Ion Rîmaru

Ion Rîmaru
Date personale
Născut	12 octombrie 1946 Corabia, România
Decedat	23 octombrie 1971 (25 de ani) Jilava, Ilfov, România
Cauza decesului	plagă împușcată[*]​
Părinți	Florea Rîmaru[*]​
Cetățenie	România
Ocupație	student[*]​ criminal în serie
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Alias(uri)	Vampirul din București
Condamnat pentru	omor
Pedeapsă	Moarte
Situația pedepsei	Executat

Ion Rîmaru (n. 12 octombrie 1946, Corabia, România – d. 23 octombrie 1971, Jilava, Ilfov, România) a fost un criminal în serie român condamnat la moarte și executat. El a terorizat Bucureștiul în perioada anilor 1970-1971, când era student, comițând patru omoruri, șase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol, o tâlharie și trei furturi.

Rîmaru a fost supranumit de mass-media și de forțele de ordine „Vampirul din București" (pentru că sugea sângele victimelor) și „Criminalul Blondelor" (pentru că victimele sale ucise erau preferențial blonde). Atacurile sale au fost caracterizate prin violență extremă: victimele erau lovite cu topoare, cuțite și bare metalice, după care erau violate; în multe cazuri agresarea sexuală continua și după moartea victimei, iar atacatorul le mușca pe sâni, coapse și zonele genitale, provocând mutilări grave.

În perioada aprilie 1970 - mai 1971, Rîmaru a atacat peste 14 femei. Autoritățile au mobilizat aproximativ 6.000 de oameni și au efectuat peste 2.500 de arestări înainte de a-l identifica și de a-l prinde pe adevăratul criminal. Execuția sa prin împușcare a avut loc pe 23 octombrie 1971 în curtea Penitenciarului Jilava. Ultimele sale cuvinte au fost: „Chemați-l pe tata. El este de vină.”

După ce a fost prins, Ion Rîmaru a spus că nu el este autorul crimelor și că, de fapt, tatăl lui, Florea Rîmaru, a fost cel responsabil. În anul 1944, patru femei au fost omorâte de un individ rămas necunoscut decenii întregi. Autorul acestor crime a fost identificat în anii '70 de criminalistul Constantin Țurai ca fiind Florea Rîmaru, tatăl lui Ion Rîmaru. Conform unei versiuni apărute în presă, acesta ar fi fost asasinat în 1972 de Securitate, la un an de la execuția fiului său, fiind aruncat dintr-un tren.

Biografie

Ion Rîmaru s-a născut pe 12 octombrie 1946 în Corabia, o comună din județul Olt, într-o familie cu un istoric de instabilitate și violență. Tatăl său, Florea Rîmaru (născut pe 4 martie 1919 în Izbiceni, județul Olt), lucra ca șofer profesionist, inițial pe autobuze și mai târziu ca șofer de tramvai de noapte în București. Părinții lui Ion s-au căsătorit în Caracal și au avut trei copii; Ion era cel mai mare.

Copilăria sa a fost marcată de instabilitate emoțională și agresiune: părinții se certau zilnic și violent, iar tatăl era cunoscut pentru comportamentul abuziv. Părinții au divorțat în perioada adolescenței sale, iar tatăl s-a mutat la București, lăsându-l pe Ion sub supravegherea limitată a unei case cu climat emoțional turbulent.

Din adolescență, Ion manifesta semne grave de dezechilibru psihic: prezenta un libido necontrolat și comportament sexual deviant. Un scandal marcat al adolescenței a fost descoperirea sa în relație sexuală cu fiica unui profesor, o minoră, fapt care a provocat reacție publică negativă în comunitate și presiuni pentru justiție. La vârsta de 18 ani, Ion a fost condamnat pentru furt calificat și a petrecut cinci luni în penitenciar, după ce a lovit un paznic care l-a prins jefuind pepeni.

Odată eliberat, Ion și-a continuat educația liceală și a obținut bacalaureatul cu media 5,33 din 10 (notă foarte slabă). De remarcat este că, în ciuda comportamentului deviant, Ion a primit întotdeauna notă perfectă la conduită în liceul din Corabia.

