Principatul Pindului

Principatul Pindului (în aromână: Principatulu di Pind sau Printsipat di la Pind) a fost un proiect de stat autonom sprijinit de Italia, în regiunea de nord-vest a Greciei, în timpul celor două războaie mondiale. Munții Pindului se întind în partea de sud a Albaniei și a Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei, această din urmă regiune fiind populată în majoritate de Aromâni de sorginte romanică.

Istorie

În primul război mondial, Italia a promovat proiectul de stat (denumit în italiană Principato del Pindo) în scopul de a face presiune asupra guvernului grec pentru a-l determina să intre în război de partea Aliaților. La instigația propagandiștilor italieni, treisprezece comune cu populație aromână au trimis pe data de 27 iulie 1917 o cerere către Ion Brătianu și guvernul român, ca România să susțină proiectul față de guvernul grec, condus de Elefterios Venizelos. Între timp, la 2 iulie 1917, scopul Aliaților a fost atins, și Grecia a declarat război puterilor centrale, la care Italia a renunțat la proiect. Autoritățile grecești nu au apreciat tentativa și, numeroși fruntași, învățători și preoți aromâni din satele care semnaseră cererea, au fost acuzați de separatism și deportați, pentru mai mulți ani, în insulele cele mai izolate ale Mării Egee.^[1]

În al doilea război mondial, începând cu vara anului 1941, ocupanții italieni ai Greciei de nord au susținut conducătorul aromân al mișcării politice și paramilitare Legiunea Romană^[2], Alcibiade Diamandi, în scopul de a crea o țară a aromânilor, având capitala la Mețovo (Aminciu). Diamandi cu „legionarii” săi cutreieră satele aromânești din Pind și Meglen pentru a convinge localnicii, cu un succes limitat, date fiind urmările experienței precedente din anii 1916-17. În ciuda situației defavorabile, în martie 1942 Diamandi reușește să strângă aproximativ treizeci de semnături de intelectuali și fruntași aromâni în favoarea Manifestului său pentru întemeierea unui „Principat di Pind” sau „Printsipat di la Pind”.^[3] Totodată, Diamandi cu „legionarii” săi (ale căror idei erau influențate de mișcarea legionară română) participă la lupta trupelor de ocupație italiene ale generalului Alfredo Guzzoni împotriva partizanilor greci comuniști. Aceștia replică prin acțiuni armate împotriva simpatizanților proiectului.^[4]

Socotit de partizanii greci drept colaborator al ocupanților și trădător de țară, Alcibiade Diamandi părăsește Grecia în 1943, refugiindu-se în România, unde a fost ucis în 1948 sub tortură de către agentul comunist Mihail Dulgheru la prefectura de Poliție din București.^[5] Succesorul său a fost Nicolae Matuși, pentru scurt timp deoarece Italia trece de partea Aliaților în toamna lui 1943 și renunță la proiect. Satele aromânești din Pind, ajunse în toamna lui 1944 în puterea rezistenței comuniste grecești « E.L.A.S. », au suferit represalii mult mai severe decât în 1917-18, multe familii care fuseseră favorabile italienilor sau „legionarilor” diamandiști, fiind masacrate în contextul gherilei antifasciste și ulterior al războiului civil grec care ia capăt abia în 1949. Astfel, Vasile Raputikas, adjunctul lui Matuși, a fost prins și împușcat de partizanii comuniști, legat, precum Hector de Ahile în Iliada, în spatele unui cal (în alte surse este vorba de un catâr sau un măgar) și astfel târât prin satele aromânești cu tăblița « προδότης » („trădător”) pe cadavru.^[6]

„Principatul din Pind” nu a controlat niciodată un teritoriu precis și nu a avut nici drapel, nici frontiere delimitate, în ciuda numeroaselor legende urbane și documente apocrife (în care apare sub denumirea de „Principatul de Pind și Meglen”) care circulă despre acest subiect.^[7]

