Sari la conținut

Familia Huniade

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Familia Huniade

Blazonul familiei Huniazilor din vremea lui Iancu de Hunedoara

Țară Regatul UngarieiRegatul Ungariei (1920–1944)
Principatul Transilvaniei
Titluri Rege,
Voievod
Întemeietor Ioan Huniade
Ultimul monarh Ioan Corvinius
Înființare 1400/1407?
Desființare 1504
Etnicitate valahă și maghiară

Familia Huniade, numită și Familia Corvineștilor (în maghiară Hunyadi, sau Hunyady în surse istorice) a fost o importantă familie nobilă maghiară de origine valahă.[1][2] Există ipoteza că linia paternă a familiei a fost și ortodoxă[necesită citare], dar a devenit romano catolică și a înclinat spre partea maghiară datorită faptului că maghiarii aveau în acea perioadă un statut social-politic mai ridicat în Transilvania. Acest fapt era destul de comun pe atunci, mai multe familii nobile maghiare au avut membri de origine valahă datorită acestui motiv. Controversele asupra căsătoriilor dintre cele două etnii au apărut abia după perioada războaielor purtate cu Imperiul Otoman.

Primul membru al familiei Corvinilor menționat în documentele istorice a fost Șerb (Serbe). Fiul lui Șerb, Voicu (Vajk, numit și Voyk), alături de fiul său Ioan, de frații săi Mogoș (Magas) și Radu (Radol) și de vărul lor Radu (Radol), au fost înnobilați în 1409, primind moșia și castelul Huniazilor[3] (astăzi Hunedoara), atunci numit Hunyadvár (astăzi Vajdahunyad în maghiară), în comitatul Huniad (în maghiară Hunyad) din Transilvania.

Familia Huniade mai este cunoscută și sub numele de Corvin, Corvinus sau Corvinești.[4]

Originea numelui Corvin

[modificare | modificare sursă]

Originea numelui Corvin nu este foarte clară. Există câteva teorii referitor la etimologia numelui Corvin. Cea mai acceptată dintre acestea este cea în care se spune că numele Corvin se referă la cuvântul latin corvus (corb) datorită corbului prezent pe stema familiei;[5] Aceasta teorie este sprijinită de Antonio Bonfini și Petrus Ransanus care au scris că Ioan s-a născut "in Corvino vico".[6] Numele Corvin a fost folosit doar de regele Matia și descendenții acestuia. Prin acest nume, Bonfini a creat o legătură a regelui cu antica familie patriciană Corvinus(en)[traduceți] (numele Corvinus provenind de la Marcus Valerius Corvus), astfel pretinzând descendența regelui Matia din legendarul nobil roman Valerius Volusus(en)[traduceți].[5]

Conform genealogiei lui Nicolaus Olahus (nepotul lui Ioan de Hunedoara), sora lui Ioan, Marina, a primit ca zestre din partea fratelui satul „Corvi de Piatra” (Corbii de Piatră, astăzi parte din comuna Corbi, Argeș).[6] După unii cercetători, pe domeniul acestui sat se afla un castel în secolele XIV și XV, fiind menționat ultima dată în secolul XVI.[7] Satul este menționat și într-un hrisov dat de Voivevodul Vladislav al II-lea la 15 aprilie 1456, în care este precizat că aparținea Jupânului Mogoș (probabil fratele lui Voicu menționat alături de acesta în donația castelului Huniazilor)[6] și că moșia Corbii de Piatră este o „veche și dreaptă ocină” a acestuia.[8]

Originile etnice românești ale voievodului sunt confirmate de mai multe surse, precum faptul că până în anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul. Fiul său, Matia Corvin, a fost criticat de Frederic al III-lea de Habsburg pentru faptul că nu are origini regale, având un tată român. Matia, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.[5]

Papa Pius al II-lea scrie în Cosmographia din 1458: „Ioan de Hunedoara, a cărui reputație o întunecă pe a celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse” (Joanes Huniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, ex quibus natus erat, gloriam auxit).[9]

Blazonul familiei Huniade

[modificare | modificare sursă]
Blazonul familiei Huniade

Originea blazonului familiei Huniade, care prezintă un corb cu un inel de aur în cioc, nu sunt foarte clare. Anuarul Silezian spune că un corb a smuls inelul din mâna tânărului Iancu, iar acesta a ucis pasărea cu o săgeată, recuperând astfel inelul, și pentru a comemora acest incident, a ales corbul ca simbol pentru blazonul său.

Alți istorici sunt de părere că blazonul a fost derivat de la una din moșiile familiei, numită Corbii de Piatră (în maghiară Hollókő).[6] Altă legendă spune că mama lui Matei a reușit să-i trimită un mesaj prin intermediul unui corb, atunci când acesta era captiv în Praga (ceea ce explică motivul pentru care Serviciul Poștal din Ungaria a avut ca simbol un corb timp de mai bine de un secol).