În plus, Ion prezenta autoflagelării recurente: în mai multe ocazii, a fost găsit cu peste 20 de tăieturi pe brațe și picioare, pe care și le-a provocat singur atunci când era frustrat sau enervat.

Anii de universitate

În 1966, Ion Rîmaru a fost admis la Facultatea de Medicină Veterinară din Universitatea București, cu o notă de admitere extrem de slabă: 5,33 din 10. Admisia sa în ciuda notelor slabe a fost posibilă în contextul comunist, când numărul de locuri disponibile era mai mare decât cel de candidați calificați.

La facultate, comportamentul anomal al lui Ion era evident pentru colegi și profesori:

• Performanță academică slabă: A repetat anul al doilea și era în curs de repetare al treilea an atunci când a fost arestat pe 27 mai 1971
• Descrieri de profesori: „Timid, semi-literat, vocabular foarte slab, gamă foarte limitată de interese"
• Comportament ciudat în cămin: Găsit noaptea furând în caminul femeilor, pândind lângă o cameră unde locuia o fată pe care o obseda
• Evitare socială: Colegii de cămin îl evitau din cauza comportamentului straniu și al observațiilor inadecvate
• Autoflagelare vizibilă: Găsit cu tăieturi proaspete și sânge pe brațe; când era confruntat, susținea că s-a accidentat

Modus operandi

Crimele lui Ion Rîmaru erau caracterizate prin violență extremă și sadism. În perioada dintre aprilie 1970 și mai 1971, el a atacat peste 14 femei, comițând 4 omoruri, 6 tentative de omor, 5 violuri, o tentativă de viol, o tâlhărie și 3 furturi. Atacurile urmau un pattern consistent:

• Selectarea victimei: Vizând preferențial tinere blonde, pe care le aborda pe drumul de la casă sau pe stradă, oferindu-se să le ajute sau pur și simplu atacând din surpriză
• Locul atacului: De obicei în zone retrase, pe drum, în spații publice, sau după ce le invita în camin
• Metoda de atac: Lovea victimele cu topoare, cuțite sau alte obiecte dure în cap și față, provocând traumatisme severe și pierdere de conștiență
• Viol: Viola victimele în stare inconștientă sau semiconștientă; în cazuri în care victima era deja decedată, continua violul post-mortem
• Mutilări grave: Mușca victimele pe sâni, coapse și zone genitale cu ferocitate, lăsând mușcături profunde și sângerări continue
• Jefuire: Lua bani, bijuterii și obiecte personale
• Lăsarea scenei crimei: Lăsa victimele în locuri publice sau semi-publice, adesea parțial dezbrăcate și cu rănile expuse

Prima crimă a fost comisă pe 8-9 mai 1970, pe o stradă din spatele Garajului Floreasca, când a atacat o femeie tânără numită Elena Oprea, care lucra ca ospătar.

Conform propriei mărturii, Ion a fost îndemnat să comită prima crimă de către tatăl său după ce Florea constatase că fiul se autoflagela cu cuțitul. Tatăl i-ar fi sugerat cum să canalizeze violența sa către alte persoane în loc să se autoflageleze.

Atacurile aveau o intensitate în creștere: primele au fost tentative de viol care au evoluat în omoruri, pe măsură ce Rîmaru devenea mai îndrăzneț și mai sadic.

Arestare și proces

Pe 27 mai 1971, după o serie de manevre de investigație și o operațiune de amploare denumită Operațiunea Vulturul, Ion Rîmaru a fost în sfârșit arestat de autoritățile române. Arestarea sa a venit după ce au fost colectate dovezi în cazurile mai multor atacuri și după ce profil criminal a indicat un individ cu caracteristici specifice care se potriveau lui Ion Rîmaru. Un indiciu crucial a fost o fișă medicală cu diagnosticul „suspectă de epilepsie periodică”, efectuată de un grup de șase medici pe 4 martie 1971, care a fost găsită sub cadavrul uneia dintre victime și a condus poliția direct la el.

