Henri d'Orléans, duce de Aumale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prințul Henri
Duce de Aumale
Prince Henri, Duke of Aumale.jpg
Prințul Henri, cca. 1880
Date personale
Nume la naștere Henri Eugène Philippe Louis
Născut 16 ianuarie 1822(1822-01-16)
Palais-Royal, Paris
Decedat (75 de ani)
Zucco, Sicilia
Înmormântat Chapelle royale de Dreux[*] Modificați la Wikidata
Părinți Ludovic-Filip al Franței
Maria Amalia a celor Două Sicilii Modificați la Wikidata
Frați și surori Louise-Marie a Franței
Clementine de Orléans
Marie de Orléans
Louis, Duce de Nemours
François d'Orléans, prinț de Joinville
Prințul Ferdinand-Filip al Franței
Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*]
Antoine, Duce de Montpensier Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii
Copii Louis Philippe, Prinț de Condé
François Louis, Duce de Guise
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Ocupație om politic
art collector[*]
istoric
militar[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară Casa de Orléans
Semnătură
Signature of Prince Henri, Duke of Aumale.png

Henri Eugène Philippe Louis d'Orléans, duce de Aumale (16 ianuarie 18227 mai 1897) a fost al cincilea și cel mai mic fiu din cei zece copii ai regelui Ludovic-Filip al Franței și ai reginei Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost un lider al cauzei orleaniste în Franța.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Portret al Prințul Henri la vârsta de 9 ani.

Prințul Henri s-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de opt ani a moștenit o avere estimată la 66 de milioane de livre (aproximativ 200 de milioane de £ astăzi) și terenuri de la nașul său, Louis al VI-lea Henri de Bourbon-Condé, ultimul prinț de Condé. De asemenea, Henri a moștenit faimosul Castel Chantilly și domeniile Saint-Leu, Taverny, Enghien, Montmorency și Mortefontaine. Și-a făcut studiile la colegiul "Henri IV" din Paris înainte de a intra în armată la 16 ani cu rangul de căpitan de infanterie.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

La 25 noiembrie 1844, la Neapole, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii, fiica lui Leopold, Prinț de Salerno și a soției lui, Arhiducesa Maria Clementina de Austria. Cuplul a avut patru copii, dintre care doar doi au supraviețuit adolescenței:

Cariera militară și exilul[modificare | modificare sursă]

S-a distins în timpul invaziei franceze din Algeria. În 1847 a devenit locotenent-general și a fost numit guvernator general al Algeriei, poziție pe care a deținut din 27 septembrie 1847 până la 24 februarie 1848.

Portret al Ducelui de Orléans Henri-Eugène-Philippe-Emmanuel, 1866.

După Revoluția de la 1848 din Franța, a fost înlocuit de Thomas-Robert Bugeaud în funcția de guvernator și s-a retras în Anglia pentru 23 de ani unde s-a îndeletnicit cu studii istorice și militare. Este autorul Histoire des princes de Condé, a cercerărilor asupra La Captivité du roi Jean Le Siège d'Alésia și a studiilor privind infanteria ușoară și Austria publicate de "Revue des Deux Mondes".

În 1861, într-o broșură intitulată Scrisoare despre istoria Franței adresată prințului Napoléon, el a răspuns vehement Prințului Napoléon, vărul împăratului Napoleon al III-lea, care într-un discurs la Senat pe 1 martie a atacat violent membri ai familiilor regale acuzându-i de trădarea "steagului lor, cauzei lor și a prințului lor pentru o popularitate personală falsă". Broșura a fost confiscată și editorul și cel care a imprimat-o au fost condamnați. În 1865, guvernul imperial s-a opus, de asemenea, publicării Histoire des princes de Condé, care totuși a fost publicat în 1869.

La izbucnirea războiului franco-prusac, și-a oferit voluntar serviciile pentru armata franceză, dar oferta sa a fost refuzată. Ales deputat de Oise la 8 februarie 1871 s-a întors în Franța. La 6 octombrie 1873 a prezidat în calitate de decan al generalilor de divizie, la Marele Trianon de la Versailles, consiliul de război care l-a condamnat la moarte pe mareșalul Bazaine - comandant șef al armatei la 13 august 1870 - care la 17 octombrie a încercat să explice capitularea de la Metz din 27 octombrie 1870: "Nu am avut nici un guvern (legal); nu m-am condus decât de conștiința mea".

A fost numit comandant al corpului VII de armată la Besançon și s-a retras din viața politică; în 1879 a devenit inspector-general al armatei. Actul excepțiilor care a trecut în 1883 a lipsit toți membrii familiilor care au domnit în Franța de pozițiile lor militare. În consecință, ducele de Aumale a fost pus pe lista de șomeri.

În primăvara anului 1897 la vârsta de 75 de ani s-a dus să-și petreacă câteva zile la Zucco, Sicilia unde a decedat.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]