Bătălia de la Issos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Parte a Războaielor lui Alexandru cel Mare
Battle of Issus.jpg
Informații generale
Perioadă 5 noiembrie 333 î.Hr.
Loc Issus, Turcia
Rezultat Victorie decisivă macedoneană. Alexandru cel Mare cucerește sudul Asiei Mici
Combatanți
Imperiul MacedoneanImperiul Macedonean Imperiul Persan Imperiul Persan
mercenarii greci
Conducători
Alexandru cel Mare Darius
Arsames †
Reomithres †
Atizyes †
Bubaces †
Sabaces †
Stateira I
Stateira II
Drypetis
Sisygambis
Efective
40.850 în total:

13.000 peltast 22.000 infanteriști 5.850 călăreți

85.000-100.000

25.000 în total (Delbrück) 108.000 în total (Warry)

Pierderi
7.000 ~20.000

Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive Alexandru, cu o armată experimentată și compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldați din mai multe țări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a întâlnit armata persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în prima fază a luptei, cavaleria. Alexandru a așteptat pe loc prima inițiativă a lui Darius al III-lea, așteptând cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre printre ei și, prinzând-o ca într-un clește, a distrus-o (vreo 80.000 de soldați). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în flancul armatei persane. Perșii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur.[1]

Confruntarea[modificare | modificare sursă]

Mozaic antic reprezentând Bătălia de la Issos

Faimoasa confruntare a avut loc în anul 333 î.Hr, atunci când Darius al III-lea (380 î.Hr - 330 î.Hr),” Rege al Regilor”, marele conducător al Imperiului Persan, își conduce numeroasa armată cu scopul de a strivi, un “nimeni” îndrăzneț și enervant venit dintr-o țară micuță, care avea tupeul să “agite apele”în marele său imperiu. Sigura problemă a lui Darius a fost că acest “nimeni”era regele Macedoniei, Alexandru cel Mare (356 î.Hr -323 î.Hr) .

Scopul cu care Alexandru al Macedoniei a pătruns pe teritoriul Imperiului Persan, era acela de a-l cuceri, atras de bogățiile teritoriului și urmându-și planul de extindere al Imperiului Macedonean. Astfel în luna noiembrie armata sa ajunge în sudul Anatoliei mânată de entuziasmul, curajul și ambițiile lui Alexandru, de cucerire.

Având o armată extrem de numeroasă și greu de aprovizionat, Darius al III-lea plănuia o campanie scurtă de alungare a inamicului. Avantajul numeric, dar și cel teritorial îl făceau pe regele persan să se gândească că aceasta va fi una dintre cele mai facile bătălii pe care le-a purtat. Mai mult decât atât, până atunci nici o oaste condusă de un rege persan nu fusese învinsă vreodată.

Darius face prima mutare și atacă trufaș armata inamică într-o vale îngustă, folosindu-se de cavalerie pentru această primă ofensivă. Geniul militar al lui Alexandru cel Mare, dar și vitejia armatei condusă de el aveau să administreze o lovitură puternică oastei persane. Astfel armata de macedoneni se deschide la comanda lui Alexandru, și prinde ca într-un clește cavaleria persană formată din aproximativ 80.000 de oameni. Urmează un atac puternic și rapid pe flancul persan. Numeroasa oaste a lui Darius este decimată și intimidată de aceste mutări, singura soluție rămasă fiind să părăsească într-un timp cât mai scurt locul bătăliei și să abandoneze lupta.

Însuși marele Darius este nevoit să recurgă la o fugă rușinoasă, lăsându-și în urma nu numai o bună parte a armatei dezorientată și înspăimântată, dar și propria mamă, soția și cele trei fiice, care îl însoțiseră în luptă pentru a vedea cum regele persan își învinge neînsemnații adversari macedoneni. Se spune că Alexandru nu a profitat niciodată de poziția sa de învingător și a tratat prizonierele cu toată considerația cuvenită rangului lor. Alexandru, însoțit de câțiva oameni îl urmărește pe Darius în încercarea de a-l captura, dar nu reușesc să îl ajungă. Pe lângă soldații persani capturați, o avere substanțială, bunuri, echipamente de război și arme au intrat în posesia oastei macedonene, în urma înfrângerii suferite de Imperiul Persan.

Familia lui Darius

Urmări[modificare | modificare sursă]

Doi ani mai târziu, Alexandru cel Mare îl învinge încă o dată pe Darius al III-lea , care recurge la aceeași metodă pentru a scăpa, fuga. Regele persan moare în cele din urmă, fiind ucis chiar de apropiați ai săi. În urma acestor evenimente Alexandru cel Mare este proclamat rege al Asiei și moștenitor de drept al Imperiului Persan.

Așadar, Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr, a fost decisivă și a marcat începutul declinului marelui Imperiu Persan, ceea ce părea de neimaginat până atunci.

Tactici[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]