Lucian Boia
Lucian Boia | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (80 de ani) București, România |
Părinți | Aurel, Fulvia n. Morandini |
Cetățenie | România |
Ocupație | istoric |
Limbi vorbite | limba română[1][2] limba franceză[2] |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea din București |
Organizație | Universitatea din București |
Premii | Crucea de Merit a Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[*] () Ordinul de Merit al Ungariei în grad de cavaler[*] |
Modifică date / text |
Lucian Boia (n. , București, România)[3] este un istoric român care a publicat extensiv în domeniul istoriei ideilor și a imaginarului. Cartea sa Istorie și mit în conștiința românească s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă de interpretări noi și stârnind numeroase dezbateri. Boia publică atât în română, cât și în franceză.
Biografie
Lucian Boia s-a născut în 1944 la București, în cartierul Cotroceni, undeva între Palatul Regal și Facultatea de Medicină.[4][p.6] Acolo locuiau în acel moment bunicii din partea mamei. După mamă, Lucian Boia se trage dintr-o familie de italieni, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, o comună din provincia Trento, regiunea Trentino-Alto Adige. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri și a venit în România să-și facă meseria, stabilindu-se la Câmpulung Muscel. Mama sa a urmat Facultatea de Litere (secția română-italiană). Tatăl său, Aurel Boia, care se trăgea dintr-o familie de mocani din Mărginimea Sibiului colonizați în Dobrogea[5] [6], a fost o perioadă stenograf la Parlament iar mai târziu a devenit directorul unei școli postliceale de stenografie și secretariat[7] - Institutul Steganografic Boia (1941-1945). În urma bombardamentelor americane asupra Capitalei familia s-a mutat, pentru scurt timp, la Câmpulung Muscel (în mijlocul orașului), locul de baștină al bunicului matern, revenind însă repede în București. În acești primi ani, educația lui Boia s-a înfăptuit prin profesorii particulari de limbi străine.[4][p.37]
Școala
Școala primară și ciclul gimnazial le-a urmat în cartier (Școala nr. 154) în perioada 1951-1958. Educația primită în casă a făcut să primească, an de an, premiul I și chiar să fie făcut pionier din clasa a II-a.[4][p.47,p.66] Amintirile lui Lucian Boia, din această perioadă, prezintă modalitățile în care și-a construit cultura: literatură bogată, românească și străină, specifică vârstei, numeroase spectacole de teatru, filme românești și occidentale, sau muzee.[4][pp.72-77]
După terminarea gimnaziului, Lucian Boia a intrat la Liceul de Băieți Nr.1 "Nicolae Bălcescu", alegând să urmeze, începând din clasa a X-a, secția umanistă. Examenul de maturitate a fost luat cu notele maxime.
Referitor la modul în care s-a inițiat în pregătirea în domeniul istoriei, el consemna:
„un cerc de istorie. M-am dus glonț și m-am înscris. Mare dramă la întoarcerea acasă. "Te duci imediat și te retragi", mi-a ordonat maică-mea. "Doar n-o să stai să-ți bage în cap toate minciunile lor!"”[4][p.97]
În 1962 Lucian Boia a fost admis pe primul loc la facultatea de istorie, după ce, în același an, era arestat tatăl său vitreg, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”.[4][p.120] Acesta a fost eliberat după doi ani, odată cu grațierea deținuților politici din 1964. Lucian Boia și-a făcut lucrarea de licență sub îndrumarea profesorului Gheorghe Cazan, abordând o temă ce privea raporturile dintre Charles de Gaulle și anglo-americani în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1965 a început să colaboreze la Viața Studențească și a devenit membru în Comisia pentru studenți străini a Asociației Studenților Comuniști din Facultate.[4][p.151, p.154]
Deși în volumul său autobiografic Lucian Boia se definește drept „anticomunism primar”,[4][p.73] în anul 4 de facultate s-a înscris în Partidul Comunist Român, la sugestia secretarului organizației de partid, care i-a spus că ar fi de dorit să devină membru. Lucian Boia motiva că dorea să aibă „o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică”. Condamnarea politică a tatălui său vitreg nu s-a repercutat negativ asupra înscrierii în partid.[necesită citare]
Cariera
Ca șef de promoție, Lucian Boia a putut să aleagă un post de preparator la Universitatea din București.[8]
Proaspăt angajat la facultate, a primit sarcina de a se îngriji de profesorul Macurek de la Brno, Cehoslovacia, care își făcea documentarea pentru întocmirea unei lucrări privind relațiile dintre români, cehi și slovaci în perioada 1848-1918 și colaborarea lor în mișcarea de afirmare națională.[8][p.9] După o pauză de 6 luni – începând cu 1 februarie 1968, când și-a făcut stagiul militar redus, la Bacău – Boia a primit o bursă de studii la Praga, cu durata de șase luni, în cadrul unui proiect de istorie a relațiilor româno-cehoslovace, ca urmare a invitației formulate de Macurek. A prins exact perioada Primăverii de la Praga.[necesită citare]
Întors în România, s-a înscris la doctorat la profesorul Maciu și a devenit asistent stagiar la facultatea de istorie.[5] Timp de șase ani a ocupat această poziție. Începând din vara anului 1969 s-a documentat pentru teza de doctorat despre Eugen Brote, făcând mai multe excursii în Transilvania, ocazie cu care a învățat limba maghiară.
