Bătălia de la Granicus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de pe râul Granicus
Parte a Războaiele lui Alexandru cel Mare
Charles Le Brun, Le Passage du Granique, 1665.png
Bătălia de pe râul Granicus
Informații generale
Perioadă Mai, 334 î.Hr.
Loc Râul Granicus (în prezent, Biga Çayı), Turcia
Rezultat Victorie macedoneană.
Modificări teritoriale Alexandru începe sa cucerească Asia Mică.
Combatanți
Regatul MacedonieiMacedonia,
Liga de la Corint
Imperiul AhemenidImperiul Ahemenid,
Greci mercenari
Conducători
Alexandru cel Mare
Parmenion
Cleitus cel Negru
Arsames
Reomithres
Niphates
Petines
Spithridates
Mithrobarzanes
Arbupales
Mithridates
Pharnaces
Omares
Arsites
Rhoesaces
Memnon din Rhodes
alții necunoscuți
Efective
20.000 peltasti[1]
22.000 infanterie grea[2]
5.000 cavalerie[2]
9.500 peltasti[2]
5.000 hopliti greci[3]
10.000 cavalerie[3]
Pierderi
300 - 400[4]
1.150-1.380 la 3.500-4.200 răniți
3.000 infanterie,[5]
1.000 cavalerie,[5]
2.000 prizonieri[5]

Coordonate: 40°13′41″N 27°14′32″E / 40.22806°N 27.24222°E / 40.22806; 27.24222 Bătălia de la Granicus (334 î.Hr.) este prima victorie obținută de Alexandru cel Mare în invazia Imperiului Persan. În pofida condițiilor nefavorabile, armata lui Alexandru i-a învins pe perșii conduși de Darius al III-lea, care au fugit. Alexandru i-a provocat la luptă pe generalii perși, omorând două dintre rudele lui Darius și fiind în pericol de a-și pierde și el viața. Din cronici reiese că macedonenii au pierdut doar 115 oameni. În urma victoriei, Alexandru a cucerit vestul Asiei Mici, iar majoritatea orașelor s-au grăbit să-i deschidă porțile.

Preludiu[modificare | modificare sursă]

După ce a lăsat supravegherea Greciei în seama lui Antipatros, Alexandru s-a îndreptat împreună cu contigentele cele mai sigure ale armatei sale spre Asia (335 î.Hr.). În fruntea unei armate formate din 30.000 de pedeștri și 5.000 de călăreți, Alexandru a plecat din Amfipolis, Tracia, și a debarcat la Troia unde a vizitat mausoleul lui Ahile unde a lăsat daruri, dar a luat și scutul lui Ahile pentru a-i purta noroc în lupte. Toată viața va purta cu el o copie după Iliada. La Hellespont, în Dardanele, se jură că va cuceri toată Asia cu o singură suliță. Nu se va mai întoarce niciodată acasă.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Armata persană condusă de Memnon din Rhodos (un general grec exilat care s-a alăturat Persiei și care comanda o armată de mercenari greci), mult superioară numeric, încearcă să oprească trupele macedonene pe malul râului Granicos, în mai 334 î.Hr. Deși au fost obligați să traverseze râul și să escaladeze un mal abrupt, macedonenii i-au pus pe fugă pe perși, după o luptă crâncenă dintre cele două cavalerii, în cursul căreia Alexandru a fost de câteva ori în pericol de moarte, mai ales atunci când un general persan și-a înfipt sabia în coiful lui, iar Alexandru l-a străpuns cu sulița pe atacator. Perșii credeau că macedonenii le căzuseră în capcană, odată ce traversau râul. Astfel, cavaleria persana a atacat. După lupte grele,distanța dintre cele două armate inamice s-a micșorat, macedonenii reușind să urce malul. Când au văzut cavaleria macedoneană punând piciorul pe mal, armata persană s-a retras îngrozită. Mercenarii greci din armata persană, ultimii rămași, au fost masacrați. În această luptă au murit doar 100 de soldați macedoneni și peste 1000 de mercenari greci din armata persană. Bătălia de la Granicus s-a încheiat cu victoria macedonenilor.

Urmări[modificare | modificare sursă]

După această luptă Alexandru a intenționat să cucerească toată regiunea de coastă, cu scopul de a-i împiedica pe perși să-și stabilească o bază pentru a invada Grecia. Astfel el eliberează câteva orașe de tiranii sau de oligarhii satrapi care le guvernau, restabilind democrația. Unele orașe, cum ar fi Halicarnas, Lampsaca sau Aspendos, i-au opus rezistență, și pentru aceasta au fost pedepsite cu asprime.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Welman estimează armata greacă la 47.000 în total.[necesită pagina]
  2. ^ a b c Moerbeek (1997).[necesită pagina]
  3. ^ a b Welman estimează armata persană la 25.000 în total, inclusiv 10.000 cavalerie și 5.000 greci. Fuller (1960) estimează 15.000 în total. Delbrück (1920) estimează cel puțin 6.000 în total.
  4. ^ În descrierea unei alte bătălii, Arrian consideră că proporția de doisprezece la unul dintre răniți și morți este mai mult decât se putea aștepta; conform v 24 8 Riiatow și Kbchly p 27 raportul ar varia între 8:1 și 10:1. Au fost date statistici conform căreia 115 au murit și au fost de zece ori mai mulți răniți.<http://books.google.ca/books?id=31chAAAAMAAJ&dq=companion+cavalry&pg=PA317&ci=75,1394,426,220&source=bookclip> “A History of Greece From the Earliest Period to the Close of the Generation Contemporary with Alexander the Great” de George Grote
  5. ^ a b c Arrian 1.16.45 - 50

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Delbrück, Hans (1920). History of the Art of War. University of Nebraska Press. Reprint edition, 1990. Translated by Walter, J. Renfroe. 4 Volumes.
  • Engels, Donald W. (1978). Alexander the Great and the Logistics of the Macedonian Army. Berkeley/Los Angeles/London.
  • Fuller, John F. C. (1960). The Generalship of Alexander the Great. New Jersey: De Capo Press.
  • Green, Peter (1974). Alexander of Macedon: A Historical Biography.
  • Moerbeek, Martijn (1997). The battle of Granicus, 333 BC. Universiteit Twente.
  • Rogers, Guy (2004). Alexander: The Ambiguity of Greatness. New York: Random House.
  • Warry, J. (1998), Warfare in the Classical World. ISBN 1-84065-004-4.
  • Welman, Nick. Battles (Major) and Army. Fontys University.