Ion Ianoși

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Ianoși
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Brașov, România Modificați la Wikidata
Decedat (88 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație istoric literar[*] Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române


Ion Ianoși (n. Ioan-Maximilian Steinberger[1], 1 mai 1928, Brașov – 1 iulie 2016, București[2]), a fost un scriitor și eseist de origine evreiască[3] din România, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Provine dintr-o familie evreiască înstărită din Brașov, în care se vorbea maghiară și germană, bunicul său fiind un burghez de proveniență austro-ungară. Între anii 1940 și 1944, după intrarea în vigoare a legislației antisemite, Ion Ianoși a fost dat afară din școlile de stat din cauza originii sale evreiești. În această perioadă a urmat o școală evreiască de meserii, în urma căreia a primit calificarea de lăcătuș. Între anii 1944-1946 recuperează clasele pierdute, iar în 1947 susține examenul de bacalaureat.

Îmbrățișează doctrina comunistă, întrând în contact cu aceasta între anii 1945 - 1947, când a frecventat anumite grupări ale UTC-ului, iar mai apoi pe cele ale Tineretului Progresist. După intrarea în Partidul Comunist, se înscrie la cursurile Universității din Cluj, unde întâlnește mulți studenți cu convingeri asemănătoare. Între anii 1949-1953 este trimis la studii la Sankt Petersburg (Leningrad), în cadrul Universității Jdanov, unde a urmat cursurile Facultății de Filosofie, fiind declarat șef de promoție pe întreaga universitate. Datorită acestui fapt a primit acceptul de a se înscrie la doctorat, specialitatea estetică. La studii a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Janina Caffe-Theodorescu, care îi va fi alături timp de 66 de ani.

Se întoarce în România în 1955 și, datorită unui articol publicat în presa rusească și preluat de presa din România, i se permite să-și continue studiile. Se înscrie la doctorat, o formă de doctorat cu durata de studii de 3 ani, numită Aspirantură, stadiu pe care îl parcurge într-un singur an și la sfârșitul căruia prezintă o lucrare de estetică cu o temă despre imaginea artistică.

Gânditor de stânga, membru al Partidului Comunist Român și activist al Comitetului Central la cumpăna anilor '50-'60, a fost unul dintre puținii teoreticieni „luminați" ai stângii, care au jucat un rol important în modelarea câmpului intelectual românesc. În 1956 devine instructor al CC, la Sectorul de Artă la Secția de Știință și Cultură, iar în anii '70 și '80 începe o prodigioasă activitate de scriitor și profesor, ajutând ca referent de editură la apariția unui număr de lucrări considerate „dificile” în epocă (Jurnalul de la Păltiniș, Epistolar etc.).

După o perioadă în care folosise în activitatea didactică și publicistică pseudonimul Jánosi și varianta românizată Ianoși, în anul 1958 își schimbă oficial numele în Ioan-Maximilian Jánosi.[4]

Ion Ianoși a reprezentat cu cinste cultura română prin organizarea în 1972 a Congresului mondial de estetică la București. A purtat corespondență și a păstrat legături de prietenie și colaborare, de-a lungul timpului, cu numeroși scriitori sau teoreticieni români de marcă, printre care Belu Zilber, Constantin Noica, Henri Wald, Alexandru Dragomir, Radu Cosașu, Gabriel Liiceanu sau Zigu Ornea. Este autor a numeroase lucrări de filosofie, estetică, istorie literară, monografie și memorialistică, în care sobrietatea speculației se împletește cu generozitatea tolerantă a interpretării. Studiind istoria ideilor și mentalităților, eseurile lui Ianoși pledează în general pentru nuanțare și analiză, împotrivindu-se maniheismelor în gândire care au avut, pentru istoria secolului XX în special, consecințe ideologice și practice devastatoare. De peste patru decenii, Ion Ianoși este profesor de filosofie și estetică la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Din 2001, este membru de onoare al Academiei Române.

Anul 2008 a fost declarat de Grupul Ideea Europeană & EuroPress „Anul Ion Ianoși” – prilej cu care eruditul cărturar este sărbătorit printr-o serie de conferințe și dezbateri.

