Sari la conținut

Salariu minim pe economie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Salariu minim)

Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea țării respective permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Primele țări în care s-a stabilit prin lege un salariu minim au fost Australia și Noua Zeelandă, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În prezent salariul minim pe economie este stabilit în peste 90% din țările lumii[necesită citare].

În anul 2010, la nivel mondial, Luxemburg avea cel mai mare salariu minim, cu 1.687 de dolari americani lunar, iar Burundi avea cel mai mic salariu minim, respectiv 6 dolari lunar, în timp ce salariul minim în Uganda era de 7 dolari.[1][2] Din cele 120 de țări analizate la acel moment, România se situa între primele 50 de țări, cu o valoare a salariului minim de 320 de dolari (PPP) în 2009.[1] Dintre țările membre ale Uniunii Europene, doar Bulgaria avea un salariu minim mai mic decât România (292 dolari).[1]

În mai 2014, cetățenii Elveției au refuzat introducerea unui salariu minim pe economie de aproximativ 3.300 de euro, cel mai ridicat salariu minim din lume, în condițiile costului ridicat al vieții în această țară.[3]

Salariul minim pe economie în România

[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2011 a existat obligativitatea acordării unui salariu minim pentru persoanele care au terminat o facultate, care echivala cu două salarii minime la nivel național.[4]

Evoluția anuală

[modificare | modificare sursă]

Salariul minim brut pe economie (la care se aplica impozite) pe ani:

