Ludovic Feldman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Ludovic Feldman
Ludovic feldman.jpg
Ludovic Feldman
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Galați, România Modificați la Wikidata
Decedat (94 de ani) Modificați la Wikidata
București, RS România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata

Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist [1] și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă.[2]

George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție - când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea.[3]

Acest muzician și compozitor evreu a fost un "artist atașat țării și idealurilor culturii românești". Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.[4]

Studii[modificare | modificare sursă]

A început studiile muzicale de vioară cu Dicker și Otto Brumer, la Galați (1903-1909), continuându-le la Conservatorul din București, cu Robert Klenck (vioară) și Dumitru Georgescu-Kiriac (1910-1911).

S-a perfecționat în cursul unui stagiu la Neues Wiener Konservatorium cu František Ondříček (1911-1913) și a luat lecții particulare cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție) la București (1941-1942).

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

A început în calitate de concert-maestru al orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926), de unde s-a mutat ca prim-violonist în orchestra Operei Române din București (1926-1940). În perioada 1930-1940 a făcut parte din Cvartetul "Teodorescu" din București.

În paralel, a fost violonist (1926-1940) și concert-maestru în orchestra Filarmonicii "George Enescu" din București (1945-1953).

În 1953, a fost pensionat.[4]

Din 1953 până în 1963 Ludovic Feldman a fost conducător al Biroului pentru muzică simfonică și de cameră al Uniunii Compozitorilor. În această perioadă, s-a "convertit" stilistic de la un folclorism neoclasic la dodecafonism, la neoexpresionism.[5]

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Dintre lucrările sale cele mai importante se pot aminti: Poem tragic; Șase schițe simfonice; Cinci piese pentru orchestră; In memoriam Anne Frank; Variațiuni simfonice; Poem simfonic; Cvartet de coarde; Cvintetul nr. 2; Improvizație; Simfonia concertantă pentru orchestră de coarde etc.[4]

Compozițiile sale au acoperit multe genuri muzicale:[6]

Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]

4 Suite de orchestră, 1948, 1949, 1952, 1960; Concert pentru două orchestre de coarde, celestă , pian și percuție, 1958; Simfonie concertantă pentru orchestră de coarde, 1971; Concertino, 1975; Piesă de concert, 1979, pentru orchestră de suflători, pian, harpă, xilofon, glockenspiel și percuție.

Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]

Baladă pentru vioară și orchestră, 1952

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

Cinci novelete pentru cvartet de coarde, 1953; Burlesca pentru flaut și pian, 1956; Improvizație pentru trio, 1979

Muzică de pian[modificare | modificare sursă]

Miniaturi, schițe, preludii, 1959, pentru pian la 2 și 4 mâini

Muzică corală și lucrări didactice[modificare | modificare sursă]

30 Piese mici pentru pian, 1960; 56 Studii melodice pentru vioară, 1960.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Mențiunea I-a de compoziție "George Enescu" (1945),
  • Premiul III de compoziție "George Enescu" (1946),
  • Premiul de Stat (1952),
  • Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972),
  • Premiul Academiei Române (1978).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Câteva surse de documentare pentru subiect:[7]

  • Encyclopedie de la musique, vol. II, Paris, 1959,
  • Balan, G., O mărturie a tinereții spirituale, în: „Flacăra", 6. VII. 1963, București;
  • Dizionario Ricordi, Milano, 1959;
  • Szabolcsi, B., Toht, A., Zenei Lexicon, vol. I., Budapesta, 1965;
  • Berger, W. G, Ghid pentru muzica instrumentală de cameră, București, 1965;
  • Bratin, J., Calendarul muzicii universale, București, 1966;
  • Seeger, H., Musiklexikon, vol. I, 1966, Leipzig;
  • Bughici, D., Formele muzicale, București, 1969;
  • Brâncuși, P., Călinoiu, N., Muzica în România socialistă, București, 1969;
  • Gatti, G. M., Bassa, A., La Musica. Dizionario I (A-K). Turin, 1968;
  • Cosma, V., Muzicieni români. Lexicon, București, 1970;
  • Popovici, D., Muzica românească contemporană, București, 1970;
  • Riemann Musik Lexikon. Mainz, 1972;
  • Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 7, 1973, București;
  • Who's who in Music, Cambridge, 1977;
  • Geoideș, A., Concert om.agial Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 8, 1979, București;
  • Petecel, D., Compozitorul Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 10, 1983, București;
  • Tomescu, V., Ludovic Feldman, în: „Muzica", nr. 5, 1990, București;
  • Petecel, D., Muzicienii noștri se destăinuie, București, 1990;
  • Dediu, D., Episoade și viziuni — Ludovic Feldman, București, 1991.
  • Serafim Buzilă , Interpreți din Moldova - Lexicon enciclopedic (1460-1960). Chișinău 1996.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]