Sari la conținut

Ioan Zugrăvescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Zugrăvescu
Date personale
Născut29 mai 1910
Iași
Decedat12 decembrie 1989
Iași
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiechimist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
RezidențăRomâniaRomânia
DomeniuChimie
InstituțieUniversitatea din Iași
Alma MaterUniversitatea din București
DoctoranziGheorghe Surpățeanu
Cunoscut pentruCofondatoar al domeniului ciclimoniu-ilidelor
SocietățiAcademia Română
Membru corespondent al Academiei Române

Ioan Zugrăvescu (n. 29 mai 1910, Iași – d. 12 decembrie 1989, Iași) a fost un chimist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, cunoscut în special pentru contribuțiile sale la chimia heterociclurilor.

A urmat școala elementara la Alexandria, liceul la Brașov, continuând cu studiile universitare la Facultatea de Științe a Universității din București, unde a obținut în 1931 licența în științe fizico-chimice.[1]

În 1934 a primit titlul de Doctor în științe cu teza intitulată Acțiunea compușilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. În 1965 a obținut titlul de Doctor docent în chimie.

Activitate profesională

[modificare | modificare sursă]

La îndemnul profesorilor Ștefan Minovici și Gheorghe G. Longinescu, și-a început cariera didactică în cadrul Laboratorul de Chimie Organică al Universității din București.[2] În 1937 a devenit director al Secției de Biochimie a Institutului Victor Babeș din București, unde a inițiat cercetări referitoare la biochimismul celular (in special în celulele maligne).[3] În 1948 a fost numit șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, iar în 1949 profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare din București.

În 1956 a fost transferat la Iași ca profesor titular în cadrul Catedrei de Chimie Organică, Facultatea de Chimie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, unde a activat până la retragerea din activitate (în 1975). Mare parte a cercetărilor sale a fost dedicată chimiei N-ilidelor, domeniu în care a obținut rezultate recunoscute pe plan internațional și în care a creat o școală redutabilă. A obținut noi compuși heterociclici, înzestrați cu proprietăți bacteriostatice, analgezice și/sau hipotensoare. Dintre rezultatele sale cele mai deosebite se mențonează: sinteza unor polimeri 1,3,4-oxadiazolici, aplicarea reacțiilor de poliheterociclizare în obținerea unor noi polimeri heterociclici din clasa triazolilor etc. A studiat un număr însemnat de compuși metilen-diaminici cu proprietăți anticonvulsivante.[4]

Simultan cu activitatea desfășurată la Universitate, a lucrat la Institutul de Chimie Macromoleculară ,,Petru Poni” al Academiei Române, unde a ocupat temporar funcția de Director.[5]

Titluri și decorații

[modificare | modificare sursă]
  • Membru corespondent al Academiei Române (din 1963)
  • Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Nantes (1973).

Lucrări semnificative (selecție)

[modificare | modificare sursă]
  • The heterocyclization of several reactive polymers by the 1,3 dipolar addition reaction. I, J. Polym. Sci. B 6 (1968) 451-455[6]
  • Electrical properties of ylidic compounds, Phys. Stat. Sol. 3 (1970) K147-K148[7]
  • Zugrăvescu, I., „Polimeri heterociclici”, Ed. Academiei RSR, București, 1971[8]
  • Electrical conductivities of polymers with pyrimidine repeating unities, Phys. Stat. Sol. 9 (1972) K129-K130[9]
  • Polychalkone III. Polymeranaloge reaktionen der Polychalkone mit hydrazinen, Makromol. Chem. 157 (1972) 179-185[10]
  • Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Chimia N-ilidelor”, Ed. Academiei RSR, București, 1974 [Rom]; „N-Ylide Chemistry”, McGraw Hill International, NY&London, 1976 [Eng][11]
  • Polydisuccinimides: Polyaddition reactions of aliphatic and aromatic diamines to N,N′-bismaleimide, Eur. Polym. J. 14 (1978) 985-990[12]
  • Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Cicloadiții 3+2 dipolare”, Ed. Academiei RSR, București, 1987[13]
  1. ^ „Universitatea Alexandru Iona Cuza la 150 de ani - 150 de personalități”. 
  2. ^ Bourceanu, G. „Profesorul Ioan Zugrăvescu (1910-1989)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . 
  3. ^ „25 de ani de la moartea chimistului Ioan Zugrăvescu”. 
  4. ^ „Academicieni ieșeni” (PDF). 
  5. ^ Cecal, A. „Chimiști în Universitatea ieșeană (1948-2005)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . 
  6. ^ Caraculacu, G., Zugrăvescu, I. „The heterocyclization of several reactive polymers by the 1,3 dipolar addition reaction. J. Polym. Sci. B 6 (1968) 451-455”. 
  7. ^ Surpățeanu, G, Ștefan, V., Rucinschi, E., Zugrăvescu, I. „Electrical properties of ylidic compounds, Physica Status Solidi 3 (1970) K147-K148”. 
  8. ^ Zugrăvescu, I. „Polimeri heterociclici, Ed. Academiei RSR, București, 1971”. 
  9. ^ Strul, M., Rusu, G., Zugrăvescu, I. „Electrical conductivities of polymers with pyrimidine repeating unities, Phys. Stat. Sol. 9 (1972) K129-K130”. 
  10. ^ Oleinek, H., Zugrăvescu, I. „Polychalkone III. Polymeranaloge reaktionen der Polychalkone mit hydrazinen, Makromolek. Chem. 157 (1972) 179-185”. 
  11. ^ Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Chimia N-ilidelor, Ed. Academiei RSR, București, 1974 [Rom]; N-Ylide Chemistry, McGraw Hill International, NY&London, 1976 [Eng]”. 
  12. ^ Gherasim, M.G., Zugrăvescu, I. „Polydisuccinimides: Polyaddition reactions of aliphatic and aromatic diamines to N,N′-bismaleimide, Eur. Polym. J. 14 (1978) 985-990”. 
  13. ^ Zugrăvescu, I., Petrovanu, M. „Cicloadiții 3+2 dipolare, Academia RSR, București, 1987”. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]