Lev Pisarjevski
| Lev Pisarjevski | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Chișinău, Imperiul Rus |
| Decedat | (64 de ani)[1] Dnipropetrovsk, RSS Ucraineană, URSS |
| Înmormântat | Dnipro |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} Uniunea Sovietică |
| Ocupație | chimist |
| Limbi vorbite | rusă |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Odesa |
| Organizație | Universitatea din Odesa Universitatea din Tartu Institutul Politehnic „Igor Sikorski” din Kiev[*] The Bestuzhev Higher Women's Courses in St. Petersburg[*] Sankt-Peterburgski naucino-issledovatelski psihonevrologhiceski institut[*] Ekaterinoslavski gornîi institut[*] Instîtut fizîcinoii himii imeni L. V. Pîsarjevskoho[*] sak̕art̕velos tek̕nikuri universiteti[*] |
| Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
| Premii | Ordinul Lenin Premiul Lenin () Lomonosovskaia premia[*] () |
Modifică date / text  | |
Lev Pisarjevski (în rusă Лев Писаржевский; n. , Chișinău, Imperiul Rus – d. , Dnipropetrovsk, RSS Ucraineană, URSS) a fost un chimist și profesor sovietic, membru al Academiei de Științe a URSS.
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut în capitala guberniei Basarabia, Chișinău în 1874. A absolvit Universitatea Imperială Novorossia în 1896, ulterior a continuat și catedra acolo. În 1898 a fost numit asistent de laborator. Un an mai târziu i-a fost permisă citirea lecțiilor. În 1900 a fost trimis în străinătate, unde a lucrat la Institutul fizico-chimic din cadrul Universității din Leipzig. În același an a devenit laureat al marelui premiu Lomonosov. În 1902 la Odesa și-a susținut teza „Peroxizi și peracizi”. Din ianuarie 1903 a predat la Universitatea Novorossia. În 1904 a devenit profesor de chimie la Universitatea din Iuriev.[2] Din 1908 a lucrat ca profesor la Institutul Politehnic din Kiev. În 1911 și-a părăsit postul pentru a protesta împotriva politicii ministrului educației publice, Lev Kasso.
În anii 1911–1913 a predat la Institutul Psihoneurologic din Sankt Petersburg, iar după 1913 a lucrat ca profesor la Institutul și Universitatea Minieră din Ekaterinoslav. În 1924–1926, a fost rector al Institutului minier din Dnepropetrovsk.
Din 1927, a fost director al Institutului ucrainean de chimie fizică, creat din inițiativa sa (în prezent Інститут фізичної хімії імені Л. В. Писаржевського – Institutul „L.V. Pisarjevski” de chimie fizică).
La 14 ianuarie 1928, a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe a URSS în departamentul științe fizice și matematice (departamentul de fizică).
În anii 1929–1934 a lucrat la Institutul Politehnic din Tbilisi. În 1935 a condus filiala georgiană a Academiei de Științe a URSS;[3] aici Pisarjevski a obținut și a studiat o serie de noi compuși peroxidici (împreună cu Petr Melikișvili). Conform [4] in anul 1930 a devenit membru de partid.
La 1 februarie 1930, Pisarjevski a devenit academician al Academiei de Științe a URSS în departamentul de științe fizice și matematice. O biografie a academicianului Pusarjevskii a fost elaborată în[5]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Lev Pisarjevski” (în georgiană). საქართველოს ბიოგრაფიული ლექსიკონი[*]. Wikidata Q58357743. Accesat în .
- ↑ Писаржевский, Лев Владимирович // Большая русская биографическая энциклопедия (электронное издание). — Версия 3.0. — М.: Бизнессофт, ИДДК, 2007. // Большая биографическая энциклопедия
- ↑ Л. И. Мгалоблишвили Штрихи к портрету академика Н. И. Мусхелишвили // ВИЕТ. — 2001. — № 1. — С. 146—156.
- ↑ Enciclopedia Sovietică Moldovenească, vol.5, 1975, p. 229
- ↑ Ion Jarcutchi, Brighita Covarschi, Academicieni din Basarabia și Transnistria, Chișinău, 1996, Editura Institutului de Istorie ASM CETINI
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Писаржевский Лев Владимирович // Marea Enciclopedie Sovietică: [в 30 т.] / гл. ред. А. М. Прохоров. — 3-е изд. — М. : Советская энциклопедия, 1969—1978.
- Писаржевский, Лев Владимирович // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907.
- Творческий путь академика Льва Владимировича Писаржевского: Сборник статей под ред. З. Л. Морозова, В. С. Финкельштейна. — Днепропетровск: Гос. науч.-техн. изд-во Украины, 1935.