Academicianul Ion Ianoși a murit la vârsta de 88 ani, fiind incinerat la Crematoriul Vitan-Bârzești.

Operă[modificare | modificare sursă]

  • Romanul monumental și secolul XX, București, Editura pentru Literatură, 1963
  • Thomas Mann, București, Editura pentru Literatură Universală, 1965
  • Dostoievski – tragedia subteranei, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968
  • Dialectica și estetica, București, Editura Științifică, 1971
  • Romanul unui oraș. Petersburg – Petrograd – Leningrad, București, Editura Univers, 1972
  • Alegerea lui Iona, București, Editura Cartea Românească, 1974
  • Schiță pentru o estetică posibilă, București, Editura Eminescu, 1975
  • Poveste cu doi necunoscuți: Dostoievski și Tolstoi, București, Editura Cartea Românească, 1978
  • Umanism: viziune și întruchipare, București, Editura Eminescu, 1978
  • Secolul nostru cel de toate zilele, București, Editura Cartea Românească, 1980
  • Hegel și arta, București, Editura Meridiane, 1980
  • Nearta – artă, vol. I, 1982 ; vol. II, 1985, Editura Cartea Românească, București
  • Sublimul în estetică, București, Editura Meridiane, 1983
  • Sublimul în artă, București, Editura Meridiane, 1984
  • Sublimul în spiritualitatea românească, București, Editura Meridiane, 1987
  • Literatură și filosofie. Interacțiuni în cultura română, București, Editura Minerva, 1986
  • Opțiuni, București, Editura Cartea Românească, 1989
  • Romanul unei drame, București, Editura Univers, 1991
  • Izvoare biblice. Alegerea lui Iona, București, Editura Minerva, B.P.T., 1994
  • Idei inoportune, București, Editura Cartea Românească, 1995
  • O istorie a filosofiei românești – în relația ei cu literatura, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
  • Constantin Noica – între construcție și expresie, București, Editura Științifică, 1998
  • Vârstele omului, București, Editura Trei, 1998
  • Tolstoi – romanul unei drame, București, Editura Teora, 1998
  • Dostoievski (cuprinde: Dostoievski – tragedia subteranei și Dostoievski și Tolstoi – poveste cu doi necunoscuți), București, Editura Teora, 2000
  • Thomas Mann – tema cu variațiuni, București, Editura Trei, 2002
  • Prejudecăți și judecăți, București, Editura Hasefer, 2002
  • Eu – și el. Însemnări subiective despre Ceaușescu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003
  • Sankt Petersburg - Romanul și romanele unui oraș, București, Editura Institutului Cultural Român, 2004
  • Dostoievski și Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuți, ediția a III-a, București, Editura Ideea Europeană, 2004
  • Dostoievski. Tragedia subteranei, ediția a III-a, București, Editura Ideea Europeană, 2004
  • Karl Marx în 1234 de fragmente alese și adnotate, București, Editura Ideea Europeană, 2004
  • Studii de filozofia artei, București, Editura Comunicare.ro, 2005
  • Eu - și el. Însemnări subiective despre Ceaușescu, București, Editura Ideea Europeană, 2006
  • Autori si opere. Cultura rusa, București, Editura Ideea Europeană, 2009
  • Internaționala mea. Cronica unei vieți, Iași, Editura Polirom, 2012

Premii[modificare | modificare sursă]

  • 1963 – Premiul Uniunii Scriitorilor de critică și istorie literară
  • 1978 – Premiul "Simion Bărnuțiu" al Academiei Române
  • 1980 – Premiul pentru eseu, publicistică și reportaj al Uniunii Scriitorilor
  • 1985 – Premiul de critică, eseu, istorie literară al Asociației Scriitorilor din București.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ion Ianoși. O viață de cărturar, ediție îngrijită de Vasile Morar, București, Editura ALL, 1998
  • Estetică și moralitate: Omagiu profesorului Ion Ianoși la 70 de ani de viață (culegere de studii și profil spiritual), București, Editura Crater, 1998

Legături externe[modificare | modificare sursă]