Salvia sclarea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salvia sclarea
Salvia sclarea
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Lamiales
Familie: Lamiaceae
Subfamilie: Nepetoideae
Trib: Mentheae
Gen: Salvia
Specie: S. sclarea
Nume binomial
Salvia sclarea
L.
Modifică text Consultați documentația formatului

Salvia sclarea (denumire populară iarba Sfântului Ioan)[1] este o specie de plantă din genul Salvia, familia Lamiaceae. Fiind un reprezentant de salvie cu un ulei volatil caracteristic, specia a fost intens studiată pentru compoziția sa în compuși biologic activi.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Este o specie bisanuală sau perenă, ce atinge 20 până la 120 cm înălțime. Este o specie rară în flora României și vegetează prin pajiști stepice și silvostepice aride.[1][3] Specia prezintă bractei ovate, egale sau mai lungi decât corola. Frunze sunt ovate, cordate, cu peri de culoare cenușie, iar inflorescențele cimoase sunt sub formă de verticile cu câte 4-6 flori.[3] Frunzele bazale, în formă de rozetă, se dezvoltă în primul an de viață, iar inflorescența vara în cel de-al doilea an, fiind flori mici, pentamere, zigomorfe, tubulare, bilabiate (o corolă specifică familiei), de culoare albă până la liliachie, cu bractee mov-violet. Prezintă tulpina specifică lamiaceelor, fiind groasă, pătratică și acoperită de peri.[4] Semințele sunt brune, sferic-triunghiulare (nucule).

Specia este endemică în regiunea mediteraneeană (sudul Europei, dar și în Asia centrală și în Africa de Nord), dar a fost introdusă sau aclimatizată și în alte zone, inclusiv în partea de nord și centrală a Statelor Unite.[4][5] Există și o varietate dezvoltată pentru potențialul ornamental, denumită Salvia sclarea var. turkestanica.

  • Răsad
    Răsad
  • Frunză
    Frunză
  • Frunze
    Frunze
  • Inflorescență
    Inflorescență
  • Floare - detaliu
    Floare - detaliu
  • Floare - detaliu morfologic
    Floare - detaliu morfologic

Denumire[modificare | modificare sursă]

Ilustrație botanică

Denumirea științifică acceptată a speciei este Salvia sclarea L. (Species Plantarum 27, 1753)[6] și provine din greacă, sklêros , σκληρός (dur), și face referire la părțile dure-aspre ale petalelor,[4] însă unele surse sugerează că numele face referire la utilizarea sa în trecut pentru tratarea afecțiunilor oculare.[7] Principalele sinonime ale speciei sunt Aethiopis sclarea (L.) Opiz (1852) și Sclarea vulgaris Mill. (1768).[5][6] Celelalte sinonime recunoscute (considerate a face parte din același gen) sunt:

  • Salvia altilabrosa Pan
  • Salvia calostachya Gand.
  • Salvia coarctata Vahl
  • Salvia haematodes Scop.
  • Salvia lucana Cavara & Grande
  • Salvia pamirica Gand.
  • Salvia sclarea var. calostachya (Gand.) Nyman
  • Salvia sclarea var. turkestanica (Noter) Mottet
  • Salvia simsiana Schult.
  • Salvia turkestanica Noter

Compoziție[modificare | modificare sursă]

Structura chimică a sclareolului

Specia prezintă un ulei volatil, caracteristic pentru reprezentanții familiei Lamiaceae.[8] Acesta este bogat în sclareol, un metabolit specific care este un alcool diterpenic biciclic, fiind secretat de glandele oleifere din caliciul inflorescenței.[2] Uleiul volatil a fost studiat pentru activitatea sa biologică, în special pentru efectele sale potențiale antioxidante, antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare și antidiabetice.[2] Uleiul mai conține și alcooli monoterpenici, precum linalool, geraniol, nerol și α-terpineol, dar și esteri ai acestora, cum sunt acetatul de linalil sau de neril. Alte terpenoide sunt reprezentate de sescviterpene, cum ar fi germacrenul, α-copaenul sau oxidul de cariofilenă (acesta fiind o sescviterpenă oxigenată). Uleiul volatil este în general extras prin metode extractive clasice, precum antranarea cu vapori de apă sau hidrodistilarea.[9]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Aspectul uleiului volatil de S. sclarea

Specia este o plantă medicinală, datorită uleiului volatil, ceea ce îi aduce și utilizarea din sfera aromaterapiei.[10] În plus, S. sclarea este utilizată și în agricultură, gastronomie și cosmetică.[9][11] Datorită aspectului, este cultivată și ca plantă ornamentală valoroasă, și este apreciată pentru inflorescențele cu aspect plăcut (liliachii-roz), cât și pentru frunzele bazale verzi-gri.[12]

Gastronomie, aromatizare[modificare | modificare sursă]

Frunzele plantei sunt comestibile, atât crude, cât și gătite, și prezintă un gust și miros puternic aromatic. De aceea, este utilizată ca plantă aromatică în gastronomie, în mod similar cu Salvia officinalis (jaleșul de grădină).[13] În plus, chiar și florile sunt comestibile, și se pot consuma în salate sau ceaiuri. Frunzele au fost utilizate și pentru falsificarea vinului.[14] Uleiul esențial se mai poate utiliza și pentru aromatizarea anumitor băuturi, precum lichior, vermut, bere, apă tonică sau vinuri, aducând o aromă de tip muscat.[15] Caracteristicile aromatice fac din această specie vegetală una dintre cele mai apreciate ierburi cu proprietăți aromatice în regiunea mediteraneeană.[16]