Procesul și condamnarea:

• Ion Rîmaru a fost judecat pentru toate infracțiunile: patru omoruri, șase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol, o tâlhărie și trei furturi
• La judecată, a negat responsabilitatea pentru majoritatea faptelor, dar dovezile materiale și mărturiile victimelor supraviețuitoare au fost decisive
• A fost condamnat la moarte prin execuție
• A depus recurs la Tribunalul Suprem, dar apelul a fost respins decisiv: instanța a considerat că dovezile sunt concludente și că sentința trebuie să rămână definitivă.

Execuție

Ion Rîmaru a fost executat pe 23 octombrie 1971 în curtea Penitenciarului Jilava din Ilfov, prin împușcare. Conform protocoalelor de execuție din epoca comunistă, execuțiile aveau loc înainte de răsărit, în secret, cu doar ofițeri și personal penitenciar prezent.

Ultimele cuvinte ale lui Ion Rîmaru au fost: „Tata e vinovat! Tata e de vină! Chemați-l pe tata!", susținând că tatăl său, Florea Rîmaru, era responsabil pentru crimele sale. Această apărare a fost considerată de anchetatori drept o negare și o încercare de a-și transfera responsabilitatea, deși acuzațiile asupra tatălui au avut o bază reală: Florea Rîmaru era într-adevăr suspect pentru alte crime din 1944.

Florea Rîmaru

Florea Rîmaru (4 martie 1919 – 20 octombrie 1972) era tatăl lui Ion Rîmaru și, conform investigațiilor ulterioare, el însuși un criminal în serie care ar fi ucis cel puțin patru (sau cinci, conform unor versiuni) femei în București în 1944.

Crimele din 1944

În 1944, un criminal necunoscut a omorât cel puțin patru femei în București (unele surse menționează cinci), în condiții similare cu atacurile fiului său: victimele erau alese în mod aleatoriu pe stradă, erau atacate cu obiecte dure în cap, erau violate și apoi mutilate. Timp de decenii, autorul acestor crime a rămas neidentificat și neverificat de justiție. Una din victime, Elena Udrea, a fost asasinată în 29 martie – 30 martie 1944 pe strada Dr. Staicovici nr. 22.

Florea Rîmaru lucra ca șofer profesionist și avea acces la toate zonele Bucureștiului. Modus operandi-ul său era distinct: el intra în apartamentele din subsoluri prin ferestre în vreme ploioasă și vântoasă, când victimele se simțeau mai sigure în interior și când zgomotul ploii masca sunetele atacului. Niciodată nu a fost prins pentru aceste crime în perioada 1944-1971.

Descoperire postumă

După execuția fiului său pe 23 octombrie 1971, autoritățile au continuat investigațiile asupra crimelor nerezolvate din 1944. În 1972, medicul și criminalistul Constantin Țurai a efectuat o analiză comparativă de amprente digitale pe dovezile din cazurile din 1944 și a descoperit că acestea se potriveau cu amprenta lui Florea Rîmaru. Această descoperire a fost majoră: pentru prima dată, crimele din 1944 au fost oficial atribuite unui autor, deși autoritățile nu au mai putut deschide proces datorită decesului.

Moartea și teoria asasinatului

Florea Rîmaru a murit pe 20 octombrie 1972, la aproximativ un an după execuția fiului său (23 octombrie 1971), în circumstanțe misterioase. Conform rapoartelor oficiale și versiunilor apărute în presă, Florea a fost găsit grav rănit și a murit din rănile suferite după ce a căzut dintr-un tren în mișcare, în zona Gării Chitila.

Trupul lui Florea a ajuns la Institutul Medico-Legal din București pentru autopsie. În acel moment, medicul Constantin Țurai a analizat amprentele și a descoperit că aparțineau autorului crimelor din 1944. Profesorul Țurai a notat în cartea sa că aceasta a fost o coincidență stranie: pe 20 octombrie 1972, la aproximativ un an după execuția fiului (23 octombrie 1971), cadavrul tatălui ajunsese pe masa de autopsie.

Cu toate acestea, teoria asasinatului de către Securitatea comunistă a fost vehiculată de jurnaliști și analiști: se credea că regimul Ceaușescu, în încercarea de a închide cazul crimelor în serie și de a preveni ambarasuri publice suplimentare, ar fi putut ordona eliminarea lui Florea Rîmaru pentru a evita procesul și descoperirile ulterioare.

