Ion Cristoiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Ion Cristoiu
Ion Cristoiu.png
Date personale
Născut (72 de ani) Modificați la Wikidata
Găgești, Bolotești, Vrancea, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Babeș-Bolyai  Modificați la Wikidata

Ion Cristoiu (n. , Găgești, Bolotești, Vrancea, România) este un jurnalist, scriitor, analist politic român și o figură controversată ca și persoană publică românească datorită implicării sale în anii din perioada comunista ca turnător la Securitate potrivit CNSAS, informatorul cu nume de cod „Coroiu”[1]. În prezent este editorialist la cotidianul Evenimentul Zilei.

Studii[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu a studiat la liceul din orașul Panciu, iar mai apoi a urmat cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1971.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Jurnalism[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu debutează ca gazetar încă din perioada studenției în 1968 la Viața Studențească. Pentru o scurtă perioadă 1971-1974 părăsește această meserie revenind în breaslă în anul 1974 ca redactor șef adjunct la același ziar. Tot în această perioadă devine redactor șef adjunct și la revista Amfiteatru. În 1979 Ion Cristoiu este numit redactor șef adjunct la Scînteia tineretului pe domeniul cultură și coordonează Tineretul Liber și Secvența. Publică în S.L.A.S.T., Suplimentul literar al Scânteii Tineretului.

În urma unor conflicte avute cu conducerea publicației Scînteia tineretului, în 1986 este mutat disciplinar la secția Agrară, până în 1987 când este numit redactor șef la revista Teatru, în această funcție îl găsesc evenimentele din 1989.

La cererea ministrului culturii postdecembrist Andrei Pleșu, ca toți lucrătorii din perioada comunistă să-și dea demisia din funcțiile ocupate în acea perioadă, Ion Cristoiu răspunde acestei cereri și își dă demisia din toate funcțiile anterioare.

În 1990 sub conducerea lui Ion Cristoiu apar 3 publicații Expres Magazin, primul ziar privat din România ziarul Observator [necesită citare] și Zig Zag. Ultima publicație reușește să ajungă la un tiraj de 600.000 de exemplare,[1] un record pentru acea perioadă.

După ce demisionează de la conducerea săptămânalului Zig Zag, în 1992 pune bazele ziarului Evenimentul zilei, cotidian considerat deschizătorul presei românești de după 1989. După ce părăsește Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu este colaborator la mai multe publicații, printre care: Național, Cotidianul, Azi și Monitorul de București.

În 9 decembrie 2002 Ion Cristoiu a preluat conducerea postului de știri Realitatea TV acționar principal în acea perioadă fiind Silviu Prigoană. În 10 iunie 2003 jurnalistul își depune demisia deoarece nu a dorit să îndeplinească cererile conducerii și anume să concedieze 100 de angajați din totalul celor care lucrau în acel moment la Realitatea TV.[2]

Emisiuni de televiziune[modificare | modificare sursă]

„Ultimul cuvânt”, la B1 TV, din 29 august 2011[3].

Controverse[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu este jurnalistul care a plătit cea mai mare sumă în perioada postdecembristă pentru articolele sale, 650.000.000 lei. Prima condamnare a jurnalistului Ion Cristoiu la plata unor daune morale în valoare de 400.000.000 lei, a avut drept motiv un pamflet scris de acesta la adresa Gabrielei Adameșteanu, în ziarul Ziua în anul 2000. Deși inițial jurnalistul trebuia să plătească o sumă mult mai mică, în ianuarie 2001 un complet format din trei judecători, a hotărât să mărească suma la 400.000.000 lei.[4]

O altă condamnare a avut ca obiect un editorial publicat în ziarul Ziua în anul 2000. În cadrul editorialului, Ion Cristoiu a afirmat despre Cristian Mititelu, director al secției române a BBC World , că „este cel demascat în 1992, de către Sorin Roșca Stănescu, ca fiind fost securist”.[5] Pentru această frază instanța a hotărât pe 9 iunie 2004 că Ion Cristoiu i-a adus prejudicii morale lui Cristian Mititelu și a decis ca jurnalistul să plătească suma de 250.000.000 lei drept reparație morală. După părerea avocatei lui Ion Cristoiu, Graziela Bârlă, prin acest proces s-a vrut pedepsirea jurnalistului Ion Cristoiu.[5]

