Hrib arămiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Hrib pucios)
Salt la: Navigare, căutare
Boletus aereus
Boletus aereus 437478.jpg
Hrib arămiu, hrib pucios
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. aereus
Nume binomial
Boletus aereus
Bull. (1789)
Sinonime
  • Tubiporus aereus (Bull.) P.Karsten (1882)
  • Dictyopus aereus (Bull.) Quél. (1886)
  • Suillus aereus (Bull.) Kuntze (1898)
  • Tubiporus edulis subsp. aereus (Bull.) Maire (1937)

Boletus aereus (Pierre Bulliard, 1789),[1] este o specie de ciuperci comestibile basidiomycete de genul Boletus în familia Boletaceae, a cărui nume generic este derivat din cuvântul latin (latină aereus=de cupru, de bronz). Acest burete, numit în popor hrib arămiu,[2] hrib pucios,[3] hrib negru sau mânătarcă, coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, el se dezvoltă, crescând solitar sau în grupuri mici, numai în păduri călduroase de foioase, în primul rând sub stejari dar de asemenea sub fagi sau carpeni, fiind găsit chiar și prin parcuri sau cimitire sub arborii lui preferați, din (mai) iunie până în octombrie.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus aereus
  • Pălăria: Ea are un diametru între 5 și 20 (25) cm, este foarte compactă, amenajată central peste picior, inițial semisferică, apoi boltită și la bătrânețe întinsă, deseori cu marginea răsfrântă parțial în sus. Cuticula este fin pâslită (la exemplare mature devenind din ce în ce mai netedă) și niciodată unsuroasă, în tinerețe aproape neagră, arătând mai târziu diverse tonuri de maro închis respectiv pete mari brune pe o bază ceva mai deschisă.
  • Tuburile: Ele sunt lungi și simple, aproape neaderente la picior, albe, schimbând la bătrânețe culoarea câteodată spre gălbui. Porii fini, denși și rotunjori la capătul tubulețelor sunt colorate ca ele. Sporii sunt fusiformi cu o mărime de 12-16 x 4 -5 microni, pulberea lor fiind brun-măslinie.
  • Piciorul: Acesta are o lungime de 7 până la 15 cm și o grosime de 4 până la 8 cm, este foarte tare, plin, gros, bulbos și cilindric (la tinerețe îngroșat spre bază sau aproape sferic și adeseori mai larg decât lung) fiind acoperit de o rețea fină. Coloritul tinde de la albicios până maroniu deschis, grila fiind mereu mai închisă, în tinerețe mai deschisă, la bătrânețe evident brun-roșiatică.
  • Carnea: Ea este foarte tare și compactă, devenind de abia la vârstă mai moale, nefiind colorată sub pălărie. Ea își menține culoarea ei albă până la sfârșit, miroase ușor de ciuperci și place la gust.[4][5]

Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu ușor maroniu.[6]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat în cel mai rău caz cu Tylopilus felleus sin. Boletus felleus, care este neotrăvitor dar amar. El poate fi recunoscut prin tubulețele precum sporii care sunt albi numai la început, devenind foarte curând rozi. Grila acestei ciuperci pe picior este maro pe bază albicioasă.[7] Alte confundări sunt numai posibile cu bureți prea gustoși și comestibili, ca de exemplu cu gemenul său Boletus pinophilus sin. Boletus pinicola,[8] variația acestuia Boletus pinicola var. fuscoruber (fără rețea), [9] Boletus edulis,[10] Boletus reticulatus sin. Boletus aestivalis[11] precum Xerocomus badius sin. Boletus badius, Imleria badia [12] sau Xerocomus rubellus.[13]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Hrib arămiu, Moldova 2007

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[14][15] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[16][17]

Hribul arămiu a devenit rar. Din anul 2007 din ce în ce mai multe țări europene au introdus specia în lista lor roșie, astfel în Cartea Roșie a Republicii Moldova [18] sau peste, de exemplu, Landesanstalt für Umwelt, Messungen und Naturschutz în Germania.[19]

În anul 2008, Boletus aereus a fost numit „Ciuperca anului” de către Deutsche Gesellschaft für Mykologie (Asociația germană pentru micologie).[20]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 478-479, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 80-81, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 57, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1977, p. 192-193, ISBN 3-405-11568-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 480-481, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 482-483, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 28-29, ISBN 978-3-8427-0483-1
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 60, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 81-82, ISBN 3-426-00312-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 524-525, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  15. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  16. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7
  18. ^ Cartea roșie a Moldovei
  19. ^ Institutul de Stat pentru Conservarea Naturii și al mediului înconjurător
  20. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]