Politica externă a României după 1989

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Anul 1989 a reprezentat punctul culminant al izolării politice a României în secolul XX. În acel moment, țara se afla într-o criză a relațiilor cu alte state democratice și era considerată a fi izolată [1]. Politica externă a României după Revoluția din 1989 a fost marcată de o orientare ambivalentă în primii ani [2] [3] și de o orientare clară spre integrarea în structurile euro-atlantice după căderea URSS [4] și, mai ales, după semnarea Declarației de la Snagov din 1995 [5]. Prăbușirea comunismului a făcut ca România să-și reevalueze poziția sa internațională și să-și reformeze politica externă în concordanță cu valorile democratice și liberale [6]. În acest sens, România a devenit membru al NATO în 2004 [7] și a aderat la Uniunea Europeană în 2007 [8]. În plus, România a participat activ la misiunile de menținere a păcii [9][10] și la acțiunile de combatere a terorismului în diferite zone ale lumii [11].

În prezent, politica externă a României se concentrează pe consolidarea relațiilor cu statele membre ale UE și NATO [12], precum și pe dezvoltarea relațiilor cu statele vecine și cu partenerii strategici din regiune și din întreaga lume. De asemenea, România susține procesul de integrare europeană și participă la inițiative care promovează pacea, securitatea și democrația în Europa și în lume [13].

1990[modificare | modificare sursă]

Comunicatul FSN din 22 decembrie 1989[modificare | modificare sursă]

În primele săptămâni dupa Revoluția din 1989, România a urmat punctele din Comunicatul Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989 [14][1]. În intervalul 22 decembrie-1 ianuarie 1990, reprezentanții au fost activi în furnizarea de informații pentru a menține la curent factorii de decizie politică din țările în care erau acreditați. Pe 28 decembrie 1989, Sergiu Celac a fost numit noul ministru al Ministerului Afacerilor Externe [1].

La punctul 9 al Comunicatului FSN, România recunoștea că va respecta angajamentele internaționale din care face parte și, în primul rând, pe cele privitoare la Tratatul de la Varșovia [14]. Aceasta a fost considerată o dovadă că schimbările din 1989 nu au avut un caracter antisovietic [15].

Alte relații diplomatice[modificare | modificare sursă]

La data de 15 mai 1990, relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun au fost reluate, iar primul ambasador al României după perioada comunistă și-a prezentat scrisorile de acreditare pe 8 iunie 1993 [16]. Cu excepția României, Sfântul Scaun restabilise deja legăturile oficiale, până în acel moment, cu toate țările care au întrerupt relațiile după venirea comuniștilor la putere după al Doilea Război Mondial [17].

În ianuarie 1990, România a dat semnale că dorește să obțină din nou clauza națiunii cele mai favorizate de la SUA, la care Ceaușescu renunțase în februarie 1988 [18]. În februarie 1990, secretarul de stat al SUA, James Baker III a făcut o scurtă vizită în România unde s-a întâlnit atât cu liderii afltați la putere, cât și cu membrii opozițitiei. Acesta a reiterat sprijinul pentru ca efortul de reformă să avanseze spre alegeri libere și corecte [19]. La puțin după au avut loc Conflictul interetnic de la Târgu Mureș și alegerile generale din 20 mai, urmate de proteste și Mineriada din iunie. Toate aceste evenimente au șifonat imaginea internațională a României. Pentru a-și îmbunătăți imaginea în afara granițelor, România a semnat primul contract de lobby pe lângă administrația de la Washington [20].

Președinția Consiliului de Securitate al ONU[modificare | modificare sursă]

La 1 august 1990, România a preluat, conform principiului rotației, președinția Consiliului de Securitate al ONU. Acela era cel de-al treilea mandat de membru nepermanent deținut de România, primele două fiind în 1962, pentru un an, și în octombrie 1975. Posibilele teme anunțate pe agenda dezbaterilor la preluarea președinției Consiliului de Securitate al ONU de către România erau avansarea soluțiilor pentru pace în Orientul Mijlociu, examinarea situației din Asia de Sud-Est și Cambodia, depășirea impasului în chestiunea cipriotă, situația din America Centrală și întărirea rolului Consiliului în menținerea păcii și stabilității mondiale [21]. La doar o zi după preluarea președinției, pe 2 august, avea să aibă loc invadarea Kuweitului de către armata irakiană. Ca urmare a invaziei au fost adoptate o serie de rezoluții de condamare a anexării sau de instituire a embargoului [21]. Ambasadorul României la ONU în acel moment era Aurel Dragoș Munteanu [22].

1991[modificare | modificare sursă]

Tratatul Româno-Sovietic din 1991[modificare | modificare sursă]

Pe 5 aprilie 1991, la Moscova, Ion Iliescu a semnat alături de Mihail Gorbaciov un tratat politic cu Uniunea Sovietică care cuprindea o serie de clauze importante care au avut un impact major asupra relațiilor dintre România și Uniunea Sovietică. Articolul 3 garantează "inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială" a României, în timp ce articolul 4 impune obligația celor două state de a nu participa "la nicio alianță îndreptată una împotriva celeilalte". Acest tratat a marcat un moment important în istoria relațiilor diplomatice dintre România și Uniunea Sovietică [23]. România a arătat prin semnarea acelui tratat că opțiunile de politică externă se îndreaptă către USSR și nu către NATO [23][15].

România a fost prima țară care a semnat un astfel de tratat cu URSS, după schimbările din 1989 [24]. Chiar dacă țări precum Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și Bulgaria au urmat exemplul României și au semnat noi tratate cu Moscova, nu au fost incluse clauze care să interzică aliantețe cu Nato sau alte structuri occidentale [25]. În momentul semnării tratatului ministru de externe era Adrian Năstase [26]. Prim-ministrul României din acel moment, Petre Roman, a delarat că în Ministerul de Externe se pastrase o atitudine prin care se dorea ca România să “se pună bine cu toata lumea” [15]. Acesta a susținut s-a opus ratificării și că l-a convins și pe Ion Iliescu de acest lucru [15]. Tratatul cu URSS nu a fost ratificat de către Parlament [27].

