Jurnalul de la Păltiniș
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Jurnalul de la Păltiniș | |
| Informații generale | |
|---|---|
| Autor | Gabriel Liiceanu |
| Ediția originală | |
| Titlu original | Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă |
| Data primei apariții | |
Modifică date / text  | |
Jurnalul de la Păltiniș sau Un model paideic în cultura umanistă este un jurnal filosofic al filosofului român Gabriel Liiceanu.
Cartea a fost publicată mai întâi în anul 1983 la editura Cartea Românească. În anul 1991, cartea este revizuită și adaugită (pasaje cenzurate), fiind republicată la Editura Humanitas.
Cartea este un jurnal despre timpul petrecut de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu la Păltiniș în compania maestrului lor, filosoful Constantin Noica. Este vorba în primul rând de căutarea de sine care se realizează prin cultură și în cultură, însă cu ajutorul unui maestru. Dar pentru a deveni discipolul unui mare maestru precum Noica este nevoie de sacrificu de sine, dar și de multă sârguință - sau după cum spunea chiar Noica: nebunie, fiindcă filosofia care nu se face dintr-o anumintă nebunie este una sortită eșecului. Iar criteriile după care acesta își selectează “discipolii” sunt dure: cunoașterea limbii germane, eline și latina precum o vastă cunoaștere în domeniul filosofiei.
Însemnările de jurnal sunt între 21 martie 1977 și iulie 1981, dar, deși vizitele sunt rare, ele sunt încărcate cultural și de un profund spirit filosofic.
„... O astfel de carte istorisește o fabulă care, cu sau fără noi, merită să fie inventată." (Constantin Noica)
„ Filozofia e pentru ei toți [maestru și discipoli] singura preocupare vrednică a reține cugetul și veghea omului, iarăși și iarăși: ea, delecta, suverana... Restul nu-i decât deșertăciune, băcanie, irosire a vremii, carență a spiritului. Și se ajunge astfel la o nevoită, dar reală trufie..." (N. Steinhardt)
„Un străin care ar citi Jurnalul ar putea crede că în anii aceia oamenii din România nu făceau altceva decât să se piardă în meditații atemporale sau să viseze la soarta civilizației."
„Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic și își dezvăluie adevăratul său gând: căutarea de sine. Crima ce încununează cartea îl privește mai puțin pe Maestru, cât pe Discipol..." (Emil Cioran)