Otidea onotica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Urechea măgarului)

Otidea onotica
Urechea măgarului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pyronemataceae
Gen: Otidea
Specie: O. onotica
Nume binomial
Otidea onotica
(Pers.) Fuckel (1870)
Sinonime
  • Peziza onotica Pers. (1801)
  • Scodellina onotica (Pers.) Gray (1821)
  • Aleuria abietina (Pers.) Gillet (1879)
  • Otidea abietina f. nigra Rick.(1898)
  • Pseudotis abietina (Pers.) Boud. (1907)
Modifică text Consultați documentația formatului

Otidea onotica (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Leopold Fuckel, 1870), din încrengătura Ascomycota, în familia Pyronemataceae și de genul Otidea,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile, fiind denumită în popor urechea măgarului, ureche de iepure,[3] deseori numai urechiușă.[4] Ea este un saprofit, crescând mai ales în grupuri, dar și solitară. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri pe sol calcaros, însă preferat pe trunchiuri moarte de rășinoase și de foioase. Timpul apariției este din iunie (câteodată deja din aprilie) până la începutul lui noiembrie.[5][6][7]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Otidea onotica
  • Corpul fructifer: are un diametru maximal de 5 cm, o înălțime de 3-7 (10) cm și o grosime de 2-3 mm, este descentrat față de picior cu marginea răsfrântă spre jos, în formă de bol cu o degajare care se trage până la abordarea pediculului, semănând adesea unei urechi de măgar sau iepure. Suprafață inferioară (superioară), cea fertilă (adică cea căptușită cu stratul himenal care va produce sporii) este netedă, de culoare gălbui-portocalie, de multe ori cu tentă de roz, cea sterilă exterioară fiind de colorit ceva mai deschis, ca piele de porc, în tinerețe făinoasă, catifelată, apoi golașă. Câteodată se găsesc exemplare de culoare deschisă, brun-albicioase nuanțate roz, de asemenea, o variație care devine brun-negricioasă, Otidea abietina forma nigra.[8]

  • Piciorul: lipsește destul de des. Dacă există, este scurt (1-1,5 cm) și rudimentar, ridat, pâslos la bază, de culoare albicioasă până pal gălbuie cu tonuri rozi.
  • Carnea: este gomoasă, dar totuși fragilă și ceroasă, cu un miros slab și plăcut precum un gust dulcișor, după unii ca de migdale.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidal-fusiformi, hialini (translucizi), fiecare cu două picături de ulei în interior, având o mărime de 12-15 x 6-8 microni. Culoarea pulberii este albă.[5][6][9]

Ascele cilindrice precum la bază atenuat pețiolate măsoară în general 200-240 x 8-10 microni și conțin câte 8 spori fiecare. Parafizele cu 3 µm și mai înalte decât ascele sunt aspre, ramificate, septate și curbat ascuțite. Hifele compuse din 3-4 celule care sunt lunguieț cilindrice au o mărime de 60-80 x 8-12 microni.[7]

  • Reacții chimice: Ascele ciupercii nu reacționează cu iod, devenind albastru. Himenul se colorează cu Hidroxid de amoniu galben.[9]
  • O. onotica de culoare mai deschisă
    O. onotica de culoare mai deschisă
  • O. onotica bătrâne
    O. onotica bătrâne
  • O. onotica, grup
    O. onotica, grup

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Otidea onotica poate fi confundată cu mai multe specii de ciuperci neotrăvitoare, ca de exemplu: Caloscypha fulgens (inferioară),[10] Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă), Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha (comestibilă),[11] Helvella silvicola sin. Wynnella silvicola (necomestibilă),[12] Otidea abietina (inferioară),[13] Otidea alutacea (fără valoare culinară),[14] Otidea auricula (inferioară),[15] Otidea bufonia (fără valoare culinară),[16] Otidea cochleata (inferioară),[17] Otidea concinna (comestibilă),[18] Otidea grandis (inferioară),[19] Otidea leporina (comestibilă),[20] Otidea umbrina (inferioară),[21] Peziza muralis (inferioară)[22] sau Peziza succosa (inferioară).[23]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

  • Caloscypha fulgens
    Caloscypha fulgens
  • Discina ancilis sin. Discina perlata
    Discina ancilis sin. Discina perlata
  • Otidea alutacea
    Otidea alutacea
  • Otidea auricula
    Otidea auricula
  • Otidea bufonia
    Otidea bufonia
  • Otidea cochleata
    Otidea cochleata
  • Otidea grandis
    Otidea grandis
  • Otidea leporina
    Otidea leporina
  • Helvella silvicola
    Helvella silvicola
  • Peziza succosa
    Peziza succosa

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mai întâi trebuie menționat, că urechea măgarului nu poate fi mâncată crud, pentru că este ușor otrăvitoare în această stare.[24] Valoarea culinară nu atinge în nici un caz calitatea bureților de genul Morchella. Sigur că ea poate fi preparată ca zbârciogii, mai bine însă este adăugarea ei, tăiată mărunt, la celelalte soiuri, de exemplu într-un sos.[25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.speciesfungorum.org/GSD/GSDspecies.asp?RecordID=175509 Index Fungorum]
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. 133, tab. 1222
  8. ^ Adalbert Ricken: „Otidea abietina forma nigra”, în: Österreichische botanische Zeitung, nr. 48, p. 62, Viena 1898
  9. ^ a b Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 662, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 660, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 594-595 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bundesamt für Naturschutz: „Schriftenreihe für Vegetationskunde”, nr. 28, Editura Bundesanstalt für Vegetationskunde, Naturschutz und Landschaftspflege, Bonn-Bad Godesberg 1996, p. 384
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 624-625, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553 ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2
  19. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 620-621, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 661, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. 142, tab. 1229
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 666, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  24. ^ 123 pilze.de
  25. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 5 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Otidea_onotica&oldid=16124888