Prima vizită străină în România, imediat după Revoluția din 1989 a fost a șefului diplomației sovietice, Eduard Șevarnadze[28]. Acesta a avut întrevederi cu noii lideri ai României și a dat asigurări că Uniunea Sovietică va oferi „sprijinul politic, material și moral” țării. El a mai declarat că negocierile privind cooperarea economică vor începe în scurt timp și că România s-ar putea aștepta la creșterea livrărilor de petrol și gaze naturale [29]. În februarie același an consilierul prezidențial Ioan Mircea Pașcu, a purtat discuții cu Vadim Zagladin, consilierul președintelui URSS, care sunt edificatoare pentru orientarea politicii externe în acele vremuri. [30] Una dintre declarațiile importante ale acestuia face referire la Reoublica Moldova și reflectă poziția României de a nu întreprinde nimic în direcția încurajării Basarabiei de reintegrare în frontierele României. Acesta declarând că „Frații nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în același apartament“ [30] [31] [32].

NATO[modificare | modificare sursă]

În același timp, România a început să își îmbunătățească relațiile cu NATO. În octombrie 1991, Președintele României, Ion Iliescu, a transmis un mesaj secretarului general al NATO, exprimând disponibilitatea României de a colabora strâns cu această organizație. El a afirmat că NATO este singura entitate cu capacitatea politică și militară de a asigura stabilitatea și securitatea noilor democrații europene în stadiul lor incipient[33].

Republica Moldova[modificare | modificare sursă]

În 1991, România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, imediat după proclamarea independenței pe 27 august 1991. În aceeași zi au fost stabilite relațiile diplomatice la nivel de ambasadă [34]. Gestul României a fost o manifestare politică prin care s-a arătat susținerea și recunoașterea separării Basarabiei de sub ocupația sovietică [35].

Alte evenimente notabile[modificare | modificare sursă]

Tot în 1991, România a încercat să adere la Consiliul Europei. În decembrie, Guvernul român a transmis cererea oficială de aderare la CE [36]. Ca urmare a evenimentelor petrecute în perioada de după Revoluție și a credibilității scăzute, eforturile României nu au dat roade până in 1993 [4].

1992[modificare | modificare sursă]

Stabilire relații diplomatice[modificare | modificare sursă]

În 1992, România a stabilit relații diplomatice cu mai multe țări care făcuseră parte din URSS sau care au devenit independente în acea perioadă. România a recunoscut independența Ucrainei pe 8 ianuarie 1992 și a stabilit formal relații diplomatice la 1 februarie 1992 [37]. În același an, România a mai stabilit relații diplomatice cu Belarus [38], Estonia [39], Croația [40], Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Slovenia și Tadjikistan [41].

De asemenea, în acel an, România a întețit relațiile bilaterale cu Republica Moldova. Acest proces a început cu deschiderea unei ambasade la Chișinău pe 19 ianuarie 1992 și pe 24 ianuarie 1992 la București [35]. Pe 25 ianurie a avut loc întâlnirea dintre Mircea Snegur și Ion Iliescu, la Ungheni. Aceasta a fost prima întâlnire, după destrămarea URSS, dintre președintele României și cel al Republicii Moldova [42].

Tratat bilateral româno-german[modificare | modificare sursă]

Pe 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat tratatul bilateral de prietenie și cooperare [43]. Tratatul bilateral româno-german făcea parte dintr-un efort mai amplu la nivel european de a restaura legăturile între statele care au fost separate de Cortina de Fier pentru decenii și de a contribui la consolidarea unității europene și la crearea unei ordini pașnice durabile bazate pe valorile comune, precum drepturile omului, democrația și statul de drept [44].

În același an, România și Statele Unite au semnat un tratat bilateral de investiții (BIT), care a intrat în vigoare în 1994 [45].

Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)[modificare | modificare sursă]

OCEMN a fost constituită în 1992, astfel la 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece șefi de stat și de guvern (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina au semnat ”Declarația Summit-ului privind Cooperarea Economică la Marea Neagră” și “Declarația Bosforului” [46]. OCEMN reprezintă un cadru util pentru dialog și stimularea încrederii reciproce între statele membre, având ca scop stimularea interacțiunii și armoniei între statele membre, precum și de asigurare a păcii, stabilității și prosperității, dar și relațiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre [47] [48].

1993[modificare | modificare sursă]

Acordul European[modificare | modificare sursă]

Pe 1 februarie 1993, România a semnat Acordul European care stabilește o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de altă parte [49] [50]. Acordul reprezenta instituirea unei zone de liber schimb între România și statele membre, recunoaștea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii Europene și prevedea asistență financiară și tehnică din partea Uniunii Europene [51].

Aderare la Consiliul Europei[modificare | modificare sursă]

După doi ani de eforturi, România este primită în Consiliul Europei, pe 7 octombrie, cu ocazia semnării documentelor statutare și a Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena) [52].

NATO[modificare | modificare sursă]

Pe 17 februarie 1993, președintele Ion Iliescu vizitează Cartierul General al NATO unde reafirmă dorința României de a se integra în structurile euro-atlantice [33]. Apoi, în octombrie 1993, adjunctul secretarului apărării al SUA efectuează o vizită la București și prezintă propunerea americană de stabilire a unui Parteneriat pentru Pace [53].

Tot în 1993, pe 1 aprilie, a fost lansat in România programul de cooperare Mil-to-Mil in domeniul apararii cu Statele Unite ale Americii. Acesta este primul program de acest tip dezvoltat cu un stat membru NATO și are scopul de a sprijini forțele armate ale României și de a imbunătăți relațiile militare dintre România și Statele Unite. O echipă de legatură a fost inființataă între US Forces Command Europe (EUCOM) și Armata română [53].

Clauza națiunii celei mai favorizate[modificare | modificare sursă]

Eforturile României de a-și îmbunătăți imaginea externă și de a se reorienta geopolitic au dat roade, astfel, in noiembrie 1993, Congresul American a votat pentru a reacordat României clauza națiunii celei mai favorizate [54]

1994[modificare | modificare sursă]

NATO[modificare | modificare sursă]

La summit-ul din Bruxelles din 10-11 ianuarie 1994, liderii Alianței au lansat Parteneriatul pentru Pace (PfP) și au oferit invitația de participare tuturor partenerilor din Consiliul de Cooperare Nord-Atlantica și Conferința pentru Securitate și Cooperare in Europa. În același timp, a fost publicat documentul cadru al Parteneriatului pentru Pace [53]. La câteva zile după, pe 26 ianuarie, Ministrul de externe, Teodor Melescanu, semneaza la Cartierul General al NATO Documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace. Romania devine astfel primul stat din Europa Centrala si de Est care adera la Parteneriatul pentru Pace [33]. În perioada 12-16 septembrie 1994, o pluton din România a participat la primul exercitiu NATO/PfP, "Cooperative Bridge 94", care a avut loc la Biedruska, Polonia. Scopul acestui exercitiu a fost de a împărtăși experiența în misiunile de menținere a păcii și de a îmbunătăți capacitatea de a conduce operațiuni comune de acest tip [53].

