Vasîl Barladeanu
| Vasîl Barladeanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Șipca, Guvernământul Transnistriei |
| Decedat | (68 de ani) Odesa, Ucraina |
| Cetățenie |  Ucraina |
| Ocupație | scriitor jurnalist poet |
| Studii | Universitatea din Odesa Universitatea din Sofia |
| Note | |
| Premii | Ordin de Merit (Ucraina), clasa a treia[*] |
Modifică date / text  | |
Vasil Barladeanu (în ucraineană Василь Барладяну; n. , Șipca, Guvernământul Transnistriei – d. , Odesa, Ucraina) a fost un istoric de artă, poet, jurnalist, politician și românist ucrainean, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Jurnaliștilor din Ucraina.[1]
A fost autor a peste o mie de lucrări științifice, publicistice și jurnalistice în limbile ucraineană, rusă, română, germană, engleză și franceză.
Prin decretul președintelui Ucrainei Viktor Iușcenko din 26 noiembrie 2005, i s-a acordat Ordinul de merit, gradul III.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut în satul Șipca din județul Dubăsari, Guvernământul Transnistriei, în familia generalului armatei RPU, Andrii Hulîi-Hulenko. Când avea trei ani, tatăl a fost condamnat la muncă forțată în minele de uraniu din Mongolia, unde a și murit.
În 1964, a absolvit Școala corespondenților de război din Odesa, iar în 1970, la Facultatea de Filologie a Universității din Odesa.
În calitate de istoric de artă, în anii 1966-1969 a făcut practica în muzee din Moscova, Leningrad, Ucraina de Vest și Galeria Națională din Praga.
În anii 1971-1972 a studiat la Facultatea de Istorie și Filologie a Universităților din București și Sofia. Din decembrie 1969 până în mai 1974, a condus sala de istorie a artei din cadrul Universității din Odesa, ulterior, a predat istoria artei mondiale și ucrainene, literatura clasică europeană, etică și estetică la Institutul de ingineri marini din Odesa. A studiat arta populară ucraineană, legăturile medievale literare, artistice și religioase ale Ucrainei cu Bulgaria, Serbia, Grecia, Italia și principatele române.
A fost prizonier politic în perioada anilor 1977-1983, fiind învinuit de naționalism ucrainean. Persecuția sistematică a început însă în mai 1972, în timpul unui interogatoriu la departamentul regional al KGB, drept urmare, a fost expulzat din PCUS, ulterior, demis din funcția sa de la Universitatea din Odesa. A fost, de asemenea, concediat de la Muzeul de Arhitectură și Viață Populară din Kiev.
A fost eliberat la 28 februarie 1983, după care a lucrat la Odesa ca electrician. În această perioadă scrie povestea „Pe drumul mamei” (В дорозі до матері), drama istorică „Ovidiu” (Овідій), o colecție de poezii „Către Oksana” (До Оксани), precum și o serie de articole despre istoria culturii ucrainene.
La 6 septembrie 1987, împreună cu deținuții politici Mîhailo Horîn, Ivan Ghel, Zorian Popadyuk, Stepan Hmara și Viaceslav Ciornovil, a creat Grupul de inițiativă ucraineană pentru eliberarea prizonierilor de conștiință, care la 8 septembrie a intrat în Comitetul internațional pentru protecția prizonierilor politici.
În septembrie 1987, a intrat în redacția revistei „Buletinul ucrainean” (Український вісник) restaurat de Ciornovil în același an, membru al comitetelor editoriale ale revistelor „Catedra” (Кафедра) și „Perspectivele ucrainene” (Українські перспективи).
În 1990, Barladeanu a vizitat Canada și Statele Unite cu prelegeri despre situația politică din Ucraina. La Toronto a publicat colecții din eseurile sale: „La porțile statului” (Біля воріт держави) și „Încă o dată despre captivitate” (Ще раз про неволю). A publicat zeci de articole în presă pe probleme politice: „Cea de-a cincea coloană” (П'ята колона), „Cum să dezlegăm nodul moldovenesc” (Як розв'язати молдавсь-кий вузол), „Cum să tăiem nodul din Crimeea” (Як розрубати кримський вузол), „Istoria banditismului moscovit” (Історія московського бандитизму) etc. În 1992, a revenit la predare la Universitatea din Odesa, în 1993 a editat revista „Perspective ucrainene” (Українські перспективи) din Chișinău, în 1994 a ținut cursuri la Academia Teologică a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
A decedat la 3 decembrie 2010.[2]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ uc „Profil”. nspu.org.ua. Arhivat din original în . Accesat în .
- ^ uc „Помер Василь Барладяну-Бирладник”. istpravda.com.ua. . Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Український вісник. Вип. 7, 8, 9—10. — Париж-Балтимор: Смолоскип, 1971.— С. 145—148, 191—194, 265—267.
- Хроника текущих событий.— Нью-Йорк: Хроника, 1977, вип. 44.— С. 6, 32, 35, 116—117; вип. 45.— С. 23—26; вип. 47.— С. 107—108, 125, 139; 1978, вип. 48.— С. 65; вип. 51.— С. 80; 1980, вип. 54.— С. 34, 65; вип. 56.— С. 111—112; 1981, вип. 58.— С. 74.
- Суд у справі Василя Барладяну (27-29.06. 1977) // Український правозахисний рух. До-кументи і матеріали УГГ.— Торонто-Балтимор: Смолоскип, 1978. — С. 318—323, 371—381.
- Вісник репресій в Україні. Закордонне представництво Української Гельсінської групи. Редактор-упорядник Надія Світлична. Нью-Йорк. 1980—1985 рр. — 1980: 4-21, 8-25, 9-3, 10-17; 1981: 2, 3; 1982; 1984: 9—12
- М.Заярний. У рясі правозахисника // Радянська Україна, 1989. — 8 лютого.
- Романов Дм. Не стареют методы НКВД. // Труд, 1992. — 19 ноября.
- Г.Касьянов. Незгодні: українська інтелігенція в русі опору 1960-1980-х років.— К.: Либідь, 1995.— С. 169.
- Українська Громадська Група сприяння виконанню Гельсінкських угод: В 4 т. Т. 1.: Особистості / Харківська правозахисна група; Упорядники Є. Ю. Захаров, В. В. Овсієнко. — Харків: * Фоліо, 2001. — Т.1, с. 20, 28, 31, 39, 40; т. 2, с. 92, 104, 116–117, 127, 134, 137, 139, 164–168, 184; т. 3, с. 48, 68, 91, 110–111; т. 4. с. 75, 140–141, 238–242.
- Анатолій Глущак. Василів хресний шлях // Літературна Україна, 2002. — 24 жовтня.
- Захаров Борис. Нарис історії дисидентського руху в Україні (1956–1987). / Харківська правозахисна група; Худож.-оформлювач Б.Захаров. — Харків: Фоліо, 2003. — С. 29, 36, 37.
- Архів Управління Служби безпеки України в Одеській області. Спр. 16260-П. — Т. 4. Арк. 261–272.