Conducători

1941-1942: Alcibiade Diamandi
1942: Nicolae Matuși

Note

^ Stoica Lascu, «Revista Romana de Studii Eurasiatice», Anul III, Nr. 1-2/2007: Evenimentele din lunile iulie-august 1917 în regiunea Munților Pind – încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic Arhivat în 3 martie 2016, la Wayback Machine.; Nicolae Zdrulla, « Revista Aromânească », vol 1, nr.2, București 1929, pp. 162-168: Mișcarea aromânilor din Pind în 1917.
^ Referirea la legiunea romană a V-a care păzea Via Egnatia, face parte din legendele Aromânilor, precum tradiția despre „bădica Traian” la Daco-Români.
^ Printre semnatari: Zicu Araia din Samarina, Pr. dr. Virgil Balamace (sursă: Nick Balamace, secretar al Societății Fărșărotul în Statele Unite ale Americii), Dim. Barba, Vasile Bartoli, pr. A. Beca, dr. Caloiera, Vasile Ciociu, dr. Ștefan Cociu, dr. George Frangos, avoc. Vasilache Georgios, pr. Anatol Hagi, pr. Dim. Hagioglu, avoc. A. Kalometros, pr. dr. G. Kontoianni, Ioan Merțios (din Nevesca, al cărui fiu Nik. Arhivat în 31 decembrie 2005, la Wayback Machine. Merztios Arhivat în 31 decembrie 2005, la Wayback Machine., este un autor aromân pro-grec din Grecia), pr. Nicu Mițibouna, pr. Constantin Nicolescu, negustorul Gheorghe Pappas, Pericle Pappas, pr. Anatol Paște, ing. S. Pelekis, K. Pituli, Dumitru Tahas, ing. Nicu Teleionis, pr. Dima Tiutras.
^ Davide Rodogno, engleză {{{1}}} Fascism's European empire: Italian occupation during the Second World War, Cambridge University Press 2006, ISBN: 0-521-84515-7.
^ Live, Ziare, Procurorii au redeschis DOSARUL in care Traian BASESCU este acuzat de SANTAJ de Gabi FIREA, ZiareLive.ro, arhivat din original la 13 aprilie 2018, accesat în 12 aprilie 2018
^ Σταύρος Παπαγιάννης - Stavros Papaiannis, "Τα παιδιά της λύκαινας. Οι "επίγονοι" της 5ης Ρωμαϊκής Λεγεώνας κατά τη διάρκεια της Κατοχής 1941-1944 („Fiii lupoaicei, succesori ai legiunii romane a V-a în timpul ocupației, 1941–1944”), Εκδόσεις Σοκόλη - ed. Socol, ISBN: 978-960-7210-71-5, 1999, 2004, p. 434 și urm.
^ Michele Rallo : I “Regni-meteora” nell’Europa Orientale durante le guerre mondiali (« Storia del Novecento », anno V, n. 89, septembre 2008).

Bibliografie

es José Andreanu - Los secretos del Balkan
it Fiorenzo Toso - Frammenti d'Europa

Vezi și

Legături externe

Legenda principelui Diamandi Arhivat în 13 februarie 2012, la Wayback Machine., 30 septembrie 2011, Claudiu Padurean, România liberă

[1] Stoica Lascu, «Revista Romana de Studii Eurasiatice», Anul III, Nr. 1-2/2007: Evenimentele din lunile iulie-august 1917 în regiunea Munților Pind – încercare de creare a unei statalități a aromânilor. Documente inedite și mărturii. Studiu istoriografic și arhivistic Arhivat în 3 martie 2016, la Wayback Machine.; Nicolae Zdrulla, « Revista Aromânească », vol 1, nr.2, București 1929, pp. 162-168: Mișcarea aromânilor din Pind în 1917.

[2] Referirea la legiunea romană a V-a care păzea Via Egnatia, face parte din legendele Aromânilor, precum tradiția despre „bădica Traian” la Daco-Români.

[3] Printre semnatari: Zicu Araia din Samarina, Pr. dr. Virgil Balamace (sursă: Nick Balamace, secretar al Societății Fărșărotul în Statele Unite ale Americii), Dim. Barba, Vasile Bartoli, pr. A. Beca, dr. Caloiera, Vasile Ciociu, dr. Ștefan Cociu, dr. George Frangos, avoc. Vasilache Georgios, pr. Anatol Hagi, pr. Dim. Hagioglu, avoc. A. Kalometros, pr. dr. G. Kontoianni, Ioan Merțios (din Nevesca, al cărui fiu Nik. Arhivat în 31 decembrie 2005, la Wayback Machine. Merztios Arhivat în 31 decembrie 2005, la Wayback Machine., este un autor aromân pro-grec din Grecia), pr. Nicu Mițibouna, pr. Constantin Nicolescu, negustorul Gheorghe Pappas, Pericle Pappas, pr. Anatol Paște, ing. S. Pelekis, K. Pituli, Dumitru Tahas, ing. Nicu Teleionis, pr. Dima Tiutras.

[4] Davide Rodogno, engleză {{{1}}} Fascism's European empire: Italian occupation during the Second World War, Cambridge University Press 2006, ISBN: 0-521-84515-7.

[5] Live, Ziare, Procurorii au redeschis DOSARUL in care Traian BASESCU este acuzat de SANTAJ de Gabi FIREA, ZiareLive.ro, arhivat din original la 13 aprilie 2018, accesat în 12 aprilie 2018

[6] Σταύρος Παπαγιάννης - Stavros Papaiannis, "Τα παιδιά της λύκαινας. Οι "επίγονοι" της 5ης Ρωμαϊκής Λεγεώνας κατά τη διάρκεια της Κατοχής 1941-1944 („Fiii lupoaicei, succesori ai legiunii romane a V-a în timpul ocupației, 1941–1944”), Εκδόσεις Σοκόλη - ed. Socol, ISBN: 978-960-7210-71-5, 1999, 2004, p. 434 și urm.

[7] Michele Rallo : I “Regni-meteora” nell’Europa Orientale durante le guerre mondiali (« Storia del Novecento », anno V, n. 89, septembre 2008).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]