Iosif Constantin Drăgan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iosif Constantin Drăgan
IosifConstantinDragan.jpg
Date personale
Născut 20 iunie 1917
Lugoj, Austro-Ungaria
Decedat 21 august 2008 (91 de ani)
Palma de Mallorca, Spania
Căsătorit cu Daniela Veronica Gușă
Copii Mike Fink, Ștefan Constantin și gemenii Alexandru Eugen și Tudor Sebastian
Naționalitate România român
Cetățenie România
Italia Modificați la Wikidata
Religie Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație scriitor, memorialist, om de afaceri
Limbi limba română[1]  Modificați la Wikidata
Studii Facultatea de Drept a Universității din București, Științe politice și economice la Universitatea din Roma
Activitatea literară
Mișcare/curent literar corporatism
Operă de debut “Noi, tracii și istoria noastră multimilenară”
Opere semnificative „Lecții de filozofia dreptului”
Note
Fondator al "Ligii Mareșal Ion Antonescu"
Președinte al Fundației Europene Drăgan

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca)[2] a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric Noi tracii. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 - 1,6 miliarde de dolari.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Iosif Constantin Drăgan a absolvit studiile juridice la Universității din București, de la care a obținut licența în drept, în anul 1938. După absolvirea serviciului militar, ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu, în Italia. După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat științe politice și economie, Drăgan își dă doctoratul în jurisprudență, tot la Roma. Acolo l-a cunoscut pe Giorgio del Vecchio, filosof al dreptului. Proaspătul doctor în jurisprudență Drăgan a tradus în limba română lucrarea lui del Vecchio „Lecții de filozofia dreptului”.

La acea vreme Drăgan a fost atras de idealurile Gărzii de Fier, și, în interiorul acesteia, a reprezentat un curent de opinie corporatist[3]. În 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste.

După al doilea război mondial, în 1948, fondează o companie de distribuție a gazului petrolier lichefiat, Butan Gas.[4] În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român îi este interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.[4]

În 1967 a pus bazele “Fundației Europene Drăgan”, fundație care declară ca scop promovarea „valorilor civilizației românești”.[4] A mai fondat două edituri (Nagard în Italia și Europa Nova în România), o universitate privată (al cărei proprietar este), Universitatea Europeană Drăgan (fondată în 1991 la Lugoj), o stație TV, una radio (Radio NovaFm), un ziar săptămânal (Redeșteptarea) și un cotidian local (Renașterea Bănățeană) – toate în România. De asemenea a mai finanțat construirea lângă Orșova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa).

Datorită unor cărți pe care le-a publicat a fost asociat curentului la granița dintre protocronism și naționalism din istoriografia română, promovată ulterior de regimul lui Nicolae Ceaușescu[5][6]. Deși simpatizant al Gărzii de Fier, Drăgan devine un colaborator semioficial al lui Ceaușescu și al regimului comunist, ca rezultat având acces la anumite documente inedite despre Ion Antonescu, documente pe care le-a folosit într-o carte în care îl pune într-o lumină favorabilă pe acesta[7].

În semn de recunoaștere a activității culturale desfășurate de Iosif Constantin Drăgan, (ca economist, tracolog, scriitor și președinte al Fundației Europene Drăgan), la 7 octombrie 1980, Universitatea din Timișoara l-a numit profesor asociat.[8]

După Revoluția Română din 1989 le-a dat suport financiar lui Eugen Barbu și lui Corneliu Vadim Tudor pentru a-și lansa revista România Mare[6]. Împreună cu Vadim Tudor a fost fondatorul în 1990 al "Ligii Mareșal Ion Antonescu", mai târziu redenumită "Liga Mareșalilor", în urma schimbărilor din legislația română legate de cultul personalităților vinovate de crime împotriva umanității[7].

Viață personală[modificare | modificare sursă]

În 1995, la vârsta de 78 de ani, Drăgan s-a căsătorit cu Daniela Veronica Gușă [9] (aceasta având la momentul respectiv 22 de ani), fiica generalului Ștefan Gușă, fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1986-1989)[10].

