Ludovic Feldman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ludovic Feldman

Ludovic Feldman
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Galați, România Modificați la Wikidata
Decedat (94 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist [2] și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă.[3]

George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție - când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea.[4]

Acest muzician și compozitor evreu a fost un "artist atașat țării și idealurilor culturii românești". Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.[5]

Studii[modificare | modificare sursă]

A început studiile muzicale de vioară cu Dicker și Otto Brumer, la Galați (1903-1909), continuându-le la Conservatorul din București, cu Robert Klenck (vioară) și Dumitru Georgescu-Kiriac (1910-1911).

S-a perfecționat în cursul unui stagiu la Neues Wiener Konservatorium cu František Ondříček (1911-1913) și a luat lecții particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție) la București (1941-1942).

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

A început în calitate de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), de unde s-a mutat ca prim-violonist în orchestra Operei Române din București (1926-1940). În perioada 1930-1940 a făcut parte din Cvartetul "Teodorescu" din București.

În paralel, a fost violonist (1926-1940) și concert-maestru în orchestra Filarmonicii "George Enescu" din București (1945-1953).

În 1953, a fost pensionat.[5]

Din 1953 până în 1963 Ludovic Feldman a fost conducător al Biroului pentru muzică simfonică și de cameră al Uniunii Compozitorilor. În această perioadă, s-a "convertit" stilistic de la un folclorism neoclasic la dodecafonism, la neoexpresionism.[6]

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Dintre lucrările sale cele mai importante se pot aminti: Poem tragic; Șase schițe simfonice; Cinci piese pentru orchestră; In memoriam Anne Frank; Variațiuni simfonice; Poem simfonic; Cvartet de coarde; Cvintetul nr. 2; Improvizație; Simfonia concertantă pentru orchestră de coarde etc.[5]

Compozițiile sale au acoperit multe genuri muzicale:[7]

Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]

4 Suite de orchestră, 1948, 1949, 1952, 1960; Concert pentru două orchestre de coarde, celestă , pian și percuție, 1958; Simfonie concertantă pentru orchestră de coarde, 1971; Concertino, 1975; Piesă de concert, 1979, pentru orchestră de suflători, pian, harpă, xilofon, glockenspiel și percuție.

Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]

Baladă pentru vioară și orchestră, 1952

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

Cinci novelete pentru cvartet de coarde, 1953; Burlesca pentru flaut și pian, 1956; Improvizație pentru trio, 1979

Muzică de pian[modificare | modificare sursă]

Miniaturi, schițe, preludii, 1959, pentru pian la 2 și 4 mâini

Muzică corală și lucrări didactice[modificare | modificare sursă]

30 Piese mici pentru pian, 1960; 56 Studii melodice pentru vioară, 1960.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Mențiunea I-a de compoziție "George Enescu" (1945),
  • Premiul III de compoziție "George Enescu" (1946),
  • Premiul de Stat (1952),
  • Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972),
  • Premiul Academiei Române (1978).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Câteva surse de documentare pentru subiect:[8]

  • Encyclopedie de la musique, vol. II, Paris, 1959,
  • Balan, G., O mărturie a tinereții spirituale, în: „Flacăra", 6. VII. 1963, București;
  • Dizionario Ricordi, Milano, 1959;
  • Szabolcsi, B., Toht, A., Zenei Lexicon, vol. I., Budapesta, 1965;
  • Berger, W. G, Ghid pentru muzica instrumentală de cameră, București, 1965;
  • Bratin, J., Calendarul muzicii universale, București, 1966;
  • Seeger, H., Musiklexikon, vol. I, 1966, Leipzig;
  • Bughici, D., Formele muzicale, București, 1969;
  • Brâncuși, P., Călinoiu, N., Muzica în România socialistă, București, 1969;
  • Gatti, G. M., Bassa, A., La Musica. Dizionario I (A-K). Turin, 1968;
  • Cosma, V., Muzicieni români. Lexicon, București, 1970;
  • Popovici, D., Muzica românească contemporană, București, 1970;
  • Riemann Musik Lexikon. Mainz, 1972;
  • Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 7, 1973, București;
  • Who's who in Music, Cambridge, 1977;
  • Geoideș, A., Concert om.agial Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 8, 1979, București;
  • Petecel, D., Compozitorul Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 10, 1983, București;
  • Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 5, 1990, București;
  • Petecel, D., Muzicienii noștri se destăinuie, București, 1990;
  • Dediu, D., Episoade și viziuni — Ludovic Feldman, București, 1991.
  • Serafim Buzilă , Interpreți din Moldova - Lexicon enciclopedic (1460-1960). Chișinău 1996.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ludovic Feldman, Musicalics 
  2. ^ Ludovic Feldman[nefuncțională]
  3. ^ Opera Națională: Ludovic Feldman[nefuncțională]
  4. ^ Oameni și locuri în memoria Galațiului[nefuncțională]
  5. ^ a b c „Evreii din Galați - sute de mari valori”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Prof. Univ. Dr. Valentina Sandu-Dediu: Istoria muzicii culte românești
  7. ^ „Compozitorul și violonistul Ludovic Feldman”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „Ludovic Feldman Biografie”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]