1995[modificare | modificare sursă]

UE[modificare | modificare sursă]

La 1 februarie 1993 a intrat in vigoare Acordul European semnat cu 2 ani înainte [49]. În 22 iunie 1995, Theodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe din România, a prezentat la Paris cererea oficială de aderare a României la Uniunea Europeană. Documentul "Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană" a fost atașat cererii și semnat la Snagov în 21 iunie 1995 [55].

OMC[modificare | modificare sursă]

România a fost Parte Contractantă la Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) și prin participarea sa la negocierile din cadrul Rundei Uruguay, a devenit Membru Fondator al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Lista sa de angajamente din cadrul OMC reflecta caracteristicile unei țări în curs de dezvoltare și nuanțele unei economii în tranziție, manifestate prin taxe vamale mai mari decât cele ale țărilor dezvoltate și angajamente mai puține, asumate pe perioade de timp mai lungi. Începând cu 1 ianuarie 1995, membrii GATT (124 la acea dată) au devenit membri de drept ai OMC [56] [57].

1996[modificare | modificare sursă]

Tratatul cu Ungaria[modificare | modificare sursă]

Pe 16 septembrie 1996, premierul României, Nicolae Văcăroiu, și premierul Ungariei, Gyula Horn, au semnat Tratatul de la Timișoara privind cooperarea și buna vecinătate între cele două țări [58]. Tratat a fost negociat timp de patru ani, cu scopul de a oferi minorității maghiare din România o bază juridică. După conflictul interetnic din Tîrgu Mureș din 1990, semnarea tratatului a reprezentat un prim pas important făcut de România pentru respectarea drepturilor minorităților. De asemenea, acesta era primul tratat bilateral între România și Ungaria care recunoaște frontierele României după Tratatul de la Versailles din 1919 [2].

Pe 6 iulie 1996, România a semnat, în dorința de a perfecționa colaborarea lor în domeniul asistenței juridic, un tratat cu Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală [59].

Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est[modificare | modificare sursă]

SEECP este o organizație din care fac parte mai multe state din Europa de Est și a fost fondat în 1996, la inițiativa Bulgariei, care a dorit să creeze un nou format de colaborare pentru a se potrivi cu cooperarea între statele noi din Europa de Sud-Est. Romania este parte și membru fondator al organizației. SEECP poate fi văzut ca un continuator al Înțelegerii Balcanice, care a fost inițiată de Nicolae Titulescu în perioada interbelică și reluată după cel de-al doilea război mondial sub forma conferințelor miniștrilor de externe la care au participat România, Albania, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia și Turcia [60]. SEECP urmărește să întărească stabilitatea, siguranța și relațiile de bună vecinătate și cooperarea economică în regiune. De asemenea, SEECP sprijină statele din Balcanii Vest care nu sunt încă membre ale UE și Republica Moldova în procesul lor de integrare la UE și NATO [61].

Alte evenimente semnificative[modificare | modificare sursă]

Pe 16 mai 1996, Ion Iliescu a semnat, la Belgrad, un tratat privire la relațiile de prietenie, buna vecinătate și cooperare între România și Republica Federală Iugoslavia [62]. Decizia a fost criticată, ținând cont de faptul că aspirațiile euro-altantice ale României din acel moment erau contrare abuzurilor comise de regimul lui Slobodan Miloșevici [3].

1997[modificare | modificare sursă]

Tratatul cu Ucraina[modificare | modificare sursă]

La 2 februarie 1997, România și Ucraina au semnat un tratat de bună vecinătate și coopoerare [63]. Tratatul, care mai este cunoscut sub numele de Tratatul de la Constanța, a fost semnat după 35 de runde de negocieri. România a făcut compromisuri importante pentru a finaliza acest tratat, cu o lună înainte de summit-ul NATO de la Madrid, la care Ungaria, Polonia și Cehia au fost invitate să adere [2]. Rezolvarea diferendelor cu statele vecine a fost unul dintre criteriile necesare pentru a intra în NATO. În ciuda acestui tratat bilateral, problemele cele mai acute între Ucraina și România au rămas nerezolvate și au fost abordate prin intermediul unui Acord Conex, semnat prin scrisori ale miniștrilor afacerilor externe ai celor două state. Prin aceste acorduri, România și Ucraina și-au asumat obligația de a încheia un nou tratat privind regimul frontierei de stat, precum și un acord pentru delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive în Marea Neagră. În același timp, România a renunțat să revendice Bucovina de Nord, Ținutul Herței sau Basarabia de Sud, teritorii istorice care s-au aflat temporar în componența ei. Același lucru fusese făcut de Ungaria cu un an înainte, care renunțase să mai revendice Transilvania [2].

Summit-ul de la Madrid[modificare | modificare sursă]

În urma summit-ul de la Madrid din 8-9 iulie 1997, Ungaria, Cehia și Polonia, toate țări fost comuniste și foste membre ale Pactului de la Varșovia, erau invitate să se alăture Organizației Tratatului Atlanticului de Nord[64]. În ciuda eforturilor depuse, România și Slovenia nu au fost acceptate, Statele Unite și Regatul Unit opunându-se aderării României[65]. România a fost, totuși, puternic sprijinită de Franța la acel summit [65][66]. Ca urmare a eșecului de la Madrid și în urma promisiunii făcute de președintele Emil Constantinescu în fața congresului american, România a început să scoată la suprafață economia subterană [67]. Cele mai mari probleme erau legate de traficul de țigări și armament, facilitat de persoane din cadrul armatei sau al serviciilor secrete, către țări aflate sub embargo inrernațional cum ar fi Angola[68], Indonezia[68] sau Ruanda [69], Iugoslavia [70] [71] sau Iran [72]. În acest sens a fost deschis primul mare dosar penal de contrabadă: „Țigareta 2"

Parteneriatul strategic cu SUA[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic dintre România și SUA a fost lansat în 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui Bill Clinton la București. Vizita președintelui Clinton a fost urmată de un schimb de scrisori între miniștrii de externe ai celor două state. În octombrie 1997, asistentul pentru afaceri europene și canadiene al secretarului de stat al SUA a făcut o vizită la București, stabilind domeniile de interes ale parteneriatului[73]. Președintele Clinton a reiterat faptul că ușa Nato rămâne deschisă pentru România [2].

