Harry Brauner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Harry Brauner
Harry Brauner.jpg
Folcloristul Harry Brauner
Date personale
Născut România 24 februarie 1908, Piatra Neamț
Decedat România 11 martie 1988, București
Cetățenie Flag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupație folclorist, etnomuzicolog,
profesor universitar
Activitate
Gen muzical folclor, muzică populară

Harry Brauner (n. 24 februarie 1908, Piatra Neamț — d. 11 martie 1988, București) a fost un folclorist și etnomuzicolog român, de origine evreu, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner. A fost căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. A fost unul din cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la data de 24 februarie 1908, în Piatra Neamț, județul Neamț. Tatăl său, un evreu care lucra ca funcționar la o fabrică de cherestea, se mută cu familia, în 1913, la Viena, de unde se întoarce în România după doi ani, stabilindu-se temporar la Brăila. În această perioadă, Harry, frații săi și sora sa învață limba germană.[1]

Între 1917-1918 se stabilește cu familia la București.

Între 1925-1929 studiază la Conservatorul din București, unde îi are ca profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Ștefan Popescu (dirijat cor) Constantin Brăiloiu (istoria muzicii).[2]

În 1928 profesorul său, Constantin Brăiloiu, îl numește secretarul Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată.

Între 1928-1929, în paralel studiile muzicale, urmează la Universitatea din București și cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu.[2]

În 1929 sociologul Dimitrie Gusti, descoperindu-i pasiunea științifică față de folclorul muzical, îl include în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș, compusă din Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Margareta Sterian, Tudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian Herseni, Emanoil Bucuța și Lena Constante, de care se îndrăgostește. În cadrul acestei echipe multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică. Timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară.[1]

Între 1929-1932, pentru a putea trăi, lucrează ca profesor de muzică la liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele.

Între 1932-1935 este profesor de muzică la liceele Sf. Sava, Mihai Viteazul și Matei Basarab din București. În paralel este profesor suplinitor la clasele de istoria muzicii și estetică muzicală la Conservatorul din București și la Academia de muzică religioasă.[3]

În 1933 pleacă la Paris cu o bursă, unde lucrează la Muzeul Trocadero, dar se și documentează asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner.[1][4]

Între 1936-1938 efectuează numeroase cercetări de teren în toată țara și se îngrijește de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia.[5] Din 1939 este membru onorific la The English Folk Dance and Song din Londra.

Între 1940-1944, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind evreu, găsește cu greu un post de profesor de muzică la liceul evreiesc „Barbu Delavrancea” din București, avându-i colegi pe Alexandru Graur și Jacques Byck.[3]

Între 1944-1949 este consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, îngrijindu-se de conservarea Arhivei de Folklor, al cărei director devine ulterior.

Între 1948-1950 este profesor de folclor muzical la Conservatorul din București,[6] devenind șef de catedră.[3]

În 1949 înființează Institutul de Folklor și, prin intervenții la Lucrețiu Pătrășcanu, obține clădirea în care să funcționeze institutul. În aceeași perioadă, în cadrul institutului, întemeiază alături de naistul Fănică Luca și violonistul Ion Luca-Bănățeanu, Orchestra „Barbu Lăutaru”. Este directorul Institutului de Folclor până în ianuarie 1950.

În 1950, din cauza amiciției cu Lucrețiu Pătrășcanu și a Lenei Constante cu soția ministrului, este arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare (din care execută 12). Lena Constante, deși nevinovată, este și ea arestată.[1]

La 25 ianuarie 1962 este eliberat din închisoare și primește domiciliu obligatoriu la Viișoara, lângă Slobozia, unde putea lucra și discuta cu alți expulzați acolo și putea primi vizitele Lenei Constante, care fusese și ea eliberată din închisoare în 1962.[7]

În octombrie 1964 se căsătorește cu Lena Constante în comuna unde acesta avea domiciliu obligatoriu. În același an i se ridică domiciliul obligatoriu și revine la București. După un an cei doi divorțează, deoarece acesta vrea să plece în Israel. După ce renunță la plecare, cei doi se recăsătoresc.[1]

Între 1965-1968 este documentarist principal la Institutul de istoria artei al Academiei Române.[6]

În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, este reabilitat și primește o pensie mizerabilă.[8][1]

În 1971 conduce primul laborator etnomuzicologic, înființat pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.[6]

A fost colaborator la revistele „Contemporanul”, „Flacăra”, „Magazin”, „Muzica”, „Orizont”, „Revue roumaine d'histoire de l'art”, „România liberă”, „La Roumanie d'ajourd'hui”, „Sociologie românească”.

Personaj în literatură[modificare | modificare sursă]

În romanul Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda, Harry Brauner apare ca personaj, despre care se spune că era un "evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Știa bocete de o frumusețe care te înfiora, cântece tragice de despărțire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale și grotești, cum nu auzise nimeni niciodată".[8]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

  • Să auzi iarba cum crește (Studii critice despre tezaurul folcloric românesc), Editura Eminescu, București, 1979, 452 pag.

Articole[modificare | modificare sursă]

  • Muzica populară și învățămîntul superior[9], în „Căminul cultural”, 13, nr. 3, București, 1947
  • Despre noțiunile de timp și loc în cîntecul popular romînesc[9], în „Studii”, nr. 1, București, 1948

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Muzicieni din România, vol. 1 (A-C), București, Editura Muzicală, 1989, pp. 164-166
  • Datcu, Iordan: Dicționarul etnologilor români, București, Editura Saeculum I.O., 2006, pp. 138-140
  • Datcu, Iordan: Dicționarul folcloriștilor II, Editura Litera, București, 1983, pp. 36-39
  • Marian-Bălașa, Marin: Harry Brauner, în Encyclopaedia Judaica, 4, pp. 138-139, 2005.
  • Marian-Bălașa, Marin: Harry Brauner: Field Collector, Director, Victim, and Love, în European Meetings in Ethnomusicology, 7, pp. 83–192, 2000
  • Mica, Alexandru: Harry Brauner. Între fascinația folclorului și teroarea destinului, Editura Tractus Arte, București, 560 pag., 2014 ISBN 9786066643191
  • Nicolau, Irina, Carmen Huluță: Surâsul lui Harry, Editura Ars Docendi, București, 171 pag., 1999, ISBN 9739912184
  • Sulițeanu, Ghizela: Harry Brauner - la cinci ani de la trecerea în neființă, în Revista de Etnografie și Folclor, 1993
  • Ulpiu, Vald: Harry Brauner (1908-1988), în Revista de Etnografie și Folclor, pp. 290–292, 1988

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Zigu Ornea: Din viața lui Harry Brauner
  2. ^ a b Datcu, p. 36
  3. ^ a b c Cosma, p. 164
  4. ^ Datcu, p. 36-37
  5. ^ Datcu, p. 38
  6. ^ a b c Datcu, p. 37
  7. ^ Iordan Datcu: Amintirile lui Harry Brauner
  8. ^ a b Iordan Datcu: Centenar Harry Brauner
  9. ^ a b Cosma, p. 165

Legături externe[modificare | modificare sursă]