Colaborare cu Securitatea - nume de cod „Coroiu”[modificare | modificare sursă]

Corneliu Vadim Tudor [2] în anul 2008 relata public că domnul Ion Cristoiu "A fost mai mult decât turnător, a fost sursă" [6] [3] [4], senatorul declara că Ion Cristoiu l-a turnat la Securitate sub numele de cod "Coroiu". Vadim spunea că acest lucru rezulta dintr-o filă a dosarului său de Securitate aflat la CNSAS.[5]

Mădălin Hodor, istoric și cercetător român, a relatat in revista Revista 22 , în 2018, un document ținut în secret pentru publicul larg mai mult de 11 ani. Un document, cu 204 colaboratori ai Securității, ascunse de CNSAS, desecretizate din 2007 în care potrivit Consiliului Național pentru Studiul Arhivelor Securității, Ion Cristoiu apare în baza de date atât în Indexul colaboratorilor, în fișierul SIE (Foreign Intelligence Service România) număr 41448, cât și în indexul de urmăriri, de două ori, ca scriitor, cu un nume conspirativ la „Coroiu”, 1987, și în calitate de redactor-șef adjunct la „Scînteia tineretului”, în atenția Securitatea Municipiului București (abreviat SMB), 1983, 1984 [6].

Cercetătorul a acordat un interviu unei alte reviste Newsweek România tot în 2018, unde care a vorbit despre faptul că jurnalistul este menționat, ca sursă „Coroiu”, în documente din arhivele fostei Securități [7], agenția de poliție secretă a Republica Socialistă România din regimul comunist, una dintre cele mai mari forțe de poliție secrete din Blocul Estic din Partidul Comunist Român (PCR), mai precis Poliția politică și de cenzura în România comunistă care printre altele se ocupa si de arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și violul fetelor și femeilor deținute [7][8].


Procesul lui Ion Cristoiu împotriva lui Mădălin Hodor[modificare | modificare sursă]

Ion Cristoiu l-a acționat în judecată pe istoricul CNSAS, Mădălin Hodor, după ce acesta a acordat revistei Newsweek România un interviu în care vorbea despre faptul că jurnalistul este menționat în documente din arhiva fostei Securități, ca sursa „Coroiu”.

Istoricul și cercetătorul Mădălin Hodor, dat în judecată de Cristoiu după ce a publicat o listă cu foști colaboratori ai Securității în care apărea și numele ziaristului, a cerut instanței să solicite de la CNSAS o serie de documente din arhiva instituției.[necesită citare] Potrivit răspunsului CNSAS, Ion Cristoiu figurează în baza de date, atât în Indexul de colaboratori, în dosarul SIE (Serviciul de Informații Externe) 41448, cât și în Indexul de urmăriți, de două ori, ca scriitor, cu nume conspirativ TO „Coroiu”, anul 1987, și ca redactor-șef adjunct la „Scînteia Tineretului”, în atenția SMB (Securitatea Municipiului București), anii 1983, 1984.[8]

La 18 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 3 a respins acțiunea intentată de jurnalist împotriva istoricului CNSAS.[9]

Apelul declarat de jurnalistul Ion Cristoiu împotriva sentinței date de prima instanță a fost respins de către magistrații Tribunalului București prin decizia definitivă din 28 noiembrie 2019.[10][9]

Pe 19 aprilie 2018, lui Mădălin Hodor i-a fost suspendată acreditarea de cercetător al CNSAS „în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 7 din Hotărârea nr. 2 din 18.12.2008, privind adoptarea regulamentului de organizare și funcționare al CNSAS, conform căruia «Colegiul CNSAS poate retrage acreditarea cercetătorilor care utilizează documentele puse la dispoziție în alte scopuri decât cele exclusive științifice»”,[11] acest lucru înseamnând că informațiile obținute de cercetători din arhiva CNSAS pot fi folosite în articole de presă, în cărți, în studii, în conferință, în teze de licență sau de doctorat.[11] 9 din cei 11 membri ai colegiului CNSAS au votat suspendarea: Constantin Buchet – președintele CNSAS, Valentin Blănaru, Dinu Zamfirescu, Sulfian Barbu, Ladislau Csendes, Cazimir Ionescu, Cătălin Precul, Alexandra Toader și Nicolae Vuvrea.[11]



