Marca de Carintia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sfântul Imperiu Roman în secolul al X-lea. Marca de Carintia reprezintă porțiunea centrală în cadrul mărcilor Bavariei hașurate în partea inferioară dreapta.

Marca de Carintia a reprezentat o marcă de frontieră a Imperiului Carolingian, constituită în anul 889. Înainte de a deveni o marcă, a fost un principat sau ducat guvernat de principi slavi inițial independenți, iar apoi a trecut sub Bavaria și ulterior sub suzeranitea francilor. Regiunea a fost divizată în comitate care, după succesiunea ducelui de Carintia pe tronul Franciei de răsărit, au fost unificate sub o singură autoritate, ca marcă de apărare împotriva slavilor din Croația panonică. Atunci când Marca de Carintia a fost promovată ca ducat în 976, o nouă marcă de Carintia a fost creată, devenind ulterior Marca de Stiria.

Context[modificare | modificare sursă]

În 745, Carantania, un principat slav independent, pe măsura creșterii amenințarii avarilor, s-a supus ducelui Odilo de Bavaria, el însuși vasal al francilor.[1] Prin aceasta, frontiera Bavariei s-a extins, iar fiul lui Odilo, Tassilo al III-lea de Bavaria, a început creștinarea triburilor slave de dincolo de râul Enns.[2] În 788, Carol cel Mare a integrat cu totul teritoriul Carintiei (Carantaniei) în statul franc, care a devenit parte a Ducatului de Friuli, alături de Marca de Istria. În acest nou context, activitatea misionară a crescut în intensitatea, în principal prin acțiunea arhidiecezei de Salzburg.

Între 819 și 823, populația slavă nativă a sprijinit răscoala lui Ljudevit Posavski împotriva stăpânirii france.[3] În 827, bulgarii au atacat Carintia, iar în 828 împăratul Ludovic cel Pios a reorganizat Friuli în patru ținuturi, dintre care cele mai nordice — Carintia și Pannonia Inferioară — au fost detașate de Regatul Italiei și încorporate Bavariei. La rândul său, Ludovic Germanul, fiul lui Ludovic "cel Pios" și duce de Bavaria, a reorganizat Carintia la puțină vreme după aceea.[4] Divizarea Carintiei ar fi avut loc înainte de 819 sau poate simultan cu divizarea din Friuli. Anterior, carientienii erau încă guvernați de duci din regiune. Noua administrație comitală a fost mixtă, bavarezo-slavă.

Carloman și Arnulf[modificare | modificare sursă]

Teritoriul a rămas în cadrul Regatului Bavariei al lui Ludovic. În 855, Radbod, prefect al Mărcii de Austria (Ostmark), a fost deposedat pentru lipsă de loialitate, iar marele duce Rastislav al Moraviei Mari s-a răsculat împotriva suzeranității Franciei de răsărit.[5] În locul lui Radbod, regele Ludovic l-a numit pe fiul său mai vârstnic, Carloman, în 856. Carloman a preluat controlul asupra celorlalte mărci din răsărit, Carintia și Pannonia, iar în 858 a pornit o campanie puternică împotriva lui Rastislav, forțându-l pe acesta să solicite negocieri. În 861, markgraful Pabo s-a răsculat alături de conții săi, drept pentru care ducele Carloman l-a înlocuit cu Gundachar.[6] În 863, temându-se de o rebeliune a fiului său, regele Ludovic Germanul a invadat Carintia, devenită baza de acțiune a lui Carloman de Bavaria. Gundachar s-a îndreptat către rege cu o mare armată care i se dăduse pentru a apăra Schwarza.[7] Drept rezultat, Carloman a fost capturat și privat de prefectura sa, care i-a fost acordată lui Gundachar.

Când Carloman s-a reconciliat cu tatăl său și a fost numit rege al Bavariei, el a conferit Carintia fiului său, avut cu o concubină carintiană, Arnulf de Carintia. Arnulf și-a menținut reședința la Moosburg (Mosapurc), iar carintienii l-au reținut drept ducele lor nativ. După ce Carloman a fost lovit de un trăznet care l-a paralizat în 879, Ludovic cel Tânăr a moștenit Bavaria și l-a confirmat pe Arnulf în Carintia în urma unui acord cu Carloman. Totuși, Bavaria a fost mai mult sau mai puțin condusă de către Arnulf.[8] Arnulf se afla la conducerea Bavariei pe parcursul verii și toamnei anului 879, atunci când tatăl său a decis ca succesiunea să îi revină, iar el însuși a obținut "Pannonia", potrivit consemnării din Annales Fuldenses,[9] sau "Carantanum", potrivit cuvintelor lui Regino de Prüm.[10]

Marca[modificare | modificare sursă]

După ce a devenit la rândul său rege al Franciei răsăritene, Arnulf a constituit Marca de Carintia,alături de mărcile de Istria, Austria și Carniola. Cele mai sudice dintre ele, Carintia și Carniola, au fost cele mai expuse față de raidurile maghiarilor. În 901, la numai doi ani după primul lor contact cu Europa occidentală, maghiarii au devastat și Carintia.[11] În 952, Carintia a fost plasată sub Ducatul de Bavaria, așa cum erau și Carniola, Istria și Friuli.[12]

Orașele principale ale Mărcii de Carintia erau Friesach și Villach. În secolul al X-lea, [13] așa-numita Marca de Carantania (numită "Marca de Carintia" dat fiind că era marca noului ducat de Carintia) s-a desprins de Carintia. Marca de Carantania va deveni ulterior Marca de Stiria. Singurul markgraf de Carintia cunoscut din această perioadă — cu toate că sunt cunoscuți mulți conți — este Markward al III-lea, care apare ca preses de Carinthia.

În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe fiul său, Otto I duce de Bavaria și a separat Marca de Carintia și celelalte mărci de ducat. El a transformat Carintia în ducat, oferindu-l Luitpoldingilor, în persoana lui Henric al III-lea de Bavaria, care a trecut astfel la controlul asupra Istriei, Friuli și Carniolei.[14]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ T. Reuter, Germany, p. 54.
  2. ^ T. Reuter, p. 57.
  3. ^ T. Reuter, p. 79–80. Cu toate acestea, regiunea în sine nu s-a răsculat, după cum denotă lipsa măsurilor de confiscare.
  4. ^ T. Reuter.
  5. ^ Analele de Fulda, 861 (p. 48 și nota 6).
  6. ^ Analele de Fulda.
  7. ^ Analele de Fulda, 863 (p. 49–50 și nota 6).
  8. ^ Analele de Fulda (M), 882 (p. 104 și nota 3).
  9. ^ Analele de Fulda (B), 884 (p. 108–111).
  10. ^ S. MacLean, Kingship, p. 135.
  11. ^ Analele de Fulda (B), 901 (p. 142).
  12. ^ E. C.Semple, The Barrier Boundary, p. 42.
  13. ^ Sursele nu cad de acord dacă este vorba de anii de dinainte sau de după 955.
  14. ^ E. C. Semple, p. 43.