Valabil de la data Valoare în lei Valoare în euro Studii superioare Hotărâre de guvern Note
1 iulie 2024 3.700 RON 743€ HG 598/2024 Valoarea netă a salariului minim este de 2.363 RON[5]
1 octombrie 2023 3.300 RON[6] 664€ HG 900/2023 Valoarea netă a salariului minim este de 2.079 RON[7]
1 ianuarie 2023 3.000 RON[8][9][10] 606€ Valoarea netă a salariului minim este de 1.898 RON
1 ianuarie 2022 2.550 RON 515€ Valoarea netă a salariului minim este de 309€
13 ianuarie 2021 2.300 RON 473€ 2.350 RON HG 4/2021 Valoarea neta a salariului minim este de 285€
1 ianuarie 2020 2.230 RON 466€ 2.350 RON HG 935/2019 Valoarea neta a salariului minim este de 1.346 RON.[11]
1 ianuarie 2019 2.080 RON 446€ 2.350 RON (505€) HG 937/2018
1 ianuarie 2018 1.900 RON 408€ H.G. 846/2017
1 februarie 2017 1.450 RON 320€ H.G. 1/2017[12] 1,3 milioane de angajați, reprezentând 30% din total, lucrează pe salariul minim.[13]
1 mai 2016 1.250 RON 277€ H.G. 1017/2015[14]
1 iulie 2015 1.050 RON 236€ HG 1091/2014[15]
1 ianuarie 2015 975 RON 216€ În anul 2015, România avea al doilea cel mai mic salariu din Uniunea Europeană, după Bulgaria.[16][17] Aproximativ 2,4 milioane de salariați aveau salariul minim pe economie sau mai mic, ceea ce reprezenta 40% din numărul total al salariaților activi.[18] Dintre aceștia, 1,6 milioane aveau normă întreagă, iar 0,7 milioane lucrau cu normă parțială.[18]
1 iulie 2014 900 RON 205€ HG 871/2013 [19]
1 ianuarie 2014 850 RON 189€ La sfârșitul anului 2014 existau peste un milion de angajați (adică 20% din totalul salariaților din economie) care aveau salariul minim, aproape de 12 ori mai mult decât în august 2011.[4]
1 iulie 2013 800 RON 179€ HG 23/2013[20] În decembrie 2013, România avea al doilea cel mai mic salariu din Uniunea Europeană, după Bulgaria.[21]
1 februarie 2013 750 RON 171€
1 ianuarie 2012 700 RON 155€ HG 1225/2011 În aprilie 2012, România era singura țară în care aproape un sfert dintre angajați aveau salariul minim.[22]
1 ianuarie 2011 670 RON 159€ HG 1193/2010 În august 2011, mai puțin de 90.000 de salariați erau plătiți la nivelul salariului minim pe economie.[4]
1 ianuarie 2009 600 RON 142€ 1.200 RON (298€) [23] [24]
1 octombrie 2008 540 RON 142€ [25]
1 ianuarie 2008 500 RON 140€ [26]
1 ianuarie 2007 390 RON 114€ [27]
1 ianuarie 2006 330 RON 90€ [27][28]
1 ianuarie 2005 310 RON 85€ [28]
1 ianuarie 2004 2.800.000 ROL 70€ [29]
1 ianuarie 2003 2.500.000 ROL 65€ [29]
1 ianuarie 2002 1.750.000 ROL 55€ [29]
1 ianuarie 2001 1.400.000 ROL 55€ [29]
1 decembrie 2000 1.000.000 ROL 45€
1 februarie 2000 700.000 ROL 39€
1 mai 1999 450.000 ROL 28€
1 aprilie 1998 350.000 ROL 38€
1 octombrie 1997 250.000 ROL
1 august 1997 225.000 ROL
1 februarie 1997 150.000 ROL
1 august 1996 97.000 ROL
1 aprilie 1995 75.000 ROL
1 iulie 1994 65.000 ROL
15 martie 1994 60.000 ROL
1 decembrie 1993 45.000 ROL
1 octombrie 1993 40.200 ROL
1 mai 1993 30.000 ROL
1 martie 1993 17.600 ROL
1 ianuarie 1993 16.600 ROL
1 noiembrie 1992 15.215 ROL
1 septembrie 1992 12.920 ROL
1 mai 1992 11.200 ROL
1 martie 1992 9.150 ROL
1 ianuarie 1992 8.500 ROL
1 noiembrie 1991 7.000 ROL
1 septembrie 1991 6.775 ROL
1 mai 1991 5.975 ROL
1 aprilie 1991 4.675 ROL
1 martie 1991 3.150 ROL
  • anul 1989 - 2.000 lei, scutit de impozite, conform Legii 4/1988 emisă de Marea Adunare Națională. Salariul echivala cu 60 dolari SUA ținând cont de rata reală (nu cea oficială) de schimb din 1989,[30][31] însă, ținând cont de inflația suferită de USD față de sine însuși salariul minim din 1989 echivala cu 124 USD (2019).[32] Adevărata putere de cumpărare era mult mai mică, cu cei 2000 de lei se puteau cumpăra puține bunuri, bunuri ce erau „raționalizate” (ex. mâncare pe cartelă, benzină pe cartelă. etc), lipseau din magazine (ex. bunuri de consum) sau exista o „listă de așteptare” (ex. automobile) de ani de zile, penurii de căldură, gaze naturale sau electricitate[33][34][35][36]

Salariul minim în Europa

[modificare | modificare sursă]

În anul 2006, salariul minim impozabil în țările din Uniunea Europeană era:[37]

  • nu au salariu minim impus prin lege: Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia [38];
  • sub 300 de euro pe lună: Letonia (129), Lituania (159), Slovacia (183), Estonia (192), Polonia (234), Ungaria (247) și Republica Cehă (261);
  • între 400 de euro și 700 de euro pe lună: Portugalia (437), Slovenia (512), Malta (580), Spania (631) și Grecia (668);
  • peste 1.200 de euro: Franța (1.218), Belgia (1.234), Marea Britanie (1.269), Olanda (1.273), Irlanda (1.293) și Luxemburg (1.503).

