Laurențiu Fulga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Laurențiu Fulga
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație jurnalist Modificați la Wikidata
Laurențiu Fulga

Laurențiu Fulga, pseudonimul lui Laurențiu Ionescu (n. 2 noiembrie 1916, Fulga de Jos județul antebelic Prahova - d. 16 noiembrie 1984, București) a fost un autor, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist prozator, scriitor și traducător român.

Familia[modificare | modificare sursă]

Laurențiu Fulga este fiul lui Tudor Ionescu și al Ecaterinei (n. Curculescu).

Studii[modificare | modificare sursă]

Face școala primară din comuna Cioranii de Jos după care urmează cursurile Liceului Militar din Chișinău. Constatând lipsa de vocație pentru uniforma militară, Laurențiu Fulga se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, unde își ia licența în anul 1941.

Carieră militară[modificare | modificare sursă]

Laurențiu Fulga a participat la cel de al doilea război mondial, fiind mobilizat pe front ca ofițer de rezervă, încă din anul 1941, când este grav rănit la Odessa. De asemenea este declarat mort la Cotul Donului și i se publică în țară necrologul în reviste literare după care cade prizonier. Luptă în acest război până la final ca voluntar chiar dacă este din nou rănit la Odessa. După terminarea războiului, Laurențiu Fulga se implică activ în cadrul forțelor armate ca redactor la diferite reviste de cultură. Laurențiu Fulga este, până în 1961, și consilierul artistic la „Teatrul Armatei". În 1961 se retrage și se dedică exclusiv scrisului.

Carieră literară[modificare | modificare sursă]

Laurențiu Fulga debutează în proză în 1937 cu proza scurtă în "Bilete de papagal". Duce activitate editorială fiind colaborator la Viața Literară, Revista Fundațiilor Regale, Revista Literară, Universul Literar, Decalogul, Tribuna, Meșterul Manole, Gazeta Literară, Viața militară, Viața Românească, Cronica, Luceafărul, etc. Ca debut editorial, se poate considera anul 1942 cu volumul de nuvele "Străinul paradis".

Laurențiu Fulga a fost și autor de piese de teatru, needitate, jucate pe diverse scene, cum ar fi: "Este vinovată Corina?", "Ultimul mesaj", "Meșterul Manole" și "Ion Vodă cel Cumplit". Privind retrospectiv la activitatea sa în domeniul teatrului el a declarat:

„... considerându-le străine de structura sa intimă și infidele față de gândirea lui de la începuturi, le reneagă în modul cel mai vehement. De altfel, tocmai pentru a lămuri, o dată pentru totdeauna, chestiunea paternității acestor lucrări (paternitate supusă, la timpul respectiv, unor imixtiuni multiple și, azi, anonime), scriitorul s-a eliberat de memoria și povara lor arzându-le fără a fi șovăit o clipă”
—Laurențiu Fulga

Proză antumă[modificare | modificare sursă]

Consacrarea scriitoricească a venit pentru Laurențiu Fulga cu:

Laurențiu Fulga a făcut o mulțime de traduceri din literatura universală după autori consacrați cum au fost Albert Camus, B. Lavreniev, Galina Nikolaeva, A Serafimovici, etc.

Pseudonime[modificare | modificare sursă]

  • Laurențiu Fulga
  • L. Delerei
  • I. Laurențiu
  • I. Laurențiu-Delerei

Premii[modificare | modificare sursă]

Opera[modificare | modificare sursă]

Proză[modificare | modificare sursă]

  • Străniul paradis, nuvele, București, 1942 (ed. nouă, 1975);
  • 'Eroica, roman, București, 1956;
  • Steaua Bunei Speranțe, roman, București, 1963;
  • Concertul pentru două viori, București, 1964;
  • Alexandra și infernul, roman, București, 1966 (ed. II, 1968; ed. III, 1974; ed. IV, pref. de A. Martin, 1976; ed. V, pref. de M. Iorgulescu, 1987);
  • Doamna străină, nuvele, București, 1968;
  • Moartea lui Orfeu, roman, București, 1970 (ed. II, 1972);
  • Sinteza, București, 1971;
  • Fascinația, roman, București, 1977;
  • Salvați sufletele noastre, roman, București, 1980 (ed. II, pref. de M. Zaciu, 1984);
  • E noapte și e frig, seniori, București, 1983 (altă ediție, pref. de M. Zaciu, 1987).