Parteneriatul strategic cu Italia[modificare | modificare sursă]

În același an, România a semnat un parteneriat strategic cu Italia. La 17 aprilie 1997, la Roma, miniștrii de externe ai României și Republicii Italiene au semnat Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe ai României și Italiei privind Parteneriatul Strategic româno-italian [74].

1998[modificare | modificare sursă]

Deschiderea spațiului aerian pentru NATO[modificare | modificare sursă]

În 14 octombrie 1998, la solicitarea președintelui Emil Constantinescu, Parlamentul a decis deschiderea spațiului aerian pentru avioanele Alianței Nord-Atlantice (NATO) [33] în scopul efectuării operațiunilor aeriene în fosta Iugoslavie și participarea la acțiuni umanitare [2]. Hotărârea a fost adoptată după o dezbatere tensionată, cu 244 de voturi pentru, 160 contra și 82 de abțineri [75], permițând detașamentului mobil multifuncțional de sprijin umanitar, format din 250 de persoane, să acționeze în regiune pe o durată nedeterminată, în funcție de evoluția situației. Aceasta a marcat un pas important pentru România în direcția alinierii la NATO [2].

În același an, pe 30 martie, România a semnat un Acord cu Statele Unite privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă și promovarea relațiilor militare și de apărare [76]

1999[modificare | modificare sursă]

Începerea negocierilor cu UE[modificare | modificare sursă]

În iunie 1999, România adopta Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană [49]. Apoi, la 11 decembrie 1999, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare a României la UE. La summit-ul de la Helsinki, liderii europeni, au declarat începerea negocierilor de aderare cu România, Slovacia, Latvia, Lituania, Bulgaria și Malta. Negocierile propriu-zise au fost programate pentru 15 februarie 2000 [2]. Negociatorul șef al României a fost Vasile Pușcaș [77].

NATO[modificare | modificare sursă]

În februarie 1999, mlitari din România și Statele Unite stabilesc un centru de monitorizare a traficului aerian care să acopere, în afara teritoriului românesc, și ariile învecinate [36]. Șa Summit-ul NATO de la Washington -23-25 aprilie- NATO prezintă MAP (Membership Action Plan) care pune bazele unui mecanism de pregătire și evaluare individuală a țărilor candidate.

Pe parcursul acelui an România avea să ia mai multe decizii legate de acțiunile forțelor NATO în Iugoslavia. În martie, ca urmare a unei solicitări NATO, România închide trei aeroporturi în vestul țării – Timișoara, Arad, Caransebeș – până la sfârșitul operațiunilor Alianței împotriva Iugoslaviei. Ministerul Apărării Naționale confirmă că avioanele NATO au dreptul de a folosi aeroporturile din România în timpul operațiunilor din Iugoslavia. În mai 1999, guvernul român și NATO au semnat un acord privind utilizarea spațiului aerian românesc de către avioanele aliate. În iunie 1999, Parlamentul român a aprobat solicitarea președintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul trupelor cehe și poloneze din KFOR prin România spre Iugoslavia [36].

2000[modificare | modificare sursă]

În februarie 2000, în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării Conferinței Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de aderare cu România [49].

Tot în februarie 2000, a fost lansat Parteneriatul Strategic Intensificat, cu SUA, care a stabilit prioritățile și obiectivele comune în domenii strategice precum economia, apărarea militară, stabilitatea regională și riscurile de securitate neconvenționale, conform acordului între cele două părți[78] [79].

2001[modificare | modificare sursă]

NATO[modificare | modificare sursă]

În mai 2001, au avut loc reuniunea NAC unde a fost analizat progresul realizat în îndeplinirea obiectivelor Planului Național de Aderare la NATO, ciclul II, repectiv reuninea EAPC de la Budapesta [33]. În urma atacurilor din 11 septembrie, Parlamentul României decide, cu o majoritate copleșitoare, participarea României, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului internațional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare. România angajându-se să asigure acces la spațiul său aerian, aeroporturi, facilități terestre și maritime [33] [80]. Premierul de atunci al României, Adrian Năstase a declarat că evenimentele de la 11 septembrie și războiul din Afganistan, care a urmat, au accelerat intrarea României în NATO [81].

OSCE[modificare | modificare sursă]

În 2001, România a deținut președinția OSCE. Ministrul român al Afacerilor externe din acel moment, Mircea Geoană, a deținut mandatul de Președinte în exercițiu al OSCE, având ca obiective principale consolidarea păcii stabile în Europa, creșterea rolului OSCE ca forum de dialog politic și consolidarea capacității operaționale a organizației. România a conștientizat importanța acestei organizații și a depus eforturi considerabile în îndeplinirea rolului asumat, cooperând cu celelalte state participante și instituțiile OSCE. Așteptările la adresa președinției române au fost ridicate, însă România a reușit să facă față acestora, contribuind la consolidarea democrației, stabilității, securității și cooperării în spațiul euro-atlantic [82].

Alte evenimente[modificare | modificare sursă]

La scurt timp după atacurile de la 11 septembrie, între 29 octombrie și 3 noiembrie 2001, a avut loc vizita în SUA a premierului Adrian Năstase, care a inclus o întrevedere neprogramată cu președintele George W. Bush. Năstase a declarat ulterior că președintele Statelor Unite, George W. Bush, susține în continuare extinderea NATO și dorește ca România să obțină un răspuns favorabil din partea Alianței Nord-Atlantice în procesul de aderare [83].

2002[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic cu Ungaria[modificare | modificare sursă]

În 2002, România și Ungaria au semant un parteneriat strategic. Astfel, la 29 noiembrie 2002 a fost semnată, la Budapesta,  Declarația de Parteneriat Strategic dintre Guvernu României și Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI. Cooperarea se concentrează pe mai multe domenii, atât în cadru bilateral, cât și în cadru multilateral. Principalele domenii privesc colaborarea economică și cooperarea în păstrarea și promovarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale [84].