Operă[modificare | modificare sursă]

  • Personaje de rezervă, (1985)
  • Lumea literaturii, (1986)
  • Povestitorii, (1988)
  • Punct si de la capat (1991)
  • Un pesimist la sfârșit de mileniu (1999)
  • Singur împotriva tuturor
  • Seria Istoria ca telenovelă:
  1. Istoria ca telenovelă, vol 1 (2003)
  2. Istoria ca telenovelă, vol 2 (2003)
  3. De la o lovitură de stat la alta (2006)
  • Lumea văzută de un român rupt în fund [12]
  • De la dosarele Legiunii la dosarele Securității (2006)
  • „O lovitură de stat prost mascată” (2010)[13]
  • „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea” (2011)[14]
  • „Agentul CIA cu talpa ruptă” (2012), proză satirică[15]
  • Dușmanul de clasă, de la caricatură la plutonul de execuție, 2012,[16]

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), unde și fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost primit ca membru, de asemenea fără să se știe care ar putea fi meritele științifice în baza cărora s-a făcut aceasta. În perioada comunistă, în aceeași instituție au fost făcuți membri şi Nicolae Ceaușescu împreună cu soția acestuia, Elena Ceaușescu, tot fără a se ști care erau fundamentele științifice ale acestor nominalizări. [17][18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Scurtă biografie a lui Ion Cristoiu
  2. ^ Ion Cristoiu a decis, ieri, să părăsească Realitatea TV, ziarul Curierul Național, 11 iunie 2003
  3. ^ Ion Cristoiu are “ultimul cuvânt” la B1TV, 26 august 2011, Dan Arsenie, evz.ro, accesat la 10 decembrie 2011
  4. ^ Ion Cristoiu, obligat sa-i plateasca 250 de milioane lui Cristian Mititelu, 10 iunie 2004, HotNews.ro, accesat la 21 iunie 2013
  5. ^ a b Cristoiu, un sfert de miliard daune pentru Mititelu. ziua.ro
  6. ^ „C.V. Tudor îl acuză pe Ion Cristoiu că l-a turnat la Securitate”. Mediafax.ro. Accesat în . 
  7. ^ „CEL MAI CITIT ARTICOL DE ISTORIE RECENTĂ Hodor confirmă: „Ion Cristoiu a fost sursă a Securității" | Newsweek Romania” (în engleză). newsweek.ro. Accesat în . 
  8. ^ Investigații/documente exclusive: Relația cu Securitatea a lui Ion Cristoiu "Coroiu", newsweek.ro
  9. ^ Dosarul Coroiu al Securitatii: cum a desființat instanța acuzațiile lui Cristoiu aduse lui Hodor, newsweek.ro
  10. ^ Cristoiu a pierdut definitiv procesul cu istoricul Hodor in scandalul "Coroiu" al Securitatății, newsweek.ro
  11. ^ a b c Cincea, Melania (). „Cine din CNSAS și de ce l-a "executat" pe Mădălin Hodor, istoricul care a deconspirat liste ale Securității”. putereaacincea.ro. Accesat în . 
  12. ^ La Moscova, la Moscova, 25 noiembrie 2007, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 17 mai 2013
  13. ^ Proza politică a lui Cristoiu, 20 noiembrie 2010, Dan Boicea, Adevărul, accesat la 21 iunie 2012
  14. ^ Maratonul lansărilor, la Adevărul, 25 noiembrie 2011, Dan Boicea, Monica Andronescu, Adevărul, accesat la 27 iunie 2012
  15. ^ Ion Cristoiu, un nou volum de proză satirică, 22 iunie 2012, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2012
  16. ^ Ion Cristoiu face dezvăluiri de senzație despre războiul de 30 de ani pentru apariția unei cărți catalogată drept anticomunistă, 24 decembrie 2012, Horia Tabacu, Evenimentul zilei, accesat la 25 mai 2013
  17. ^ Și Ceaușeștii au fost primiți în Academie pentru merite deosebite, 11 martie 2010, Cristian Oprea, Cotidianul, accesat la 17 iulie 2013
  18. ^ Dinu Sararu, sarbatorit la Academia Oamenilor de Stiinta, 26 ianuarie 2007, Cronica Română

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri