Ghebe cu inel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ghebe)
Salt la: Navigare, căutare
Armillaria mellea sin. Armillariella mellea
Armillaria mellea 59252.jpg
Ghebe tomnatice, halimas
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Physalacriaceae
Gen: Armillaria
Specie: A. mellea
Nume binomial
Armillaria mellea
(Vahl) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus melleus Vahl (1790)
  • Agaricus versicolor With. (1796)
  • Agaricus sulphureus Weinm. (1836)
  • Armillariella mellea (Vahl) P.Karst. (1881)
  • Omphalia mellea (Vahl) Quél. (1886)
  • Geophila versicolor (With.) Quél. (1888)
  • Clitocybe mellea (Vahl) Ricken (1915)
  • Fungus versicolor (With.) Kuntze, (1898)
  • Armillariella olivacea (Ricken) Singer (1956)

Armillaria mellea (Martin Vahl, 1790 ex Paul Kummer, 1871), sin. Armillariella mellea (Martin Vahl ex Petter Adolf Karsten, 1881),[1] din familia Physalacriaceae și de genul Armillaria, este o ciupercă comestibilă și gustoasă. Soiul este denumit în popor ghebe cu inel,[2] ghebe tomnatice,[3] halimas,[4] ghebe de miere[5], sau numai scurt: ghebe. Regional se țin și denumirile opintici sau popenchi/popinci (de toamnă) .[6] Acest burete este o specie saprofită, dar în primul rând parazitară care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în număr mare, în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori copaci vii prin păduri de foioase, dar mai ales în cele de conifere pe molizi, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul alb al lemnului. Specia se dezvoltă din septembrie până în noiembrie (decembrie). [7][8]

Oameni de știință au descoperit în pădurea Malheur National Forest⁠(en) în est de Prairie City, Oregon⁠(en) (statul Oregon, SUA) o Armillaria solidipes sin. Armillaria ostoyae uriașă (foarte aproape înrudită cu Armillaria mellea, pentru mai mulți savanți între alții Claude Casimir Gillet sau Bruno Cetto numai variația Armillaria obscura[9]), răspândită peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume.[10][11]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Atlas des champignons comestibles et vénéneux (Planche 7) (6358014575).jpg
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-10 (15) cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos, aplatizând odată cu vârsta, atunci adesea ceva adâncită cu un gurgui mic central și de culoare mai închisă în mijloc. Cuticula este netedă și mată pe vreme uscată, dar lucioasă sia unsuroasă pe timp umed, fiind de culoare foarte variată care tinde de la gri-albicios, peste gălbui, ocru, roșcat, până la brun, chiar brun închis, ce depinde de specia arboricolă pe seama căreia trăiește. În urma vălului parțial, suprafața ei este presărată cu mulți solzi mici, ascuțiți, galben-maronii care se concentrează spre zona centrală. Acești negi sunt tare trecători, astfel exemplare bătrâne sunt în majoritate goale, dar, de asemenea ciuperci tinere pot să piardă solzii după o ploaie puternică.
  • Lamelele: Ele sunt nu foarte late, inegale, în tinerețe destul de dese și acoperite cu o cortină cu fire ca de păianjen, slab ondulate, scurt decurente la picior cu dințișori și brazde, fiind la început albuie, apoi gălbuie, roșiatice sau maronii, la bătrânețe cu pete de un roșu murdar, devenind mai late și stând atunci foarte îndepărtate. Sporii albi sunt rotunjori, granulat umpluți, hialini și neamilozi, cu o mărime de 7–8,5 × 5,5–7 microni.
  • Piciorul: El este relativ lung cu o înălțime de 5-12 (20) cm și o lățime de 1-1,5 (3) cm, fiind canelat sau flocos, fibros, elastic, ușor curbat, pufos pe interior, câteodată și bulbos la bază, acolo acoperit de un văl ca bumbacul. Coloritul variază între gălbui și maroniu, mai deschis în partea superioară, măsliniu-negricios spre bază. Tulpina are un inel alb, bătător la ochi, cărnos și striat, imobil precum neatârnat în jos. La bătrânețe devine subțire și îngălbenește deseori la margine.
  • Carnea: Ea este palidă, de culoare albicioasă care nu se decolorează după tăiere, dar devenine negricioasă în timpul fierberii. Ea este în pălărie fermă iar în picior tare și fibroasă. Mirosul este ca de ciuperci, gustul plăcut, ușor amărui. Bureți bătrâni lumină noaptea ca fosfor. Ciuperci ingerate crud sau exemplare bătrâne provoacă intoxicații gastrointestinale.[7][8][12]

Buretele se decolorează cu acid sulfuric rozaliu, cu Hidroxid de potasiu imediat maro și cu lactofenol brun-violet.[13]

Mai mulți micologi au creat subtaxoni care în mod general nu sunt folosiți, pentru că descriu numai varietăți ai culorii cuticulei. Este mereu aceiași ciupercă. Enumerarea lor duce numai la confuzii.

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Armillaria mellea poate fi confundată cu alte soiuri ale genului Armillaria, ca de exemplu Armillaria tabescens (comestibilă și delicioasă),[14] respectiv alte specii crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala Galerina marginata,[15] otrăvitoarele Hypholoma fasciculare,[16] Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium[17] sau Hypholoma marginatum,[18] cu necomestibilele Pholiota.squarrosa,[19] și Stropharia aurantiaca (necomestibil).[20] ori cu comestibilele și delicioasele Hypholoma capnoides,[21] și Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis ori Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor).[22]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Ghebele tomnatice sunt ciuperci foarte gustoase și delicioase, dacă se dă atenție la următoarele condiții. Ciupercile sunt ingerate crud sau bătrâne toxice. Tulpinile nu se folosesc, fiind tari și fibroase. Bureții tineri se potrivesc, datorită gustului și mirosului aromatic excelent, mereu bine fierți sau prăjiți, într-o supă de cartofi, pentru mâncăruri cu miel/oaie/batal sau vânat (căprioară, cerb) [23] sau ca adăugare la cartofi prăjiți cu slănină.[24] Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă) sau, după preparare, conservate în ulei sau oțet.[25]

Dați atenție, că consumul de cantități mari ale ciuperci pot cauza dificultăți gastrointestinale la persoane sensibile în domeniul aparatul digestiv.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Bioterapii Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ Denumire RO 4
  6. ^ Biaplant Denumire RO 5
  7. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2
  10. ^ Welt N24
  11. ^ Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008[1]
  12. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 142-143, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 184, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 40-44
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 140-141, ISBN 3-453-40334-7
  25. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 101-103

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2

Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism. The Humongous Fungus. United States Department of Agriculture. 2008.

Legături externe[modificare | modificare sursă]