Vizita Președintelui George W. Bush la București[modificare | modificare sursă]

La 23 noiembrie 2002 are loc vizita președintelui George W. Bush. Președintele american , însoțit de președintele de atunci, Ion Iliescu, a ținut un discurs în fața mii de persoane în Piața Revoluției. Un curcubeu a apărut pe cerul Capitalei, moment care l-a impresionat pe președintele american [83].

Alte evenimente[modificare | modificare sursă]

Tot în 2002 a fost semnată Declarația de prietenie, cooperare și parteneriat dintre România și Japonia, cu ocazia vizitei Președintelui României la Tokyo [85].

2003[modificare | modificare sursă]

Tratat cu Rusia[modificare | modificare sursă]

În 4 iulie 2003, Ion Iliescu și Vladimir Putin semnau la Moscova „Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă” [86]. Tratatul a fost semnat de președinții Ion Iliescu si Vladimir Putin, după ce a fost negociat timp de mai mulți ani. Discutiile au fost o vreme blocate din cauza refuzului partii ruse de a condamna în cadrul tratatului Pactul Ribbentrop-Molotov - care a dus la anexarea Basarabiei de catre fosta URSS, in 1941-  si de a retroceda tezaurul Romaniei [87]. Printre altele, tratul afirmă dreptul popoarelor de a-și hotârî, în mod liber și fără amestec din afară, statutul politic, de a-și alege mijloacele de asigurare a propriei securități [88]

Parteneriatul strategic cu Regatul Unit[modificare | modificare sursă]

În iunie 2003, România a semnat un parteneriat strategic cu Regatul unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Documentul adoptat este intitulat „Marea Britanie și România în Europa: Parteneriat Strategic” [89].

Alte evenimente[modificare | modificare sursă]

La 23 octombrie 2003, Romania a fost aleasa pentru un loc de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul din 2004-2005, prin votul exprimat la cea de-a 58-a sesiune a Adunarii generale [90].

2004[modificare | modificare sursă]

Încheierea negocierilor de aderare la UE[modificare | modificare sursă]

În iunie 2004, Consiliul European reconfirmă calendarul de aderare a României. Apoi, la 6 octombrie 2004, CE prezintă Raportul anual 2004 pentru România, precum și Documentul de Strategie privind perspectivele procesului de extindere. Documentele afirmă sprijinul ferm al Comisiei Europene în favoarea încheierii negocierilor de aderare cu România și Bulgaria până la sfârșitul anului 2004. În luna decembrie se încheie din punct de vedere tehnic negocierile de aderare. Acest lucru este anunțat în cadrul Conferinței de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004. Apoi, pe 16-17 decembrie 2004, Consiliul European confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România și a reafirmat calendarul de aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 - aderarea efectivă [8].

Alte evenimente[modificare | modificare sursă]

În iulie 2004 a avutloc vizita în SUA a premierului Adrian Năstase. Programul vizitei a inclus întâlniri cu președintele George W. Bush, secretarul de stat Colin Powell, secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, secretarul energiei Spencer Abraham și membri ai Senatului SUA. Năstase și Bush au discutat principalele subiecte de interes în relația România-SUA legate situația din Irak și Afganistan, relațiile bilaterale, alegerile din România și SUA și problema adopțiilor internaționale [83]. În luna septembrie a acelui an și președintele Iliescu a efectuat o vizită în SUA unde s-a întâlnit cu oficiali americani [83].

Tot în 2004, România a primit, din partea Uniunii Europene, statul de economie de piață funcțională în urma unor negocieri care au durat mai mulți ani [91] [92]. Privatizarea Petrom a fost unul dintre elementele importante caare au dus la primirea acelui statut [93].

În 2004, cu ocazia vizitei președintelui Chinei în România, Hu Jintao, a fost semnată Declarația Comună a României și a Republicii Populare Chineze privind Stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare [94] [95].

2005[modificare | modificare sursă]

Semnarea tratatului de aderare la UE[modificare | modificare sursă]

Pe 13 aprilie 2005 România a primit avizul conform al Parlamentului European pentru semnarea Tratatului de Aderare. Conform procedurii (art. 49 TUE), forul democratic european s-a pronunțat la 13 aprilie 2005, cu ocazia sesiunii plenare, în baza unui Raport de progrese elaborat de raportorul PE pentru România, Pierre Moscovici. Rezultatul votului din plenara PE: aviz conform: 497 de voturi pentru, 93 împotrivă, 71 abțineri. Raportul Moscovici: 564 de voturi pentru, 59 împotrivă, 41 abțineri. Semnarea propriu-zisă a tratatului ratatului de Aderare a României și Bulgariei la UE a avut loc pe 25 aprilie 2005, la Luxemburg [8].

2007[modificare | modificare sursă]

România-stat membru al Uniuneii Europene[modificare | modificare sursă]

Pe 1 ianuarue 2007, România devine stat membru al Uniunii Europene [8].

2008[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic cu Franța[modificare | modificare sursă]

În 2008, România a semnat un parteneriat strategic cu Franța. Parteneriat Strategic dintre România și Franța a fost stabilit printr-o Declarație comună semnată în februarie 2008, la București, de către Președinții celor două state[96].

Parteneriatul strategic cu Republica Corea[modificare | modificare sursă]

Nivelul relației bilaterale dintre România și Republica Coreea a fost ridicat la nivel de ăarteneriat ptrategic în 2008. Declarația Comună privind stabilirea Parteneriatului Strategic între România și  Republica Coreea  a fost semnată de președinții celor două țări, la Seoul, la 8 septembrie 2008, cu ocazia vizitei oficiale a președintelui României. De altfel, România este prima țară din UE care a stabilit relații la nivel de parteneriat strategic cu Republica Coreea [97].

Parteneriatul strategic Consolidat cu Italia[modificare | modificare sursă]

Tot în 2008, la 11 ani după semnarea parteneriatului strategic dintre cele doua state, România și Italia au decis semnarea unui parteneriat strategic consolidat. Astfel, la 9 ianuarie 2008, la București, miniștrii de externe ai celor două state au semnat Declarația Comună a miniștrilor afacerilor externe ai României și Republicii Italiene privind Parteneriatul Strategic Consolidat româno – italian. Parteneriatul Strategic Consolidat prevede dezvoltarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, printre care se numară următoarele: politic, securității și apărării, economic, energie, mediu, agricultură, justiție și afaceri interne, sănătate, cultură și educație, muncă și domeniul social [74].

