Diogene Laerțiu