Salariul minim pe economie în Republica Moldova

[modificare | modificare sursă]

În anul 2013, salariul minim de 71 Euro în Moldova era mai mic decât în India (74 Euro), China (98 Euro), Indonezia (139 Euro), Rusia (119 Euro) și nu cu mult mai mare decât în Bangladesh (49 Euro) sau Laos (59 Euro), care au cele mai joase salarii minime în Asia.[39]

Salariul minim pe economie în Germania

[modificare | modificare sursă]

În Germania, mult timp nu a existat un salariu minim pe economie. Pentru prima dată acesta a fost introdus începând cu 1 ianuarie 2015, prin intrarea în vigoare a legii salariului minim („Mindestlohngesetz”, pe scurt „MiLoG”) din 3 iulie 2014. Noua lege prevede un salariu minim de 8,50 € pe oră. Vor exista și excepții, cum ar fi tinerii sub 18 ani și foștii șomeri, în primele șase luni de la reangajare. Lucrătorii sezonieri, cum ar fi cei în agricultură, sunt scutiți de la plata cheltuielilor sociale în limita a maxim 70 de zile pe an.[40] În sectorul construcțiilor din Germania există reglementări speciale, convenite anual între sindicate și patronate. De exemplu la nivelul anului 2014 salariul minim pentru un muncitor calificat era de 13,95 € pe oră în vechile landuri federale (Germania de Vest).[41]

Salariul minim pe economie în țările nordice

[modificare | modificare sursă]

În țările nordice există doar înțelegeri sectoriale între sindicate și patronate[42].

