Niki de Saint Phalle

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Niki de Saint Phalle (1964)
Saint phalle hannover2.JPG
Saint phalle hannover1.JPG
The Golem, Kiryat Hayovel, Israel
Îngerul protector din holul gării principale din Zürich

Niki de Saint Phalle (n. 29 octombrie 1930 în Neuilly-sur-Seine — d. 21 mai 2002 în San Diego); născută sub numele Cathérine Marie-Agnès Fal de Saint Phalle a fost o pictoriță și sculptoriță franceză.

Viața[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 29 octombrie 1930 într-o familie franceză cu 5 copii, fiind al doilea. Tatăl ei a fost șeful unei filiale bancare de la New York, care s-a bancrotizat cu un an înaintea nașterii Nikăi. În această situație Maria (Nika-este nume dat de maică-sa și pe care la purtat ca artist) trăiește un timp la buneii ei în Franța. Tot în anii copilăriei este strămutată cu traiul mai de mute ori între Franța și SUA. Face școală primară pe lângă o mănăstire din suburbiile New York-ului 1. La vârsta de 12 ani îi citește pe Poe, Shakespeare, și tragediile grecești; tot atunci scrie primele poezii. Din 1944 datează cele mai timpurii picturi ale sale – niște statui vechi grecești din posesia școlii Brearl-School unde își continua învățătura primară. Tot din acest an datează și primele informații despre dereglările psihice a tinerii de 14 ani - drept urmare a unui de viol de incest intreprins de tatăl ei, pe care l-a suportat la vârsta de 11 ani.

În 1947, la vârsta de 17 ani termină abitura școlii din Marilandiar iar de la 18 ani încearcă să-și câștige existența angajându-se ca fotomodel. Sau păstrat mai multe afișe de reclamă comercială cu pozele ei. În 1948 are loc prima căsătorie cu un tânăr marinar destul de inteligent cu numele de Harri Mathewes, care peste doi ani, lepădându-se de marină, începe să studieze muzica, iar ceva mai târziu se va consacra nu fără succes literaturii. Probabil grație acestui gest Nika își va lega de el viața până la începutul anilor 60. Din 1950 datează primele lucrări în guașă ale artistei. În 1951 naște primul copil; se îndeletnicește de meseria de actor, pe parcurs inter prinde mai multe călătorii prin Europa unde vizitează mai multe orașe, muzee și catedrale – fapt care o face să se decidă finalmente de a se consacra artelor plastice. În 1953 suferă o a doua criză psihică. Din 1954 se mută cu traiul în Franța. În 1955 vizitează marele orașe din Spania- Madridul și Barcelona. Este adânc impresionată de creația monumentală a lui Antonio Gaudi- fapt care avea să-i decidă soarta de artist plastic de mai departe...În 1956 se petrec trei evenimente cruciale în viața artistei:- prima expoziție personală în orășelul St. Hallen (Elveția), cunoașterea îndeaproape a creației unor mari artiști moderni ca H.Matisse, P.Klee și Pablo Picasso precum și prima sa cunoștință cu familia marelui sculptor francez modernist Jean Tinguely. Pe parcurs între Nike de Saint Phalle și Tinguely se leagă o colaborare colegială încununată de succes, dar și cu un furtunos roman finalizat cu cea de a doua căsătorie a ei din 1971. Apropierea de Tinguely aduce la divorțul din 1960 cu fostul ei soț (cărui îi lasă doi copii), dar și la integrarea ei în clocotitorul mediu artistic euro-american neomodernist care va acoperi viața artistică occidentală din anii 60- 70. Deja la începutul anilor 60 Niki de S.Ph. face legături de colaborare și prietenie cu artiști ca: Jasper Jons, Mario Botta, Yves Klein, D.Spoerri, F.Dufrene, ș.a. reprezentanți a curentului Nouveux Realistes (Noul realism) aderând de fapt la acest grup cunoaște totodată și susținerea lui Robert Rauschenberg.

Din 1961 Niki Saint Phalle devine una dintre vedetele presei americane iar de la mijlocul a. 60 și una din figurile de rezistență a artei moderne. O faimă neunivocă ca apreciere, i-au adus-o mai întâi performanțele „Lucrărilor împușcate”. Prima dintre acestea a avut loc la 12 februarie 1961 pe care le-a continuat până în 1963 demonstrându-le în importante centre de artă din Stockholm, San Francisco, Muzeul de artă Contemporană din New York și tot în prima jumătate a anilor '60 , (în legătură cu războaiele purtate de SUA în Asia și cu înrăutățirea maximă a relațiilor dintre SUA și URSS) Niki de Saint Phalle este influențată și de mișcarea antiimperialistă și pacifistă declanșată în SUA și Europa. Tablourile obiectuale și instalațiile-performanțe ale artistei capătă un context protestatar împotriva războiului și violenței incluzând în sine păpuși și jucării mutilate, mulaje de avioane și arme etc. luate la un loc acestea constituind simbolul răului și violenței.

Din 1963 Niki devine preocupată de mișcarea feministă fapt care avea să o orienteze spre unul dintre cele mai fructuoase capitole ale creației sale: – elaborarea celebrului ciclu de sculpturi decorativ-monumentale cu denumirea de Nane. În acest ciclu destul de marcant prin figuri burlesce și pline de viață, se sintetizează temele maternității și a emancipării femeii. De la mijlocul anilor '60 Niki S. Ph. se mai ocupă de grafică și film care-i confirmă libertate fantezistică pe care avea să o aplice în marele sale proiecte de amenajare artistică a unor imense grădini și parcuri publice distractive numite „Tarot-Park”. Tarot-parcurile Nikăi de Saint Phalle sunt cunoscute din SUA („Grădina reginei Californiei”) până în mai multe țări din Europa și în Israel („Corabia lui Noe”). Acestor obiective artista s-a consacrat pe întreg parcursul anilor '70-'90 a secolului trecut.

În 1991 are loc decesul lui Tinguely cu care artista a trăit și a colaborat 20 de ani. În 1994 Nike S. Ph. se strămută cu traiul din Franța în orașul San Diego din sudul California. Răpusă de o maladie gravă pulmonară, provocată de praful de polyster de la prelucrarea figurilor sale monumentale, artista se stinge din viață 21 martie 2002 în unul din spitalele din San Diego.

Opera[modificare | modificare sursă]

Lucrările timpurii[modificare | modificare sursă]

Având o viață tensionată, ne lipsită de evenimente dramatice Nike de Saint Phalle sa manifestat în creația sa pe mai multe palere: pictură, grafică, sculptură monumental-decorativă, amenajament artistic arhitectural, literatură, film, dramaturgie. Un rol decisiv asupra formării concepției sale artistice aveau să-l joace creația unor mari înaintași ca A.Gaudi, P. Picasso, H.Matisse și P.Klee, ai unor contemporani și colegi de breaslă ca Jean Tinguely și mai ales reprezentantul de frunte a pop-artului R. Rauschenberg, care, pentru ai stimula demersul creativ, chiar i-a cumpărat o sculptură.

Oricum, câteva lucrări de tinerețe ale artistei executate pe la mijlocul anilor '50 ca „Sărbătoare“, „Portret de familie“, „Peisaj nocturn“ îi denotă temperamentul și exactitatea interpretării intenției. În ultima dintre aceste lucrări, executată între 1956-58 ,devine evidentă acea formulă de sinteză între detaliu și general, între monumental și detaliere pe care o putem urmări pe întreg parcursul creației sale, indiferent de factorii influențelor colaterale asupra artistei.

Un ciclu de tablouri-obiectuale de la sfârșitul anilor '50- începutul anilor '60, printre care și unul dedicat chiar lui R. Rauschenberg, mărturisesc adorația Nikăi față de creația acestui artist care împreună cu T.Arman împărtășea spectatorului ideea nouă de atunci de „estetizare a obiectelor inutile“. Tocmai acest ciclu de lucrări tipice Pop-artului denotă faza maturității creației artistei.

Performanțele[modificare | modificare sursă]

Pe parcursul anilor '60, prin bunul ei prieten Tinguely (care era deja și unul dintre întemeietorii și promotorii de vază a sculpturii cinetice) Nika avea să descopere o lume nouă - lumea miracolului formelor dinamice amplasate într-un spațiu activ. În colaborare cu el va crea mai multe „Fântâni“ (havuzuri) decorative celebre în diferite orașe ale Europei dar și primele sale performanțe obiectuale.

Nu se știe însă, dacă Niki de Saint Phalle ar fi izbutit să „iasă din umbra“ predecesorilor și mai ales a colegilor de breaslă, dacă nu avea să întreprindă, în 1961, la festivalul din Nizza, prima sa performanță de „Pictură împușcată“ (tradus mai corect ar fi:-pictura prin împușcături). Oricum, această performanță, cu totul nouă pe atunci, a avut să-i facă o celebritate destul de confuzionantă mai ales după demonstrarea ei în cadrul a două expoziții întreprinse un an mai târziu în SUA și , mai apoi, repetată în mai multe rânduri în diferite orașe din SUA, Europa și Asia.

Performanța „Pictura împușcată“ joacă un loc important în creația artistei și aici e binevenit cunoașterea motivațiilor artistei, care au fost 2 la număr:- pe deoparte dorința ei de a inventa ceva nou, pe de altă parte –continuarea protestului împotriva neroziilor vieții personale dar și social-politice… Într-un comentariu la expoziția sa din 1987 din Münhen artista declara:- „ din 1961 i-am „împușcat“: pe tata, pe toți bărbații: mici, mari, importanți și minusculi, pe fratele, pe mama... pe mine însumi. Împușcam, căci aveam satisfacție... mă amuza să urmăresc cum „însângerează“ și moare (se transformă) o lucrare... era momentul adevărului meu scorpionic... să contemplez, cum în impactul cu glontele, pe albul curat al panoului țâșnesc și se scrug culorile: roșu, galben, albastru, negru - tabloul plânge, devine mort. „UN RĂZBOI FĂRĂ GERTVE“ . „Tablourile împușcate“ prezintă niște pânze ori panouri mari de carton sau faneră, pe suprafața cărora erau încleiate diferite figuri bizare adeseori cu conținut alegoric, preparate din plastic, papie-mașe, ață, sârmă etc. sub care erau ascunse borcănașe cu vopsea de diferite culori. De obicei acestea erau acoperite pe deasupra în alb și urmau a fi împușcate cu glonți de la o anumită distanță. Miza acestor performanțe rezida în efectul irepetabil al al petelor și scurgerilor de culoare apărute accidental. Dintre performanțele de împușcături ale Nikăi : „Moartea patriarhului“, „Vrăjitoarea roșie“, „ Kennedy și Hrușciov“ (1962) au fără îndoială o coloratură politică evidentă. Necătând la discuțiile controverse dimprejurul performanțelor cu împușcături, grație realizării acestora Nike de Saint Phalle capătă treptat celebritate.


Pictură Artă Sculptură
Pictori celebriPicturi celebrePictori români Muzee Sculptori celebriSculpturi celebreSculptori români
PicturăPictoriPicturiCurenteTehnici Curente SculpturăSculpturiSculptoriTehnici


Niki de Saint Phalle


VIAȚA; OPERA; VALOARE și ANALOGII, LITERATURĂ, Legături externe: - http://de.wikipedia.org/wiki/Niki_de_Saint_Phalle



  NANELE:

Între timp, din 1964 artista se oprește la abordările temei femenității întruchipată în ciclul Nanelor. O poză din 1965 reprezintă primul grup de Nane: alergând, săring ,spriginite cu capul pe pământ, întinse pe iarbă- mai au în ele ceva narativist, dar și expresivitate prin masivitatea formelor. Probabil că câteva dintre aceste figuri au și fost expuse în cadrul expoziției personale de la galeria parisiană a Alexandrei Lolas. Artista, pentru început, le numea „simbolul unei femei libere și vesele“14 . Din 65 încpe ciclul „Gwendolyn 2“ - Nanele policrome și ciclulul „Nanlor neagre“.

Deși prin 64 artista declara , că pe când î-și concepuse ciclul Nanelor încă nu știa despre existența celebrei matroane preistorice Venus din Willendorf 15 ca temă și aspect lucrările ei accentuiază la fel funcția de bază și rostul femeei-mame; tema fertilității, în sfîrșit acea a triumfului ideii emancipării femeii în societate.

În 1966 la invitația conducerii Muzeului de artă Modernă din Stockholm Nike de Saint Phalle purcede la realizarea celui mai important proiect legat de tema Nanelor. E vorba despre statuia monumentală cu titlul de „Hon“ („Dânsa“) din sala mare de la intrarea în muzeu. Această lucrare de sinteză și de dimensiuni impunătoare ( 28 metri lungime pe 9 metri lățime și 6 înălțime) prezintă cununa ideei artistei de a crea chipul complex de femee-templu, în care femeia este interpretată ca un fetiș. Este imaginea unei fuguri enorme, culcată pe spate și în cavitatea lăuntrică a căreia se desfășoară mai multe spații utile cum ar fi: un bar, un observatoriu, o sală de jocuri distractive, o galerie de lucrări etc. executate prin concursul lui Tinguely care era și arhitect. Simbolica femeei ca factor creativ a vieții și activității umane, a fertilității în primul rând, se accentuează nu numai prin formele voluminoase și hipperbolizate ale figurii, nu numai prin coloritul expresiv și simbolistică imaginară ci și prin funcționalitatea operei, prin locul repartizării intrării și eșirii din acest ansamblu, care are înfățișarea unei vulve simbolice- remarcă a funcției de bază a esenței femenine- reproducerea umană.

După 1967 suita Nanelor capătă o amploare fulminantă în creația artistei. Figuri enorme, cu înălțime de 5-8 metri foarte vioi colorate vor împodobi străzi, piețe și spații publice („Înger-păzitor“ în sala de așteptare a gării centrale din Zurich) a mai multor orașe europene constituind niște frumoase accente colore pe fundalul destul de sumbru și scund al arhitecturii funcționale urbane. Tot la cununa Nanelor pot fi atribuite și acele trei figuri enorme cu numele de „Caroline“, „Șarlota“ și „Sofia“ instalate în 1974 la Hanovra. Nanele Nikăi de Saint Phalle sunt pline de bucuria vieții prin mișcările și mai ales prin coloritul lor. Aduse la o esență simbolică, acestea ne invocă importanța și triumful ideii femininității iar artista vedea în ele nici mai mult nici mai puțin ca : „ …predica unei epoci noi a matriarhatului“ 16 .

FÂNTÂNI și PARCURI: Pe parcursul anilor 70-80 activitatea Nikăi de Saint Phalle se manifestă cu precădere pe două palere- acea a creării, împreună cu soțul ei, a unui ciclu de fântâni decorative și la elaborarea primelor proecte de grădini publice distractive numite Tarot-Park.

Dintre havuzurile create de Nike pot fi îndeosebi marcate două opere de ansamblu: havuzul „Igor Strawinskyi“(1982-83) de lângă centrul Pompidou (fr. Centre national d’art et de culture Georges- Pompidou) și havusul „Ocrotitorul vieții“ din Duisburg (1993). Havuzurile decorative și cascadele aveau să înfrumusețeze ceva mai târziu practic toate ansamblurile sculpturale ale grădinilor publice pe care le va crea artista pe parcursul anilor 70-90. Înviorarea mediului prin forme dinamice și expresive, prin îmbinarea figurilor sculpturale fantastice, colorate aprins, prin punerea acestora în mișcare de niște mecanisme create de Tinguely, sculpturile Nikăi de Saint Palle ne aduc în universul teatralizării spațiului, făcând spectatorului plăcerea de a se pomeni pe o clipă în afara presiunii gigantomaniei și monocromiei orașului modern.

Aceleași imperative urmărește artista și în crearea celor câteva parcuri distractive numite „Grădini-Tarot“ amplasate în SUA, Elveția, Italia și Israel și asupra cărora a lucrat intens mai mult de două decenii la rând. La baza „Grădinilor Tarot“ se află ideia unui joc specific de cărți ilustrate cu figuri fantastice , apărut încă în evul mediu. Cel mai enorm proect de scultură arhitecturală decorativă în spațiu liber creat de către Nike este „Gardino die Tarocci“ („Parcul Taroci“) aflat la circa 100 km. de la Roma în preajma Toscanei. Ansamblul acesteia este alcătuit din câteva accente tematice: „Regina-Sfinx“, „Turnul regelui“ și „Turnul Babel“, “Dragonul“ și „Pomul vieții“; teme inspirate din mitologie,folclor, lumea poveștilor dar și din filozofia vieții.

La „Grădina botanică“ din Atlanta –unul din proiectele mai târzii ale artistei, ea întroduce reprezentarea „Craniului“- simbolul unei atitudini ironice față de „emblema morții“… Tot aici artista execută mai multe sculpturi inspirate din arta indienilor americani, dinozauri exotici, crocodili blânzi și figuri femenine tipice Nanelor.

În amenajarea acestor grădin un rol important îl jaocă diferitele turnuri și grote tematice. Una dintre cele mai frumoase grote a fost realizată de către Nike de Saint Phalle și în parcul Herreheuser din Hanovra. Interiorul acesteia se detașează în trei spații în care prin policromia specifică a plăcilor de sticlă colorată și oglinzi ne sugerează ciclul cosmic: dimineța, ziua și noaptea.

La 17 noiembrie 2000 Nike de Saint Phalle cadonează Muzeului de artă contemporană Sprengel din or. Hanovra peste 400 de lucrări din diferite perioade de creație.

