Elena Cancicov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Elena Cancicov
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Bacău, România Modificați la Wikidata
Decedată (44 de ani) Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (Tifos exantematic) Modificați la Wikidata
Părinți• Theodor Al. Cancicov
• Raluca Stanciu (căsătorită Cancicov)
Frați și suroriVasile (avocat și deputat), Alexandru, August, Mircea (magistrat și ministru de finanțe) și Teodora Margareta.
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Etnieromâni Modificați la Wikidata
Ocupațieprofesor de liceu[*]
infirmieră[*] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuBacău
Craiova
București
Alte numeIleana
EducațieLicențiată în științe naturale
Alma materUniversitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
Ani de activitate1897-1917
Oraș natalBacău
Cunoscută pentru• Contribuția la înființarea primelor grădinițe din Româniar
• Voluntariatul ca soră de caritate în timpul Primului Război Mondial
Durată• 1897-1905: Inspectoare școlară pentru școlile private de fete
• 1905-1910: Profesoară la Externatul Nr. 1 de Fete din Craiova
• 1910-1916: profesoară la Azilul Elena Doamna din București
• 09.1916-01.1917: Soră de caritate la Spitalul militar de răniți Nr. 360 (Spitalul „Regina Maria”)
Premii• 1902: Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”, clasa a II-a
• 1906: Medalia Jubiliarã „Carol I“
• Post-mortem: Ordinul „Coroana României”

Elena Cancicov (n. , Bacău, România – d. , Iași, România) a fost o profesoară de liceu din Regatul României, moartă la datorie în Primul Război Mondial în cadrul serviciilor auxiliare ale Armatei României.

În calitate de inspector școlar, numită fiind de Spiru Haret, a contribuit la înființarea primelor grădinițe de copii din România și a dus o muncă susținută, pentru implementarea prevederilor legale ale epocii privitoare la învățământul primar.

Înrolată voluntar ca soră de caritate a Crucii Roșii în anul 1916, a lucrat în perioada participării României la Primul Război Mondial la Spitalul militar de răniți Nr. 360, decedând de tifos exantematic în timpl retragerii în Moldova, ]n condițiile în care se recuperase incomplet după o formă gravă de febră recurentă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familia și primii ani[modificare | modificare sursă]

Bunicul Elenei Cancicov era originar din județul Neamț, comuna Dănești, fiind conform profesoarei Elena Ungureanu, un grădinar de origine bulgară,[1] căsătorit cu Maria din satul Schineni (aflat astăzi în comuna Săucești). Primul dintre cei trei copii ai săi a fost Theodor Al. Cancicov, născut la Piatra Neamț și căsătorit cu Raluca Stanciu. Funcționar la primăria Bacău, Theodor Al. Cancicov împreună cu soția sa, casnică, au zămislit șase copii,[2] Ileana (Elena), Vasile[3] (care avea să ajungă avocat și deputat),[4] Alexandru, August, Mircea[5] (care avea să ajungă magistrat și ministru de finanțe)[4] și Teodora Margareta.[6]

Născută la 29 septembrie 1872 în Bacău, Ileana (Elena) Cancicov a fost fiica cea mai mare a lui Theodor Cancicov.[3] Împreună cu tatăl și frații săi Vasile și Alexandru, Elena Cancicov s-a aflat în anul 1893 printre primii ctitori ai bibliotecii băcăuane Costache Sturdza.[2] După absolvirea școlii primare și a Externatului de Fete din Bacău, în perioada 1894-1897 a urmat cursurile Facultății de Științe din Iași, beneficiind de o bursă din Fondul Adamachi al Academiei Române.[7]

Cariera[modificare | modificare sursă]

A fost o persoană inteligentă. În peroada 1897-1905,[8] a funcționat în cadrul Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor ca și inspectoare școlară pentru școlile private de fete.[7] A fost numită în această poziție de către Spiru Haret,[9] dar a continuat și sub alți miniștri.[10] În această calitate, ea a contribuit la înființarea primelor grădinițe de copii din România, printre care s-a aflat și prima grădiniță particulară din Bacău, care a luat naștere în anul 1905[3] (Institutul Rang). A desfășurat, de asemenea, o muncă susținută pentru implementarea prevederilor legale ale epocii privitoare la învățământul primar.[4]

În perioada 1905-1910 a predat ca profesoară la Externatul Nr. 1 de Fete din Craiova[3] științele naturale și fizica,[4] iar din 1910 până în 1916 la Azilul Elena Doamna din București,[3] cu grad definitiv. La 1 septembrie 1916 ar fi urmat să fie numită directoare a instituției unde lucra.[4]