  1. ^ a b c In ce tara din lume se plateste cel mai mare salariu minim pe economie? Dar cel mai mic salariu minim?, 17 decembrie 2010, Cristian Orgonas, HotNews.ro, accesat la 26 decembrie 2015
  2. ^ Ce țară din lume are cel mai mare salariu minim pe economie?, 17 decembrie 2010, Adevărul, accesat la 26 decembrie 2015
  3. ^ Elvețienii refuză cel mai ridicat salariu minim pe economie din lume, 18 mai 2014, Cotidianul, accesat la 26 decembrie 2015
  4. ^ a b c DRAMATIC. Peste un milion de angajați au salariul minim pe economie, de 12 ori mai mulți decât număram în urmă cu trei ani. Unu din cinci angajați a câștigat doar 900 de lei brut/lună în 2014, 13 ianuarie 2015, Adelina Mihai, Ziarul financiar, accesat la 27 decembrie 2015
  5. ^ „Salariu minim pe economie 2024”. 
  6. ^ https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/7045-cp-majorare-salariu-baza-minim-tara-28092023
  7. ^ „Salariu minim pe economie 2023”. 
  8. ^ Alexandru Nanu (), Vești bune pentru angajați. Categoria de persoane care va câștiga mai mult în acest an, ZF.ro 
  9. ^ Ramona Cornea (), Cum vor arăta salariile în anul 2023: Salariul minim net crește cu circa 370 de lei, Mediafax.ro 
  10. ^ Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2023 la 3.000 de lei, aprobată de Guvern, 8 decembrie 2022, mmuncii.ro 
  11. ^ „Salariu minim pe economie in anul 2020”. Accesat în . 
  12. ^ HOTĂRÂRE Nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, 6 ianuarie 2017, ANAF
  13. ^ „Câți români au salariul minim pe economie”. Accesat în 22 februarie 2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  14. ^ „Hotărârea Guvernului nr. 1017/2015 din 31 decembrie 2015” (PDF). Accesat în . 
  15. ^ http://www.capital.ro/salariul-minim-se-indreapta-vertiginos-spre-1-euro-pe-ora-cum-castiga-statul-mai-mult-decat-salariatul.html
  16. ^ Cu cinci zile înaintea Anului Nou, Guvernul mai are de rezolvat o problemă pentru 1,5 milioane de români. Statisticile care ne așază la coada Europei, 26 decembrie 2015, Andrei Luca Popescu, Gândul, accesat la 27 decembrie 2015
  17. ^ Salariul minim pe economie: România vs. Europa, 26 februarie 2015, Luiza Chiroiu, Gândul, accesat la 26 decembrie 2015
  18. ^ a b 4 din 10 salariati oficial in Romania au salariul minim pe economie sau mai mic, 26 noiembrie 2015, Ziare.com, accesat la 26 decembrie 2015
  19. ^ Salariul minim va crește de la 1 iulie la 900 de lei.
  20. ^ EXCLUSIV Cum va crește în 2013 salariul minim pe economie: 750 de lei la 1 februarie și 800 de lei la 1 iulie, 21 ianuarie 2013, Dan Străuț, Adevărul, accesat la 21 ianuarie 2013
  21. ^ HARTA SALARIILOR MINIME în lume. Românii, depășiți doar de bulgari în topul celor mai prost plătiți angajați din UE, 5 decembrie 2013, Alexandra Pele, Gândul, accesat la 26 decembrie 2015
  22. ^ Record pentru România: Singura țară în care un sfert dintre angajați primesc salariul minim, 30 martie 2012, Ramona Dragomir, Adevărul, accesat la 17 aprilie 2012
  23. ^ 1.200 de lei, salariul minim brut pentru angajatii cu facultate, 5 ianuarie 2009, Alina Pahoncia, Ziarul financiar, accesat la 27 decembrie 2015
  24. ^ „Cursuri medii lunare și anuale” (HTML). Banca Națională a României. Accesat în . 
  25. ^ „Curs valutar mediu lunar - 2008 - Medii lunare si anuale” (HTML). Curs-valutar-bnr.ro. 2006-10-21. Accesat în 21 septembrie 2010.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  26. ^ „Salariul minim pe economie va crește din 2008 cu 26 de euro”. Realitatea TV. 2006-10-21. Arhivat din original (HTML) la 2007-10-24. Accesat în 21 octombrie 2007.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  27. ^ a b „Salariul minim pe economie va creste de la 1 ianuarie” (HTML). Wall-Street.ro. 2006-12-22. Accesat în 21 octombrie 2007.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  28. ^ a b „Salariul minim brut garantat creste la 330 RON”. hotnews.ro. Arhivat din original (HTML) la . Accesat în . 
  29. ^ a b c d „Evolutia salariului minim brut pe economie”. e-salarizare. 2007-08-27. Arhivat din original (HTML) la 2008-05-05. Accesat în 19 noiembrie 2007.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  30. ^ „CURSUL DE SCHIMB SI BALANTA DE PLATI IN TRIMII ANI AI TRANZITIEI”. Accesat în . 
  31. ^ Isărescu, Mugur C (). Reflecții Economice. Editura Expert. p. 21. ISBN 973-618-106-5. 
  32. ^ „The US Inflation Calculator measures the buying power of the dollar over time”. Accesat în . 
  33. ^ „Cum arăta o cartelă pe vremea lui Ceaușescu. Programul de alimentație rațională”. Accesat în . 
  34. ^ „Viața de zi cu zi în România comunistă”. Accesat în . 
  35. ^ „Austerity Measures : Romania: A New Winter of Despai”. Accesat în . 
  36. ^ „Cât ar costa azi "alimentația științifică". Accesat în . 
  37. ^ minim in UE13072006.htm Salariul minim in UE[nefuncționalăarhivă], europeana.ro, accesat la 20 decembrie 2010
  38. ^ [1], cato.org, accesat la 05.07.2014
  39. ^ Salariul minim în Moldova, mai mic decât în India și Indonezia. Mergem spre UE?, 2014-07-14, Platzforma.md, accesat la 27 decembrie 2015
  40. ^ Zi istorică pentru Germania: legea salariului minim pe economie a fost votată în Bundestag, 03.07.2014, hotnews.ro
  41. ^ „„Îndrumar salarii minime în sectorul construcțiilor" - în limba germană, tabelul cu salariile minime pe pag. 3-5” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  42. ^ Avem sau nu nevoie de un salariu minim pe economie? Arhivat în , la Wayback Machine., 10.11.2010, businessday.ro, accesat la 19 decembrie 2010

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Salariu minim pe economie la Wikimedia Commons