Mehmet Niyazi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mehmet Niyazi
Date personale
Născut1878 Modificați la Wikidata
Vânători, Pecineaga, Constanța, România Modificați la Wikidata
Decedat (53 de ani) Modificați la Wikidata
Medgidia, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluituberculoză Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Ottoman Empire.svg Imperiul Otoman
Flag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
ReligieIslam Modificați la Wikidata
Ocupațieredactor de gazetă[*]
poet
jurnalist
învăţător[*] Modificați la Wikidata
Activitate
LimbiLimba tătară crimeeană  Modificați la Wikidata

Mehmet Niyazi Cemali (în tătara crimeeană Memet Niyaziy; n. 1878, Vânători, Pecineaga, Constanța, România – d. , Medgidia, România) a fost un poet, jurnalist, profesor și cercetător literar tătar crimeean și român, născut în Imperiul Otoman, precum și activist pentru drepturile etnicilor tătari. Prezent o parte a vieții lui în Imperiul Rus și în special în Crimeea, el a scris multe dintre creațiile lui literare în tătara crimeeană și turca otomană. Niyazi este considerat ca având un rol major în menținerea vie a legăturii între tătarii din diaspora crimeeană și țara lor de origine și este cunoscut mai ales pentru scrierile sale lirice ce descriu Crimeea (Insula verde și Patria verde).[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie musulmană de tătari refugiați din Crimeea în satul Vânători (Așçılar) din Dobrogea de Nord, a fost al doilea fiu al lui Ismail și Azize, doi țărani analfabeți și supuși otomani.[2] Nașterea lui Niyazi a avut loc în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, care s-a încheiat cu anexarea regiunii de către Regatul României.[2] El s-a familiarizat încă din copilărie cu literatura și folclorul tătar și a fost învățat limba turcă otomană de către tatăl său, înainte de absolvirea studiilor primare la Așçılar.[2] Încă din timpul adolescenței a început, probabil, să scrie texte literare, care s-au remarcat, în general, prin întrebuințarea extinsă a cuvintelor din vocabularul turco-otoman.[2]

În 1889 familia Niyazi a părăsit România și s-a mutat în capitala otomană Istanbul, unde Mehmet s-a înscris la școala normală.[2] În anii următori, el a devenit influențat de scrierile lui Namık Kemal și Abdullah Hamit, dobândind o exprimare fluentă în limbile franceză, arabă și persană.[2] În 1898 și 1899 a încercat să se stabilească în Crimeea (teritoriu ce era stăpânit de Imperiul Rus) și să înceapă acolo o carieră de profesor de școală, dar a fost expulzat de guvernul rus în ambele ocazii.[2]

După moartea tatălui său, în 1904, Niyazi a revenit în România și s-a alăturat comunității tătare din Constanța.[2] S-a căsătorit cu Sefika Abdulakim (cunoscută, de asemenea, sub numele de Sapiye); ea era sora lui Kázím Abdulakim (ofițer în Armata Română și erou al Primului Război Mondial) și a politicianului Selim Abdulakim.[2] Cuplul a avut patru fiice și doi fii (doi dintre copiii lor au murit la vârsta adolescenței).[2]

În 1906 Niyazi a fost numit profesor la școala pentru copiii tătari din Constanța, predând cursuri de istoria Imperiului Otoman, limba turcă otomană, poezia și proza otomană, literatura persană și Kalam.[2] El a îndeplinit funcția de director al instituției între anii 1910 și 1914, iar apoi, după 1916, s-a stabilit cu familia la Medgidia, unde a fost numit director al Seminarului Islamic din acest oraș.[2] În 1909 a început să editeze revista Dobruca, care a fost tipărită la Istanbul de editura Kader.[2] A mai inițiat în această perioadă o serie de publicații de scurtă durată printre care Tesvik, Mektep ve Aile și, împreună cu Cevdet Kemal, Isik.[1][2]

La începutul anului 1918, când Qurultay-ul a proclamat Republica Populară Crimeea în urma Revoluției din Octombrie și la încheierea Primului Război Mondial, Niyazi a plecat la Simferopol (Aqmescit), unde s-a alăturat activiștilor tătari în campania lor, a editat ziarul Hak Ses și a fost angajat pentru un timp în cadrul Ministerului Educației din Crimeea.[2] Atunci când trupele Armatei Roșii a bolșevicilor au intrat în Crimeea (vezi Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea), el s-a refugiat în România.[2] Din acel moment, Mehmet Niyazi s-a axat pe activitatea literară, intrând în cea mai prolifică etapă a carierei sale.[2] A publicat lucrări în versiunea tătară crimeeană a alfabetului arab.[2] În calitate de lider al comunității a fost o influență asupra noului val de refugiați din Crimeea, care a căutat inspirație în politicile prometeiste ale celei de-a Doua Republici Poloneze.[1]

A murit de tuberculoză, fiind afectat în ultimii ani de moartea soției lui, Sefika.[2] La ceremonia sa de înmormântare, care a avut loc la Medgidia, au luat parte o mulțime mare de admiratori ai săi.[2] Mormântul lui (mezar) este considerat primul mormânt modern care poartă tamgha de pe steagul Hanatului Crimeii (vezi Steagul Crimeii).[1] Acel loc a devenit un punct de întâlnire al comunității tătare din România.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Brian Glyn Williams, The Crimean Tatars, Brill Publishers, Leiden, 2001, pp. 283-286.
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t ro Agi-Amet Gemal, „Mehmet Niyazi”, în Dicționarul personalităților turco-tătare Arhivat 2007-09-30 la Wayback Machine., hosted by Tatar.ro