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Intrarea României în Primul Război Mondial a întrerupt activitatea didactică a Elenei Cancicov, care s-a înrolat în mod voluntar ca soră de caritate a Crucii Roșii, pentru al lucra la Spitalul militar de răniți Nr. 360 din București (redenumit mai târziu Spitalul „Regina Maria”), sub conducerea Clotildei Averescu.[3] Entuziastă, conform lui Anton D. Velcu, a muncit aici cu râvnă și abnegație.[8]

Retragerea în Moldova a trupelor române după eșecul luptelor duse pentru apărarea Bucureștiului[8] a făcut ca la 15 noiembrie 1916 spitalul unde lucra să se retragă mai întâi la Tecuci și ulterior la Iași. La Tecuci, Elena Cancicov s-a îmbolnăvit de o formă mai gravă de febră recurentă și pe fondul istovirii ei, nu s-a putut recupera suficient.[11]

După un drum dificil de două săptămâni, spitalul a fost mutat la Iași, unde boala surorii de caritate s-a agravat. De la Iași spitalul s-a mutat la Roman, fără ca Elena Cancicov să-l poată urma.[11] A decedat la la 21 ianuarie 1917, fiind înmormântată la Cimitirul Eternitatea din Iași.[3]

Conform unei afirmații a profesoarei Elena Ungureanu din anul 2003, decesul surorii Cancicov ar fi fost totuși provocat de tifosul exantematic,[7] afirmație pe care nu a mai reluat-o, trei ani mai târziu în 2006, fără a afirma însă că ar fi murit ca efect direct al febrei recurente[3] (cele două epidemii au bântuit în paralel, în acea perioadă). Tot Elena Ungureanu, în anul 2003 a consemnat drept dată a decesului ziua de 22 ianuarie.[11]

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 în RomâniaVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Onoruri[modificare | modificare sursă]

Pentru activitatea desfășurată, în anul 1902 a fost decorată cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”, clasa a II-a,[8] iar în anul 1906 cu Medalia Jubiliară „Carol I“.[4]

Post-mortem, a fost decorată cu Ordinul „Coroana României”.[4]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Mai multe lucrări monografice i-au fost dedicate, precum cea scrisă de Anton D. Velcu în 1936: Memoriei distinsei profesoare Elena Cancicov (soră de caritate în timpul războiului)[8] și cea publicată de Elena Ungureanu în 2012: Eroina Elena Cancicov și genealogia neamului său.[12]

Grupul Școlar Primar Nr. 4 de pe Câmpul Poștei, din Bacău, a primit numele său în anul 1939.[13] Acest nume însă nu a mai fost, ulterior, păstrat.[4]

În 2012, Consiliul Local Bacău a acordat post-mortem, titlul de „cetățean de onoare” și cheia municipiului Bacău, fostei profesoare și fratelui ei Mircea.[14]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 1 (PDF)
  2. ^ a b Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 2 (PDF)
  3. ^ a b c d e f g h Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 3 (PDF)
  4. ^ a b c d e f g h Galben, Cornel; Personalități băcăoane; Ateneu, Anul 49 (serie nouã) • mai 2012; p. 11; accesat la 26 ianuarie 2021
  5. ^ Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 5 (PDF)
  6. ^ Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 9 (PDF)
  7. ^ a b c Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2003, p. 152
  8. ^ a b c d e Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2003, p. 153
  9. ^ Buzatu, Gh. Ecouri editoriale din Bacău; Istorie și Istoriografie; Ed. Miha Valahie; București; 2013; ISBN 978-606-8304-86-1;accesat la 25 ianuarei 2021
  10. ^ Pricopie, Remus & Schifirneț, Constantin; Operele lui Spiru C. Haret, Volumul V – Parlamentare (Rapoarte, expuneri de motive, discursuri 1901–1904), Ed. a II-a revizuită; Ed. Comunicare.ro; București; 2009; ISBN ISBN 978-973-711-212-5; p. 284; accesat la 25 ianuarie 2021
  11. ^ a b c Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2003, p. 154
  12. ^ Huiban, Laura; O lansare de carte eveniment, in memoria Elenei Cancicov; Ziarul de Bacău, 4 martie 2012; accesat la 25 ianuarie 2021
  13. ^ Neamul Cancicov ... , Ungureanu, 2006, p. 8 (PDF)
  14. ^ Popa, Ștefan; Frații Mircea și Elena Cancicov au primit post mortem titlul de cetățeni de onoare ai Bacăului; Ziarul de Bacău, 1 martie 2012; accesat la 25 ianuarie 2021

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară
  • Velcu, Anton D.; Memoriei distinsei profesoare Elena Cancicov (soră de caritate în timpul războiului); Biblioteca „Suflet Românesc”; București; 1936;
  • Ungureanu, Elena; Istoria învățământului preșcolar din județul Bacău; Ed. Pim; Iașiș 2009; ISBN 978-606-520-272-6
  • Ungureanu, Elena; Eroina Elena Cancicov și genealogia neamului său; Ed. Corgal Press; Bacău; 2012