2009[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic cu Polonia[modificare | modificare sursă]

În 2009, România și Polonia au decis să ridice colaborarea dintre cele două state la nivel de parteneriat strategic. Parteneriatul strategic cu Republica Polonia a fost lansat cu ocazia vizitei Președintelui Republicii Polone în România, fiind semnată o Declarație Comună a Președinților României și Republicii Polone pe 7 octombrie 2009. Principalele arii de cooperare se referă la cooperarea politică și în domeniul securității, energia și dezvoltarea durabilă, agricultura, dezvoltarea regională, transporturile, schimbările climatice și alte obiective comune ale celor două state în regiune [98].

Parteneriatul strategic cu Azerbaidjan[modificare | modificare sursă]

Tot în 2009, România a semant un parteneriat strategic cu Azerbaidjan. Declarația privind stabilirea unui parteneriat strategic între România și Republica Azerbaidjan a fost semnată în luna septembrie 2009, cu ocazia vizitei oficiale în România a președintelui azer, Ilham Aliyev. De altfel, România a fost primul stat membru UE care a încheiat cu Azerbaidjanul un document de parteneriat strategic [99].

2010[modificare | modificare sursă]

Partenariatul strategic cu Republica Moldova[modificare | modificare sursă]

În 2010, România a semenat un parteneriat strategic cu Republica Moldova. Documentul semant este intitulat Declarația privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a fost semnat la București, pe 27 aprilie 2010 [100].

Alte evenimente[modificare | modificare sursă]

În 2010 a fost adaugat un plan de acțiune parteneriatului strategic dintre România și Polonia semnat cu un an înainte. Pe 28 octombrie 2010, cu ocazia vizitei oficiale în România a Președintele Republicii Polone a fost semnat Planul de Acțiune pentru punerea în practică a Parteneriatului Strategic, care conținea proiectele concrete de cooperare pentru  perioada 2010-2015 [99]. Conform MAE, obiectivele parteneriuatului erau: consolidarea dialogului politic, cooperare energetică, cooperare economică și în investiții, cooperare pe probleme de securitate, cooperare în cadrul organizațiilor internaționale, precum și în domeniul culturii [99].

2011[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic cu Turcia[modificare | modificare sursă]

În 2011, România a semant un parteneriat strategic cu Turcia. Declarația Comună a Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Turcia a fost semnată cu ocazia vizitei de stat în Republica Turcia a  Președintelui României, care  avut loc în perioada 12-13 decembrie 2011 [101].

Încercarea de aderare a Romaniei la Schengen[modificare | modificare sursă]

Pe data de 2 mai 2011, Raportul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost aprobat în mod favorabil de către Comisia pentru Libertăți Civile din Parlamentul European, iar la 8 iunie același document a fost adoptat în Strasbourg. Cu toate acestea, la Reuniunea Consiliului JAI (Justiție și Afaceri Interne) de la Luxemburg, care a avut loc la data de 9 iunie 2011, s-a decis că Bulgaria și România nu vor fi primite în spațiul Schengen pentru o perioadă nedeterminată, în ciuda îndeplinirii criteriilor tehnice. La 16 septembrie 2011 Olanda s-a decis să blocheze aderarea României și Bulgariei la Schengen, iar a 21 septembrie Guvernul finlandez a anunțat că a decis să se alăture Olandei [102]. Pe 22 septembrie a devenit oficial că aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen a fost amanată, dupa ce presedinta poloneza a UE nu a supus votului Consuliului JAI [103].

2013[modificare | modificare sursă]

Parteneriatul strategic cu Spania[modificare | modificare sursă]

În 2013 România a semant un nou parteneriat strategic, de data aceasta cu Spania. La 22 iulie 2013, la Madrid, prim-ministrul României și președintele guvernului spaniol  au anunțat, în cadrul conferinței de presă comună, decizia politică de stabilire a parteneriatului strategic între cele două state. Parteneriatul pevede consolidarea relațiilor bilaterale în domeniile prioritare pentru ambele țări: infrastructură, energie, politică europeană, afaceri interne, agricultură [104].

Parteneriatul extins cu India[modificare | modificare sursă]

România și India au decis, la 8 martie 2013, la New Delhi, semnarea unui parteneriat extins. Documentaul a fost semant de miniștrii de externe ai României și Indiei și este intitulat Declarația Comună privind stabilirea unui Parteneriat Extins între România și India [105].

2022[modificare | modificare sursă]

Parteneriat strategic cu Georgia[modificare | modificare sursă]