Prima carte, scrisă în ianuarie 1970, Relațiile dintre români, cehi și slovaci. 1848-1914, a apărut abia peste șapte ani, în limba engleză, la Editura Academiei RSR: „Angara Niryi m-a întrebat totuși, cu vădită jenă, dacă sunt de acord să includă în "Introducere" un scurt pasaj din Programul Partidului Comunist Român. Ce era să-i spun? Să nu-l includă? L-a inclus.”[8][p.60]
Un alt volum (teza de doctorat) va reuși să tipărească la Editura Litera (1974 - 1500 exemplare).
Privitor la relațiile sale cu Securitatea, Lucian Boia declara în memoriile sale:
„S-a întâmplat, cred, în 1973. Era greu să nu se întâmple... mi-a telefonat tovarășul Manea, de la Securitate., convocându-mă la o întâlnire. Nu puteam să o refuz... dorea de la mine o declarație privind relațiile cu "străinii". Ce era să fac? Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz. Acesta a fost începutul, dar și tipicul permanent al unor declarații pe care a trebuit să le dau din când în când... Nu mi s-au cerut informații despre români, nici despre cei din țară, nici despre cei stabiliți în Occident... Nu mi s-a cerut niciodată nici o informație alta decât ceea ce comunicam eu însumi...”[8][pp.164-170]
Introducerea unei noi discipline – istoriografia – i-a creat oportunitatea de a primi întreaga normă la acest curs (noiembrie 1973), devenind asistent titular. Asta a condus repede la apariția unui curs tipărit (1975-1976) la tipografia Universității: Evoluția istoriografiei române. Odată cu alte schimbări în cadrul facultății, Lucian Boia a primit în 1975 funcția de secretar de redacție la publicația Analele Universității, deținută timp de 10 ani.
În februarie 1977 a devenit lector. Din această poziție avea obligația de a participa la inspecțiile de grad în mare parte din țară; nu mai puțin de peste 150 de inspecții, ocazie cu care:
„...noi, inspectorii, primeam sacoșe încărcate cu cele mai reprezentative produse locale, alimentare în primul rând: carne, brânză și ce mai doriți... lucrurile se fixaseră într-un mecanism invariabil, și nimeni nu s-ar fi hazardat să inventeze un alt scenariu, cu mai puține note de 10 și mai puține sacoșe. ... N-am avut nici un moment sentimentul unei vinovății. Atunci când statul însuși înfometa populația, ce reguli mai puteau fi respectate?”[8][p.102]
Din 1970 și până în 1989 a ocupat diverse funcții în biroul organizației de bază de partid, „când secretar cu sectorul organizatoric, când cu partea profesională, când cu propaganda”.[8][p.107]
În perioada 1980-1990 a fost secretar general și vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie a Istoriografiei,[9] fapt care i-a permis să călătorească frecvent în Occident.[5]
După Revoluție
În 1990 a devenit profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.[10]
În 1993 a devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.[9]
Scrieri
- În limba română
- Eugen Brote: (1850-1912), Editura Litera, 1974
- Mituri istorice românești, Editura Universității București, 1995
- Istorie și mit în conștiința românească, Editura Humanitas, 1997
- De ce este Romania altfel?, Editura Humanitas, 2012
- Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Editura Humanitas 2011
- Cum s-a românizat România, Editura Humanitas, 2015
- În limba franceză
- L'exploration imaginaire de l'espace, La Découverte, 1987
- La fin du monde, La Découverte, 1989
- Entre l'ange et la bête : le mythe de l'homme différent de l’Antiquité a nos jours, Plon, Paris, 1995
- Pour une histoire de l'imaginaire, Les Belles Lettres, Paris, 1998
- La Mythologie scientifique du communisme, Belles Lettres, 2000
- Le mythe de la démocratie, Éditions Les Belles Lettres, Paris, 2002. Eseul a fost scris inițial în limba franceză și apoi a fost tradus în limba română de autor.[11]
- La Roumanie : un pays à la frontière de l'Europe, traducere în limba franceză a celei de a doua ediții române de Laurent Rossion, Les Belles Lettres, Paris, 2003, 415 p.
