Sari la conținut

Ion Coja

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Coja
Date personale
Născut (82 de ani) Modificați la Wikidata
Constanța, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiefilolog[*]​
politician
scriitor
publicist
cadru didactic universitar[*]​
jurnalist
lingvist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1][2] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Comunist Român, Partidul Unității Națiunii Române, Partidul Democrat Agrar din România  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București
Mișcare/curent literarnaționalism românesc  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ion Coja (n. 22 octombrie 1942, Constanța) este un lingvist român, publicist și scriitor, militant politic naționalist.

A fost secretar PCR al Universității din București.[3] A fost ales senator în legislatura 1992-1996, pe listele partidului PDAR în județul Constanța. În cadrul activității sale parlamentare, Ion Coja a inițiat o singură propunere legislativă. A fost conferențiar la Facultatea de Litere de la Universitatea din București[4] unde a ținut un curs de lingvisticǎ generală.

De asemenea, Ion Coja a fost, împreună cu Radu Ceontea, membru marcant al Uniunii Vatra Românească, organizație nonguvernamentală de extremă dreapta,[5][6] și unul dintre președinții filialei de la București.[7][8]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Ion Coja s-a născut la Constanța, 22 octombrie 1942, într-o familie de mocani ardeleni, veniți cu oile în Dobrogea la începutul secolului XX. Bunicii săi sunt originari din Bran, Rășinari și Săcele. În 1960 a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân”. Mai târziu, a terminat la București Facultatea de Litere, în 1965, și a fost numit asistent la Catedra de lingvistică generală, la recomandarea și insistențele lui Alexandru Graur.[9][sursă primară][este de încredere?] A devenit apoi lector și, după 1990, conferențiar. Afirmă că doi oameni i-au orientat viața spirituală: Alexandru Graur și Petre Țuțea.[9]

Implicarea politică

[modificare | modificare sursă]
Ion Coja în lista colaboratorilor Centrului de Informații Externe (C.I.E. U.M. 0225) din cadrul fostului Departament al Securității Statului, listă reactualizată în februarie 1985.

Figurează drept colaborator al Centrului de Informații Externe (C.I.E., U.M. 0225) din cadrul fostului Departament al Securității Statului, pe o listă reactualizată la ordinul lui Aristotel Stamatoiu în februarie 1985.[10]

Ion Coja a fost ales prim vicepreședinte al PDAR în anul 1995 și desemnat candidat al PDAR pentru alegerile prezidențiale din 1996. În perioada 1992-1996 a fost senator de Constanța, din partea PDAR. A înființat „Liga pentru Combaterea Anti-Românismului” (LICAR) prin sentința Tribunalului București din 8 iunie 2000[11]. În octombrie 2009, Ion Coja și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale, dar a fost respinsă deoarece dosarul lui nu îndeplinea condițiile de formă și fond prevăzute de lege.[12]

Ion Coja pretinde că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial[13] pe teritoriul României nu a existat un Holocaust.[14]

În 2007, Ion Coja a fost dat în judecată de către Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (AERVH) pentru negarea Holocaustului,[15] dar plângerea a fost respinsă.[16]

Activitate literară și premii

[modificare | modificare sursă]

Ion Coja a publicat o serie de romane și piese de teatru. În 1979 primește premiul Academiei Române pentru piesa de teatru Credința. Opera face o apologie a rolului jucat de Brătieni și Carol I în istoria românilor.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ IdRef, accesat în  
  3. ^ http://stiri.ortodoxe.org/tag/comunisti
  4. ^ http://www.unibuc.ro/ro/cd_ioncoja_ro
  5. ^ Tom Gallagher (). Romania After Ceaușescu: The Politics of Intolerance (în engleză). Edinburg University Press. ISBN 978-0-7486-0613-9. Accesat în . 
  6. ^ Erin K. Jenne (). Ethnic Bargaining: The Paradox of Minority Empowerment. Cornell University Press. pp. 212–2013. ISBN 978-0-8014-7179-7. Accesat în . 
  7. ^ Dumitrescu, Eliza (). „Amenințări cu moartea, documente false și declarații șovine”. Jurnalul.ro. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  8. ^ M., R. (). „Numele lui Lucian Bolcas, mentionat intr-un raport al Institutului Elie Wiesel privind antisemitismul si negarea Holocaustului. Crin Antonescu: 'Trebuie sa vedem despre ce e vorba'”. Hotnews.ro. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  9. ^ a b [1] Ion Coja, Despre
  10. ^ Mădălin Hodor. „Lista celor 200. Elitele colaboraționiste cu Securitatea”. Accesat în . 
  11. ^ [2]Liga pentru Combaterea Anti-Românismului, 13 iunie 2007
  12. ^ [3]BEC a validat opt candidaturi pentru prezidențiale, pentru celelalte depuse va decide duminică, Mediafax, Eliana Rădulescu, 23 octombrie 2009
  13. ^ [4]
  14. ^ Wiesel, Elie (). „Negaționismul selectiv”. În Friling, Tuvia; Ioanid, Radu; E. Ionescu, Mihail. Raport final - Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România (PDF). București: Editura Polirom. pp. 361–364. ISBN 973-681-990-6. Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în . 
  15. ^ [5]Evreii din Romania: Ion Coja, dat in judecata pentru negarea Holocaustului, 9AM, 1 februarie 2007
  16. ^ [6]Dosar 18066/299/2009

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Coja&oldid=15513216