În octombrie 2022, România a semnat un parteneriat strategic cu Georgia. Președinteșe Iohannis a precizat cp parteneriatul strategic va conduce la dezvoltarea și aprofundarea cooperării noastre privind agenda euroatlantică și europeană, inclusiv sub umbrela Parteneriatului Estic, precum și în domeniul securității [106]. Documentatul este intitulat ”Declarația privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Georgia” și a fost semnat cu ocazia vizitei oficiale în România a Președintelui Georgiei, doamna Salome Zourabichvili, din 10-12 octombrie 2022 [107]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c „Inițiative ale diplomației românești pentru politica externă imediat după 1989”. historia.ro. Accesat în . 
  2. ^ a b c d e f g h Fati, Sabina (), „Glisarea României între Est și Vest. 10 momente-cheie în politica externă din ultimii 30 de ani”, Europa Liberă România, accesat în  
  3. ^ a b „De ce nu ne-a vrut Clinton în NATO, în 1997. Emil Constantinescu: „Nu am fost dezamăgit. Obținusem mai mult decât se putea spera"”. adevarul.ro. Accesat în . 
  4. ^ a b „Nato executive summary” (PDF). nato.int. Accesat în 06-02-2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  5. ^ „11 ani și jumătate: drumul României către aderarea la Uniunea Europeană”. euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews. Accesat în . 
  6. ^ „150 de ani de diplomație românească modernă (1862 - 2012) | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  7. ^ „România și NATO | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  8. ^ a b c d „Cronologia relațiilor României cu UE | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  9. ^ „Misiuni Internationale - Armata Romaniei”. misiuni.mapn.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Ministerul Afacerilor Interne: 15 ani de participare la misiuni de pace – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE”. www.mai.gov.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Terorism internațional | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  12. ^ „Politică externă”. www.presidency.ro. Accesat în . 
  13. ^ „Politica externă | REPREZENTANȚA PERMANENTĂ A ROMÂNIEI pe lângă Uniunea Europeană”. ue.mae.ro. Accesat în . 
  14. ^ a b „COMUNICAT 22/12/1989 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în . 
  15. ^ a b c d „Iliescu a actionat pentru apararea intereselor URSS-ului”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  16. ^ „Relații bilaterale | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  17. ^ Archives, L. A. Times (). „WORLD : Vatican, Romania to Renew Ties” (în engleză). Los Angeles Times. Accesat în . 
  18. ^ Archives, L. A. Times (). „Romania Wants Favored U.S. Trade Status Again : East Europe: Bucharest seeks to restore economic ties that were cut by Ceausescu” (în engleză). Los Angeles Times. Accesat în . 
  19. ^ Don Oberdorfer. „OPPOSITION MEETS BAKER IN ROMANIA”. Washingtonpost. Accesat în 05-02-2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  20. ^ „DOCUMENTE MINERIADĂ Primul contract de lobby la Washington al României de după Revoluție. Regimul Iliescu-Roman a plătit 200.000 de dolari unui broker de asigurări din Beverly Hills pentru a-și "spăla" imaginea în SUA după mineriada din iunie 1990. Cine a negociat deal-ul”. Profit.ro. Accesat în . 
  21. ^ a b AGERPRES. „DOCUMENTAR: Se împlinesc 25 de ani de când România a preluat președinția Consiliului de.”. www.agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ AGERPRES. „DOCUMENTAR: Se împlinesc 25 de ani de când România a preluat președinția Consiliului de.”. www.agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ a b Fati, Sabina (), „Glisarea României între Est și Vest. 10 momente-cheie în politica externă din ultimii 30 de ani”, Europa Liberă România, accesat în  
  24. ^ „La margini și sfârșit de imperiu: Tratatul româno-sovietic din 5 aprilie 1991 și consecințele pentru Republica Moldova – Revista Polis”. revistapolis.ro. Accesat în . 
  25. ^ Welle (www.dw.com), Deutsche. „Ce voia Gorbaciov de la România | DW | 31.08.2022”. DW.COM. Accesat în . 
  26. ^ „Nastase Adrian”. www.cdep.ro. Accesat în . 
  27. ^ „După '90 | Semnarea Tratatul româno-sovietic de prietenie și bună vecinătate”. dupa90.ro. Accesat în . 
  28. ^ Ionescu, Dragos (). „Reprezentantul diplomației URSS, Eduard Șevarnadze, primul care a vizitat România după Revoluție”. Marina Noastră. Accesat în . 
  29. ^ Powers, Charles T. (). „Shevardnadze Promises Support to Romania : East Bloc: The Soviet foreign minister says he was 'moved' by talks with Bucharest's new leaders. He says Moscow will increase oil and gas shipments” (în engleză). Los Angeles Times. Accesat în . 
  30. ^ a b Simion GHEORGHIU. „Politica externă post-decembristă a României (1991): „Frații nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în același apartament"” (PDF). Revista polis. Accesat în 09-02-2023.  line feed character în |titlu= la poziția 53 (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  31. ^ „Precizări pe marginea unei replici | Revista 22” (în engleză). revista22.ro. . Accesat în . 
  32. ^ „Archives” (în engleză). Însemnările unui om obișnuit. Accesat în . 
  33. ^ a b c d e f „Cronologia relațiilor România - NATO | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  34. ^ „Republica MOLDOVA | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  35. ^ a b Dorin Cimpoeșu. „Scurtă istorie critică a relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova (1991-2016)” (PDF). Plural. Accesat în 05-02-2023.  line feed character în |titlu= la poziția 54 (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  36. ^ a b c „Cronologia relațiilor România - NATO | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  37. ^ „MAE salută aniversarea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Ucraina | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  38. ^ „Relații bilaterale | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  39. ^ „Relații bilaterale | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  40. ^ „Republica CROAȚIA | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  41. ^ „Lista statelor cu care România întreține relații diplomatice | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  42. ^ „Întâlnirea dintre Mircea Snegur și Ion Iliescu din 25 ianuarie 1992 de la ,,Casa Albă" din Ungheni”. Unghiul - Vezi lumea așa cum e ea!. . Accesat în . 
  43. ^ „Declarație comună a miniștrilor afacerilor externe cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, din 21 aprilie 1992 | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  44. ^ Welle (www.dw.com), Deutsche. „30 de ani de prietenie româno-germană | DW | 21.04.2022”. DW.COM. Accesat în . 
  45. ^ „Politici și istorie”. Ambasada SUA în România. Accesat în . 
  46. ^ „Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  47. ^ „Organizația Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  48. ^ „Black Sea Economic Cooperation Organization (BSEC) | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  49. ^ a b c d „Scurt istoric al relațiilor dintre România și Uniunea Europeană”. romania.representation.ec.europa.eu. Accesat în . 