- L'homme face au climat : l'imaginaire de la pluie et du beau temps, Les Belles Lettres, Paris, 2004
- Jules Verne : Les paradoxes d'un mythe, Les Belles Lettres, Paris, 2005
- Quand les centenaires seront jeunes : L'imaginaire de la longévité de l'Antiquité à nos jours, Les Belles Lettres, Paris, 2006
Recunoaștere
- Crucea de Merit în rang de cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federative Germania.[12][13][14]
- Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei.[15]
Note
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Ziua de naștere: cf. certificatului: 2 februarie; faptic: 1 februarie, cf. Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Editura Humanitas, 2018, p.5
- ^ a b c d e f g h Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Editura Humanitas, 2018
- ^ a b c Adevărata biografie a lui Lucian Boia: de la intrarea în PCR, la vizitarea Turnurilor Gemene înainte de '89 - fragment din cartea istoricului clujean Ionuț Țene "Contra curentului. Radiografii istorice post-moderne", apărută la editura Școala Ardeleană
- ^ Lucian Boia: „Am studiat la Praga, în 1968, la câteva luni după ce țara a fost ocupată de ruși”
- ^ Portret Prof. dr. Lucian Boia, istoric: „Școala? Nu mi-a plăcut!“
- ^ a b c d e f Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, 2019
- ^ a b Conferințele Șaguna: Lucian Boia
- ^ Medeea Stan (), „Interviu. Lucian Boia, istoric: «La noi, proiectul de țară e scăparea de pușcărie»”, Adevărul, accesat în
- ^ Lucian Boia, Prefață la ediția românească, in Lucian Boia, Mitul democrației, Traducere din limba franceză realizată de autor, Ediția a VI-a, Humanitas, București 2016, p.5. ISBN 978-973-50-5417-5
- ^ Ionuț Țene, Trădătorii României: Lichele răsplătite cu tinichele!, 22 octombrie 2018, Justițiarul, accesat la 27 octombrie 2018
- ^ Andrei Nicolae, Lucian Boia, „demolatorul de mituri”, decorat de către Ambasadorul Germaniei pentru felul în care a prezentat istoria României, 18 octombrie 2018, Activenews, accesat la 27 octombrie 2018
- ^ Magda Grădinaru, Lucian Boia a fost distins de Germania pentru luciditatea cu care cercetează istoria mare, 17 octombrie 2018, Ziare.com, accesat la 27 octombrie 2018
- ^ Istoricul român Lucian Boia a fost decorat de către președintele Ungariei, Mediafax, 22 ianuarie 2020, accesat 2020-01-22
Bibliografie
- E. Stancu, Istoriile mele - Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Editura Humanitas, 2012
- Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Editura Humanitas, 2018
- Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, 2019
Legături externe
- Cronică de carte la "Germanofilii", observatorcultural.ro
- Lucian Boia, vanatorul de mituri, 18 decembrie 2005, Evenimentul zilei
- Astăzi e ziua ta ... Lucian Boia, 1 februarie 2007, VIOLETA CRISTEA, RAMONA VINTILA, Jurnalul Național
- De ce nu este România altfel. Adevărurile lui Lucian Boia | Matei Udrea, 8 februarie 2013, Adevărul
Interviuri
- Lucian Boia demonteaza mitul Boia, 26 octombrie 2005, Cristian Patrasconiu, Cotidianul
- Lucian Boia: "După 1989, mi-am zis că nu o să mai mint", 12 iunie 2009, Laura Toma, România liberă
- Lucian Boia: Ne-ar placea sa primim o infuzie de spirit organizatoric nemtesc, 18 mai 2010, Catalin Pruteanu, Cariere Online
- Lucian Boia: „Românii sunt un popor foarte complexat“, 26 noiembrie 2012, Cezar Paul-Bădescu, Adevărul
- Lucian Boia: complexul de inferioritate este prima maladie a românilor, 16 ianuarie 2013, Daniela Oancea, Cariere Online
- Lucian Boia: Ne-ar placea sa primim o infuzie de spirit organizatoric nemtesc, 18 mai 2010, Catalin Pruteanu, Cariere Online
- INTERVIU Lucian Boia: „Minciuna este mitul fondator al României moderne”, 17 ianuarie 2013, Vlad Stoicescu, Adevărul
- Historia, 20 aprilie 2016