  VALOARE și APRECIERI.
    Aprecierea creației Nike de Saint Phalle  a fost destul de controversă. Unei critici vehemente (mai ales în lagărul socialist) au fost mai întâi supuse instalațiile ei de performanță „Tablouri împușcate“ fiind înțelese pentru început nu ca formă de protest ci ca un mod de răzbunare, ca un fel de nebunie a setei de violență în lumea capitalistă. Asta însă nu a diminuat spectacularul și popularitatea lor. Aici a fost ignorat, pentru început, rezonanța  socială a protestelor împotriva mașinăriilor statale și militariste indeferent de coloratura lor. Deși artista mizeză pe efectul spectacularului efectelor arbitrare a culorii, totuș vloarea acestora nu rezidă în esteticul, ci în rezonanța lor socială.
  Utilul, esteticul și socialul și-au găsit realizare în Nane și mai cu seamă în sculptura și arhitectura de parc. Dar și în acest domeniu a fost pentru început destul de vehiment criticată sculptura Hon 17 . Se știe că a fost criticată și instalarea Nanelor la Hanovra 18 , ca peste aproape 20 de ani de la instalerea lor, cercetătorul de artă modernă și directorul muzeului Șprenghel - Ulrich Krempel să declare: „Nanele au cucerit lumea“ 19 . Astăzi orașul Hanovra fără Nanele Nikăi de Saint Phalle este cuadevărat de neânchipuit.
  - La general creația îi caracterizează lipsa fricii de a experimenta materiale noi (curajul de a îmbina mozaic de ceramică , sticlă, oglinzi; prelucrarea unor mastici și materiale sintetice noi.
  - Deși ideia grădinilor în mare măsură este preluată de la Gaudi, aceasta a găsit o dezvoltare mai  amplă și mai curajoasă în creația Nike de Saint Phalle .

- La 16 Noembrie 2000 i se conferă titlul de cetățean de onoare al orașului Hanovra, iar în 2002, după decesul artistei, la Hanovra este inaugurat centrul comercial cu numele de „Promenada Nike de Saint Phalle“. - A xperimentat foarte multe materiale noi ca: polysterul, diferite materiale sintetice, mastici și culori noi.

 ANALOGII: 
   -Ideia performanțelor artistice este pusă în valoare de către dadaiști. - la Nike de Saint Phalle se manifestă în altă modalitate;
   - Ideia Nanelor este unică ,fără analogii de precedent. În creația artistei însă                    figurile Nanelor se repetă uneori cu mici schimbări de decor constituind astfel un fel de variații dacă s“ar putea spune, căci se deosebesc mai mult prin denumiri ca prin formă…:- „Cumpătarea“ spre exemplu  -un crochiu prevăzut  pentru Tarot-Park (1985) apare sub denumirea de „Înger-păzitor“ în sala de așteptare a gării centrale din Zurich dar și în „Grădina reginei Californiei“ amintindu-ne prin configurație de unele chipuri femenine ale lui Picasso și Matisse.

- Sculptura colorată de parc:- așa zisele Disnelendu-ri precum și ușoare similititudini cu arhitectura monumental-decorativă a lu F. Hudertwasser (Austria).

LITERATURĂ:

 1 . U.Krempel. La Fete. Die schenkung Niki de Saint Phalle. Hatje cantz Verlag, p.343
 2.  U.Krempel. IBIDEM.
 3. - http://de.wikipedia.org/wiki/Niki_de_Saint_Phalle
 4.   U.Krempel. IBIDEM
 5 . U.Krempel. IBIDEM
 6 . U.Krempel. IBIDEM, 344
 7 . Kunst des 20. jahrhunderts. Taschen, 2000, p.518
 8  . Kunst des 20. jahrhunderts. Taschen, 2000, p.518
 9  .U.Krempel. IBIDEM, p.345
  10 . Kunst des 20. jahrhunderts. Taschen, 2000, p.380
 11. U.Krempel. IBIDEM, p.345 
  12. Niki de Saint Phalle. Katalog, München, 1987, p. 52
 13 .U.Krempel. IBIDEM, p.42
 14.U.Krempel. IBIDEM, p.49
 15.U.Krempel. IBIDEM, p.50
 16 .Kunst des 20. Jahrhunderts. Museum Ludwig. Köln. Taschen- 1996,  p.651 
  17.Vezi: http://web.archive.org/web/20030116121651/http://g26.ch/bern_gaeste_niki_saint_phalle.html                   
18. Kunst des 20. jahrhunderts. Taschen, 2000, p.305
19. U.Krempel. IBIDEM, p.50