Alte teorii susțin că, la fel ca și șoimul pentru dinastia Arpadiană, corbul este o veche pasăre simbol. Acest blazon ar fi fost folosit de strămoșii regelui Matei cu mult timp înainte, ceea ce ar explica și posibila origine cumană a familiei.

Membri importanți

[modificare | modificare sursă]

Arborele genealogic al familiei Huniade

[modificare | modificare sursă]

Posibilul arbore genealogic al familiei Huniade:[1][6][10][11]

Costea[a]
Șerb/Serbe
Voicu/Vajk
Elisabeta Morzsinai
Mogoș/MagasRadu/RadolRadu/Radol[b]
Ioan/János
(c. 1406 - 1456)
Elisabeta Szilágyi
Ioan/János
(c. 1419 - c. 1440)
Voicu/Vajkfiică (?)
∞Ioan Székely de Szentgyörgy
Clara/Klára[c]
∞George Pongracz de Dindeleag
Marina[d]
∞Mânzilă/Manzilla
Ladislau/László
(1431 - 1457)
Matia/Mátyás
(1443 - 1490)
1∞Elisabeta de Celje
2∞Ecaterina de Poděbrad
3∞Beatrix de Aragon
Ioan/János (fiu nelegitim)
(1473 - 1504)
Beatrice de Frangepan
Elisabeta/Erzsébet
(1496 - 1508)
Cristofor/Kristóf
(1499 - 1504)
Matia/Mátyás
(1504 - 1505)
  1. Conform istoricului Ioan-Aurel Pop, tatăl lui Șerb era numit Costea
  2. Vărul sau unchiul fiilor lui Șerb
  3. Clara Huniade și George Pongracz au fost părinții lui Ioan Pongracz de Dindeleag[12]
  4. Marina Huniade și Manzilla au fost bunicii lui Nicolaus Olahus
Referințe
  1. 1 2 Pop, Ioan-Aurel (). „Transylvania in the 14th century and the first half of the 15th century (1300–1456)”. În Pop, Ioan-Aurel; Nägler, Thomas. The History of Transylvania, Vol. I. (Until 1541) (în engleză). Romanian Cultural Institute (Center for Transylvanian Studies). pp. 247–298. ISBN 973-7784-00-6.
  2. Makkai, László (). „The Three Nations of Transylvania (1360–1526)”. În Köpeczi, Béla; Barta, Gábor; Bóna, István; Makkai, László; Szász, Zoltán; Borus, Judit. History of Transylvania (în engleză). Akadémiai Kiadó. pp. 178–243. ISBN 963-05-6703-2.
  3. „Donația posesiunii Hunedoara, prima atestare documentară a familiei Hunedoreștilor”. Historia. .
  4. Alexandru Gabriel Filotti, „Frontierele românilor”, Editura Istros, Brăila 2007:
    Bula de Aur prin caracterul ei exclusivist, destinat inițial pentru apărarea drepturilor călăreților liberi Unguri care veniseră în Panonia conduși de dinastia arpadiană, a devenit extrem de atractivă și mulți dintre cei care își descopereau o chemare spre a face parte din „națiunea maghiară”, deși aparțineau altor etnii, se maghiarizau. Cu toate acestea într-o carte care studiază boierimea românească, nu poate fi ignorată cea mai faimoasă familie românească nobiliară din evul mediu – familia Corvineștilor din Hunedoara – numai pentru faptul că a servit în Ungaria.
  5. 1 2 3 Pop, Ioan-Aurel (). „The Names in the Family of King Matthias Corvinus: From Old Sources to Contemporary Historiography” (PDF). Ethnographica et Folkloristica Carpathica. Debreceni Egyetem Néprajzi Tanszék. 17 / 35: 11–40. ISSN 0139-0600. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  6. 1 2 3 4 5 Nagy, Levente; Szilágyi, Emőke Rita (). „Hollókőtől Esztergomig. Új adatok az Oláh, a Hunyadi és a Drakula család genealógiájához” (PDF). Történelmi Szemle (în maghiară). Academia Maghiară de Științe: 657–659. ISSN 0040-9634.
  7. Rădulescu-Codin, Constantin (). Muscelul nostru. Comuna Corbi și locuitorii săi. pp. 3, 5. OCLC 1550345285.
  8. Panaitescu, Petre P.; Mioc, Damaschin (). Documenta Romaniae Historica. B. I | Țara Românească (1247-1500). București: Editura Academiei Române. p. 197.
  9. Holban, Maria (). Călători străini despre Țările Române (PDF). I. pp. 472, 474. Accesat în .
  10. Kubinyi, András (). Matthias Rex (în engleză). Balassi Kiadó. pp. 7–203. ISBN 978-963-506-767-1.
  11. Mureșanu, Camil (). John Hunyadi: Defender of Christendom (în engleză). The Center for Romanian Studies. ISBN 973-9432-18-2.
  12. Teleki, József. Hunyadiak kora Magyarországon (PDF) (în maghiară). p. 495.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]