Dramaturg[modificare | modificare sursă]

  • "Este vinovată Corina?",
  • "Ultimul mesaj",
  • "Meșterul Manole"
  • "Ion Vodă cel Cumplit".

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • V. Visnevski, Neuitatul an 1919, trad. de L. Fulga și Ada Chirilă, București, 1951;
  • Fulga Zuravlev, Soldatul Antipov, trad. de - și Nina Melincen-co, București, 1951;
  • A. P. Serafimovici, Torentul de fier, trad. de L. Fulga și Ada Steinberg, București, 1959;
  • Galina Nikolaeva, Bătălie în mars, I-II, trad. de L. Fulga și N. Stoenescu, București, 1960;
  • V. Kocetov, Frații Ersov, trad. de L. Fulga și M. Cardas, București, 1960;
  • Vilis Latis, După furtună, trad. de L. Fulga și I. Ionescu, București, 1965;
  • A. Camus, Teatru, trad. de L. Fulga, Marcel Aderca, V. Const. Bercescu ș.a.m.d., București, 1970.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • O. Șuluțiu, în Revista Fundațiilor Regale, nr. 12, 1942;
  • S. Bratu, Cronici, II, 1958;
  • C. Cubleșan, Miniaturi critice, 1969;
  • V. Cristea, Interpretări critice, 1970;
  • G. Dimișianu, Prozatori de azi, 1970;
  • V. Ardeleanu, A „urî", a „iubi", 1971;
  • N. Ciobanu, Panoramic, 1972;
  • L. Raicu, Structuri literare, 1973;
  • G. Dimișianu, Valori actuale, 1974;
  • I. Vlad, Romanul românesc contemporan, 1974;
  • M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974;
  • A. Martin, Metonimii, 1974;
  • S. P. Dan, Proză;
  • I. Vlad, Lectura, un eveniment al cunoașterii, 1977;
  • L. Raicu, Practica scrisului și experiența lecturii, 1978;
  • M. Zaciu, Alte lecturi și alte zile, 1978;
  • V. Ardeleanu, Mențiuni, 1978;
  • M. Zaciu, Cu cărțile pe masă, 1981;
  • I. Holban, în România literară, nr. 20, 1982;
  • N. Oprea, în România literară, nr. 1, 1982;
  • M. Zaciu, în Cahiers roumains d'etudes litteraires, nr. 4, 1982;
  • R. Carneci, în Contemporanul, nr. 19, 1982;
  • C. Braga, în Echinox, nr. 7-8. 1983;
  • M. Iorgulescu, în România literară, nr. 39, 1983;
  • L. Leonte, în Cronica, nr. 41, 1983;
  • P Poanta, în Tribuna, nr. 47, 1983;
  • C. Ungureanu, în Orizont, nr. 41, 1983;
  • N. Steinhardt, Critica la persoana întâi, 1983;
  • L. Ulici, Confort Procust, 1983;
  • I. Vlad, Lectura romanului, 1983;
  • V. Chifor, în Luceafărul, nr. 45, 1984;
  • C. Ciopraga, în România literară, nr. 6, 1984; idem, în Cronica, nr. 48, 1984;
  • I. Holban. în România literară, nr. 21, 1984;
  • M. Tomus, în Transilvania, nr. 2, 1984;
  • E. Uricaru, în Steaua, nr. 11, 1984;
  • Cornel Moraru, Textul și realitatea, 1984;
  • M. Odangiu, Romanul politic, 1984;
  • A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul românesc, I.
  • Nina Arhip, Dupa moartea lui Orfeu-Laurențiu Fulga, studiu monografic, 2011

Fondator[modificare | modificare sursă]

A fondat în 1938, împreună cu George Petcu, Ion Frunzetti, Magda Isanos și alții, Gruparea scriitorilor tineri.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Munteanu Cornel - Laurențiu Fulga, Colecția Discobolul, Editura Dacia, București, 2001.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]