Drăgan are și un fiu mai mare, Mike Fink [11], născut în 1971, care în 2005 a anunțat că nu a reușit în precedenții trei ani sub nici o formă să-și contacteze tatăl. Din cauza acestor afirmații, Ziarul Ziua a concluzionat ca Drăgan era ținut captiv de mai tânăra sa soție și de partenerii săi de afaceri[12]. Totuși, potrivit jurnaliștilor de la Averea, el a fost văzut în București câteva zile mai târziu, luând cina într-un restaurant împreună cu soția[13].

Averea[modificare | modificare sursă]

Din portofoliul „imperiului” Drăgan fac parte companii precum Butan Gas, editurile Nagard și Europa Nova, Universitatea Europeană "Drăgan" din Lugoj, publicațiile Renașterea bănățeană și Redeșteptarea, postul de radio Nova FM Lugoj, tipografiile Fed Print din București și Lugoj[14]. În plus, familia Drăgan deține și bunuri imobiliare valoroase[14].

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • “Noi, tracii și istoria noastră multimilenară” (Nagard, Milano, 1976, tradusă în 8 limbi);
  • Aurel C. Popovici (1977)
  • Idealuri și destine (1977)
  • “Mileniul imperial al Daciei” (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985);
  • “Istoria Românilor” (Ed. Europa Nova, București, 1994);
  • “Antonescu, Mareșalul și Conducătorul României” (Ed. Europa Nova, București, 1996);
  • “Adevărata istorie a românilor” (Nagard, Milano, 1996).

De asemenea, a publicat și trei volume în domeniul cercetărilor de marketing și anume:

  • The World Mission of the International Marketing Federation (1985)
  • Geoclimate and History (1987-1989)
  • Bazele Cognitive ale Cercetărilor de Marketing (1995) - în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu

A mai publicat și două autobiografii:

  • În serviciul Europei (1971)
  • Prin Europa - 4 vol. (1973-1980)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Iosif Constantin Drăgan", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12435333r, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  2. ^ Profesorul Iosif Constantin Drăgan a încetat din viață Mediafax, 21 august 2008
  3. ^ Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941: Mistica ultranaționalismului, Humanitas, București, 1993, p.287, 307
  4. ^ a b c Editie de colecție - Omul care transformă gazul în bani gheață - iulie 2004, 26 iulie 2004, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
  5. ^ Mircea Babeș, "Renașterea Daciei?", în Observator Cultural, August 2001
  6. ^ a b Katherine Verdery, National Ideology under Socialism. Identity and Cultural Politics in Ceaușescu's Romania, University of California Press, 1991, p.170. ISBN 0-520-20358-5
  7. ^ a b Distorsionarea, negarea și minimalizarea Holocaustului în România postbelică, în Raportul Comisiei Wiesel, la Muzeul Yad Vashem
  8. ^ Europa și nemul românesc (Foaia mișcării române pentru unitatea Europei), noiembrie 1980, anul IX, nr. 101
  9. ^ http://www.forbes.ro/Mostenitoarea-unui-imperiu_0_2262.html
  10. ^ Ziua "Fiul rătăcitor în căutarea lui Iosif Constantin Drăgan", 9 iunie 2005
  11. ^ Fink, despre averea lui Drăgan: „Mă lupt până la sfârșit“, 30 August 2008, evz.ro, accesat la 9 iunie 2011
  12. ^ Ziua, "Drăgan, tot în geam", 6 iunie 2005
  13. ^ Averea, "L-am descoperit pe I. C. Dragăn" ("We Have Uncovered I. C. Dragăn"), 14 iunie 2005
  14. ^ a b Cum arata topul celor mai bogati miliardari din Romania, 14 Octombrie 2008, wall-stret.ro, accesat la 30 martie 2010
  • Antonescu, Mareșalul României și Războaiele de Reîntregire; Mărturii și documente coordonate și îngrijite de Josif Constantin Drăgan, Centrul European de Cercetări Istorice Veneția

Apărută într-o prima ediție în 1986 și a II-a ediție în 1990 și reeditată în 1991 la Fundatia Europeană Drăgan.

Legături externe[modificare | modificare sursă]