Utilizări medicinale[modificare | modificare sursă]

Este utilizată în principal pentru uleiul său volatil. Conform literaturii tradiționale, S. sclarea a fost aplicată pe scară largă în medicina empirică pentru tratamentul diferitelor afecțiuni, cum ar fi artrita, inflamațiile de la nivel bucal, bolile sistemului digestiv și dismenoreea.[8][2] Specia fost studiată pentru efectul său antimicrobian, antiinflamator, antioxidant și citotoxic.[9]

În datele de etnofarmacologie românească, se consideră că iarba Sf. Ioan a avut aceleași întrebuințări ca și salvia (S. officinalis): ca leac pentru dureri de gât sau de dinți, pentru întărirea ochilor, contra reumatismului, etc.[17]

Parfumerie și cosmetică[modificare | modificare sursă]

În industria parfumurilor, uleiul esențial de iarba Sf. Ioan este utilizat datorită calității aromatice, fiind un fixator de parfumuri excelent. O altă caracteristică importantă este prezența sclareolului, care reprezintă baza pentru sinteza chimică a Ambrox-ului (acesta este frecvent utilizat ca alternativă la ambergris). Uleiul induce note de ambră uscată sau tutun.[11][18][19]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ciocârlan Vasile (2009). Flora ilustrată a României: Pteridophyta et Spermatophyta. Editura Ceres, București, pag. 658.
  2. ^ a b c d Zhou J, Xie X, Tang H, Peng C and Peng F (2022). The bioactivities of sclareol: A mini review. Front. Pharmacol. 13:1014105. doi:10.3389/fphar.2022.1014105
  3. ^ a b lon Sârbu, Nicolae Ștefan, Adrian Oprea (2013). Plante Vasculare din România. Determinator ilustrat de teren. Editura Victor B Victor, București. pag. 662. ISBN 978-606-8149-08-0
  4. ^ a b c „Salvia sclarea - Plant Finder”, Missouri Botanical Garden, accesat în  
  5. ^ a b „Salvia sclarea L.”, Plants of the World Online, Kew Science, accesat în  
  6. ^ a b „Salvia sclarea L.”, The World Flora Online, accesat în  
  7. ^ David Gledhill (). The name of plants (PDF). Cambridge: Cambridge University Press. Arhivat din original (PDF) la iulie 2013. Accesat în . 
  8. ^ a b Alessandra T. Peana, Mario D.L. Moretti, Pharmacological activities and applications of Salvia sclarea and Salvia desoleana essential oils. Studies in Natural Products Chemistry, Elsevier, Volume 26, Part G, 2002, pg. 391-423, ISSN 1572-5995, ISBN 9780444510044, doi:10.1016/S1572-5995(02)80012-6
  9. ^ a b c Monika Hans, Deeksha, Gulzar Ahmad Nayik, Ameeta Salaria. Chapter 19 - Clary sage essential oil, Editor(i): Gulzar Ahmad Nayik, Mohammad Javed Ansari, în: Essential Oils, Academic Press, 2023, pag. 459-478, ISBN 9780323917407, doi:10.1016/B978-0-323-91740-7.00001-3.
  10. ^ Kintzios, Spiridon E. (). Sage: The Genus Salvia. CRC Press. p. 20. ISBN 978-90-5823-005-8. 
  11. ^ a b Jibao Cai, Ping Lin, Xiaolan Zhu, Qingde Su, Comparative analysis of clary sage (S. sclarea L.) oil volatiles by GC–FTIR and GC–MS, Food Chemistry, 99(2), 2006, pag. 401-407, ISSN 0308-8146, doi:10.1016/j.foodchem.2005.07.041.
  12. ^ Grigoriadou, K., Trikka, F.A., Tsoktouridis, G. et al. Μicropropagation and cultivation of Salvia sclarea for essential oil and sclareol production in northern Greece. In Vitro Cellular & Developmental Biology - Plant 56, 51–59 (2020). doi:10.1007/s11627-019-10040-4
  13. ^ Motti Riccardo. Wild Plants Used as Herbs and Spices in Italy: An Ethnobotanical Review. Plants. 2021; 10(3):563. doi:10.3390/plants10030563.
  14. ^ „Salvia sclarea Clary, Europe sage, Clary Sage”, PFAF Plant Database, accesat în  
  15. ^ Clebsch, Betsy; Barner, Carol D. (). The New Book of Salvias. Timber Press. p. 261. ISBN 978-0-88192-560-9. 
  16. ^ Tuttolomondo T, Virga G, Licata M, Iacuzzi N, Farruggia D, Bella SL. Assessment of Production and Qualitative Characteristics of Different Populations of Salvia sclarea L. Found in Sicily (Italy). Agronomy. 2021; 11(8):1508. doi:10.3390/agronomy11081508.
  17. ^ Valer Butură. Enciclopedie de etnobotanică românească. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, pag. 119 și 207.
  18. ^ Gonceariuc, M., Balmush, Z., & Cotelea, L. (2016). Genetic diversification of Salvia sclarea L. quality by increasing the storage capacity of the essential oil. Oltenia-studii si comunicari stiintele naturii, 32(1), 29-36.
  19. ^ Aćimović MG, Cvetković MT, Stanković Jeremić JM, et al. Biological activity and profiling of Salvia sclarea essential oil obtained by steam and hydrodistillation extraction methods via chemometrics tools. Flavour and Fragrance Journal. 2021; 37: 20–32. doi:10.1002/ffj.3684.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Salvia_sclarea&oldid=16222416