  50. ^ „Cronologia relațiilor României cu UE | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  51. ^ „Banca Națională a României - Criteriile de aderare”. bnr.ro. Accesat în . 
  52. ^ „Aderarea României la Consiliul Europei | REPREZENTANȚA PERMANENTĂ A ROMÂNIEI pe lângă Consiliul Europei (Strasbourg)”. coe.mae.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ a b c d „VIDEO 10 ani de la aderarea la NATO: Drumul Romaniei de la prima tara ex-comunista care s-a alaturat Parteneriatului pentru Pace la gazduirea de elemente ale scutului anti-racheta”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  54. ^ „România și clauza americană” (în engleză). www.revistasinteza.ro. Accesat în . 
  55. ^ Pora, Andreea (), „Întortocheatul drum al României până la aderarea la UE. Ucraina și Moldova pot lua aminte”, Europa Liberă România, accesat în  
  56. ^ AGERPRES. „ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE: Organizația Mondială a Comerțului”. www.agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  57. ^ „WTO | Romania - Member information”. www.wto.org. Accesat în . 
  58. ^ „TRATAT din 16 septembrie 1996 de intelegere, cooperare si buna vecinatate intre Romania si Republica Ungara”. www.monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  59. ^ Systems, Indaco. „Tratatul între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 06.07.1996” (în Romanian). Lege5. Accesat în . 
  60. ^ „România și Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  61. ^ „Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  62. ^ „TRATAT 16/05/1996 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în . 
  63. ^ „TRATAT 02/02/1997 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în . 
  64. ^ „Madrid 1997 – Madrid 2022. Cum a evoluat percepția NATO privind amenințarea Rusiei”. www.veridica.ro. Accesat în . 
  65. ^ a b Fati, Sabina (), „Cum a intrat România în NATO: Ce sacrificiu a făcut Constantinescu în favoarea lui Iliescu”, Europa Liberă România, accesat în  
  66. ^ „Europe changes shape”, The Economist, ISSN 0013-0613, accesat în  
  67. ^ „România furată | Cine a câștigat din dosarul „Țigareta 2", anchetă cu implicații la vârful statului”. www.digi24.ro. Accesat în . 
  68. ^ a b „Rezultate de căutare pentru „trafic de arme"”. AntiMafia. Accesat în . 
  69. ^ Zaur Borov. „Illegal Weapons Traffic in Eastern Europe”. Liberty University,. Accesat în 01-03-2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  70. ^ Refugees, United Nations High Commissioner for. „Refworld | Romania: Arms dealing by the Romanian government to the former Yugoslavia; steps taken by the government to end the illegal trade of weapons” (în engleză). Refworld. Accesat în . 
  71. ^ Romania admits UN sanctions breach (în engleză), , accesat în  
  72. ^ „PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: "Filomaericanul" Ioan Talpeș și vînzarea secretă de rachete sol-aer către Iran, sub embargo-ul SUA”. Mediafax.ro. Accesat în . 
  73. ^ „Parteneriatul strategic România – SUA | Ministry of Foreign Affairs”. www.mae.ro. Accesat în . 
  74. ^ a b „Parteneriatul strategic cu Republica Italiană”. mae.ro. 
  75. ^ „Dezbateri parlamentare”. www.cdep.ro. Accesat în . 
  76. ^ Systems, Indaco. „Acordul între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă și promovarea relațiilor militare și de apărare din 30.03.1998 actualizat 2023” (în Romanian). Lege5. Accesat în . 
  77. ^ „Banca Națională a României - 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: de la coeziune la convergență”. www.bnr.ro. Accesat în . 
  78. ^ B, V. „DOCUMENTAR: 135 de ani de relații diplomatice între România și SUA | Agenția de presă Rador”. Accesat în . 
  79. ^ „COOPERAREA MILITARĂ ROMÂNO-AMERICANĂ - CURS ASCENDENT”. arhiva.gov.ro. Accesat în . 
  80. ^ Pora, Andreea (), „19.09 - București: Parlamentul aprobă angajarea României în operațiuni internaționale antiteroriste”, Radio Europa Liberă, accesat în  
  81. ^ Neblea, Andreea (). „Ce a însemnat pentru România 11 septembrie 2001? Adrian Năstase: „Pornirea acelui război a accelerat intrarea României în NATO"”. Aleph News. Accesat în . 
  82. ^ „Asumarea Președinției în exercițiu a OSCE de România 2001”. MAE. Accesat în 01.03.2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)[nefuncțională]
  83. ^ a b c d „Istoricul relațiilor diplomatice româno-americane”. Mediafax.ro. Accesat în . 
  84. ^ „Parteneriatul strategic cu Ungaria”. mae.ro. 
  85. ^ „Relația specială a României cu Japonia”. mae.ro. 
  86. ^ „Ce prevede tratatul semnat între România și Rusia în 2003? Actul a fost semnat de Ion Iliescu și Vladimir Putin”. monitorulcj.ro. Accesat în . 
  87. ^ „Tratatul de baza romano-rus, o victorie morala pentru Romania”. ZF.ro. Accesat în . 
  88. ^ Grozav, Adrian (2020-06), Evoluția unor procese demografice în mediul rural din Republica Moldova în ultimii 80 de ani, Institute of Ecology and Geography, Republic of Moldova, doi:10.53380/9789975891608.06, accesat în 2023-03-01  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  89. ^ „Parteneriatul Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”. mae.ro. 
  90. ^ „Organizatia Natiunilor Unite”. www.mmuncii.ro. Accesat în . 
  91. ^ „BBC Romanian”. www.bbc.co.uk. Accesat în . 
  92. ^ „BBC: Romania a primit statutul de economie de piata functionala”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  93. ^ „Adrian Năstase, despre culisele privatizării Petrom și opoziția Austriei pentru aderarea României la Schengen”. adevarul.ro. Accesat în . 
  94. ^ „China, Romania sign joint statement on partnership”. www.chinadaily.com.cn. Accesat în . 
  95. ^ „Relația specială a României cu R.P. Chineză”. mae.ro. 
  96. ^ „Parteneriatul strategic cu Franța”. mae.ro. 
  97. ^ „Parteneriatul strategic cu Republica Coreea”. mae.ro. 
  98. ^ „Parteneriatul strategic cu Republica Polonă”. mae.ro. 
  99. ^ a b c „Parteneriatul Strategic între România și Republica Azerbaidjan”. mae.ro. 
  100. ^ „Republica MOLDOVA”. mae.ro. 
  101. ^ „Parteneriatul Strategic între România și Republica Turcia”. mae.ro. 
  102. ^ „Cum a ajuns România să aștepte de 11 ani să intre în Schengen. Ce state s-au opus și de ce”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  103. ^ „Nu se stie cand intram in Schengen! Aderarea Romaniei a fost amanata. Afla ce se intampla mai departe! | OpiniaTimisoarei.ro”. www.opiniatimisoarei.ro. Accesat în . 
  104. ^ „Parteneriatul strategic cu Regatul Spaniei”. mae.ro. 
  105. ^ „Parteneriatul Extins cu India”. mae.ro. 
  106. ^ AGERPRES. „VIDEO Declarație comună privind stabilirea unui parteneriat strategic între România și.”. www.agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  107. ^ „Relația specială dintre România și Georgia”. mae.ro. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Politica_externă_a_României_după_1989&oldid=15981041