Metantiol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Metantiol
Nume IUPACMetantiol
Alte denumirimetilmercaptan
mercaptometan
metiol
Identificare
Număr CAS74-93-1
PubChem CID878
Informații generale
Formulă chimicăCH4S
Aspectgaz incolor
Masă molară48,11 g/mol
Proprietăți
Densitate0,9 g/mL (lichid la 0°C)
Punct de topire−123 °C
Punct de fierbere5,95 °C
Solubilitatealcool, eter
Presiune de vapori1,7 atmosferă fizicăi[1]  Modificați la Wikidata
Pericol
F : InflamabilT : ToxicN : Periculos pentru mediu
Inflamabil, Toxic, Periculos pentru mediu,
Fraze RR12, R23, R50/53
Fraze SS16, S25, S33, S60, S61
SGH02 : InflamabilSGH04 : GazSGH06 : ToxicSGH09 : Periculos pentru mediul acvatic
Pericol
H220, H331, H410,
NFPA 704

4
4
1
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Metantiolul (de asemenea cunoscut și ca metilmercaptan) este cel mai simplu compus din seria tiolilor, un compus organic cu sulf, care are formula CH3-SH. Este un gaz incolor cu un miros distinctiv neplăcut, asemănător hidrogenului sulfurat. Este întâlnit în sângele și în creierul oamenilor și a altor animale, dar și în unele țesuturi vegetale. Metantiolul este și unul dintre principalii compuși responsabili pentru halitoză și pentru mirosul flatusului.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Metantiolul poate fi preparat industrial prin reacția dintre metanol și hidrogen sulfurat gazos în prezența unui catalizator solid acid, cum ar fi oxidul de aluminiu:[2]

CH3OH + H2S → CH3SH + H2O

De asemenea, deși nu este foarte practic, metantiolul mai poate fi obținut prin reacția dintre iodura de metil și tiouree.[3]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0425.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Norell, John; Louthan, Rector P. (). „Thiols”. Kirk-Othmer Concise Encylclopedia of Chemical Technology (ed. 3rd). New York: John Wiley & Sons, Inc. pp. 946–963. ISBN 978-0471801047. 
  3. ^ Reid, E. Emmet (). Organic Chemistry of Bivalent Sulfur. 1. New York: Chemical Publishing Company, Inc. pp. 32–33, 38.