Schimbarea numelui familiei

După execuția lui Ion Rîmaru pe 23 octombrie 1971 și descoperirea că tatăl său era, de asemenea, un criminal în serie, familia Rîmaru s-a confruntat cu stigmatul social extrem și oprobiul public. Localnicii din Corabia și din Caracal, unde familia avea rădăcini genealogice, erau oripilați de asocierea cu crimele și cu criminalii.

Toți membrii familiei care purtau numele Rîmaru l-au schimbat, deoarece românii erau oripilați când îl auzeau, ca o reacție la crimele comise și la teama unei moșteniri ereditare de crimă.

Anchete jurnalistice ulterioare

Jurnalistul Dan Odagiu a publicat, în 29 octombrie 1995, un reportaj din comuna natală a lui Ion Rîmaru, localități în care familia era cunoscută și stigmatizată. El a constatat că toți care purtau acest nume și l-au schimbat, pentru că românii erau oripilați când îl auzeau. De asemenea, jurnalistul a susținut că în localitatea Izbiceni, de pe malul Oltului, unde se născuse și trăise o perioadă Rîmaru, s-ar fi înregistrat mai multe crime oribile, comise de bărbați care mutilau și apoi omorau femei, de regulă soțiile lor.

După uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu în 2019, jurnalistul România TV Ovidiu Zară a publicat informația că Gheorghe Dincă, principalul suspect, ar fi rudă cu Ion Rîmaru, dat fiind că familia acestuia și-a schimbat numele în Dincă după crima din 1971. Conform informațiilor jurnalistice, familia Rîmaru și-a schimbat numele oficial în Dincă pentru a evita stigmatul și oprobiul public legat de crimele din anii 1970, permițând membrilor să-și reconstruiască viețile în alte comunități.

Speculația s-a bazat pe faptul că atât Ion Rîmaru, cât și Gheorghe Dincă proveneau din Caracal, județul Olt, și că ambii criminali în serie prezentau pattern-uri comportamentale similare: atacau tinere care mergeau pe drumuri, ambii erau violenți și sadici, și ambii încercau să-și ascundă urmele.

Fratele lui Ion Rîmaru, Telu Rîmaru (cunoscut și ca George Rîmaru), a negat vehement informația și a declarat că îl va acționa în judecată pe Ovidiu Zară. La 3 august 2019, într-un incident neașteptat, Telu Rîmaru a apărut în fața casei lui Gheorghe Dincă și s-a confruntat cu jurnalistul Ovidiu Zară, negând acuzațiile de legătură de sânge și amenințând cu acțiune juridică: „De unde rudă eu cu ăsta? Mă, omule, te-ai sclerozat cumva?!”

Cu toate acestea, o analiză de specialiști, inclusiv a unui general în retragere care a lucrat în cazuri de criminalitate, a sugerat că conexiunea Dincă-Rîmaru este plauzibilă pe bază de dovezi circumstanțiale, deși niciodată nu a fost dovedită definitiv printr-o investigație oficială sau test ADN.

Legături externe

• MISTERELE BUCUREȘTIULUI Mărturii despre urmărirea lui Rîmaru, studentul care a ucis trei blonde și a nenorocit alte zece brunete, 10 octombrie 2010, Maria Apostol, Cătălina Slujitoru, Adevărul
• SUPRAVIEȚUITORII Mărturiile vânzătoarei care a scăpat cu viață după ce criminalul în serie Ion Rîmaru a lovit-o de trei ori cu toporul în cap!, 29 martie 2011, Maria Apostol, Adevărul
• Profilul psihiatric al criminalului Rîmaru : sadism, vampirism, canibalism, fetișism și aberații sexuale, 24 august 2011, Liliana Năstase, Ionel Stoica, Adevărul
• Sa ne amintim: Ion Ramaru, vampirul din Bucuresti, 14 august 2010, Laurentiu Dologa, Ziare.com

Video

• Ion Ramaru - Istoria unui criminal in serie - PAV 2011, Apr 8, 2011, iuiu600, YouTube