Ducatul de Savoia
| Ducatul de Savoia | |||||
| Ducatus Sabaudiae (la) Ducato di Savoia (it) Ducà 'd Savòja (pms) Duché de Savoie (fr) Ducato di Savouè (frp) | |||||
| — Stat(d) al Sfântului Imperiu Roman — | |||||
| |||||
| |||||
| Imn național | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| Marche de Savoye[1] (din 1685) | |||||
 Harta ducatului de Savoia prin 1700. | |||||
| Capitală | Chambéry (1416-1563) Torino (1563-1713) | ||||
| Limbă | franceză, italiană, francoprovensală, savoiardă, piemonteză, ligură | ||||
| Religie | catolicism | ||||
| Guvernare | |||||
| Formă de guvernare | ducat | ||||
| Istorie | |||||
| Epoca istorică | Epoca Modernă | ||||
| Economie | |||||
| Monedă | scudo piemontez | ||||
Modifică date / text  | |||||
Ducatul de Savoia (în latină: Ducatus Sabaudiae; în franceză: Duché de Savoie, în italiană: Ducato di Savoia) era un vechi fief feudal al Sfântului Imperiu Romano-German, între secolele al XV-lea și al XIX-lea, având, pe rând, capitale Chambéry (1416-1563), apoi Torino (1563-1713). Era situat în partea de nord a peninsulei Italice, precum și în zonele vecine din actuala Franță. În 1416, contele de Savoia Amadeus al VIII-lea a obținut, de la împăratul Sigismund, ridicarea comitatului la rangul de ducat. El corespunde mulțimii teritoriilor dobândite de Casa de Savoia, începând din secolul al XI-lea, cunoscute și sub denumirea de Statele de Savoia. Ducele a primit titlul și regatul Siciliei în 1713, apoi a trebuit să-l schimbe cu regatul Sardiniei, în 1720.
În 1860, Savoia a fost cedată Franței, sub al Doilea Imperiu al lui Napoleon al III-lea, în timp ce restul teritoriilor care compuneau atunci Piemont-Sardinia au fost integrate în noul regat al Italiei.
Istorie[modificare | modificare sursă]
La 9 februarie 1416 împăratul Sigismund de Luxemburg a ridicat comitatul de Savoia la rangul de ducat de Savoia, oferindu-i o autonomie politică fără precedent.[2] Împăratul a recompensat, în felul acesta, Savoia pentru fidelitate.[2] Ceremonia s-a desfășurat la Castelul din Chambéry în prezența curților germană și savoiardă.[2] Data evenimentului, 19 februarie, este reținută de către mișcările identitare ca sărbătoare „națională” savoiardă.[3][4]
De acum înainte, succesorii lui Amadeus al VIII-lea de Savoia (cf. conții și ducii de Savoia) vor purta titlul de duce până când vor deveni regi ai Siciliei, apoi regi ai Sardiniei la începutul secolului al XVIII-lea.
Apărut în jurul Chambéry, ducatul s-a extins spre Piemont, care a constituit, încetul cu încetul, centrul ducatului. În 1563, Torino a devenit capitala ducatului.
.JPG)
În timpul Războiului Succesiunii Spaniole, ducele de Savoia Victor-Amadeus al II-lea l-a susținut pe regele Spaniei Filip al V-lea, apoi a schimbat macazul.[5] Ducatul precum și comitatul de Nisa au fost ocupate de Franța în 1703.[5] Tratatele de la Utrecht, în 1713, au pus capăt ocupației. Ducele de Savoia a obținut, în același an, în schimbul susținerii altor puteri, regatul Siciliei, pe care a trebuit să-l retrocedeze în 1720, sub presiunea marilor puteri europene, în schimbul regatului Sardiniei.[6]
În 1860, Revoluția Italiană (Risorgimento) și Plebiscitele pentru unificare în Italia au transformat în federație diferitele state din Italia și l-au instalat pe regele Sardiniei Victor-Emmanuel al II-lea pe tronul unei monarhii constituționale cu sprijinul împăratului Napoleon al III-lea.
La 22 aprilie al aceluiași an, la ratificarea Tratatului de la Torino, în urma unui plebiscit cenzitar (130.533 « Da » / « Da și zonă » contra 235 « Nu »), ducatul de Savoia a fost cedat — precum și comitatul de Nisa — în mod condiționat Franței, formând departamentele Savoie și Haute-Savoie (precum și Alpes-Maritimes).
Administrarea ducatului[modificare | modificare sursă]
Ducatul de Savoia moștenește gestiunea teritorială a vechiului comitat. Domeniile feudale sunt gerate de către castelani, în mâinile mai multor familii nobile din regiune. Castelanul este un
El este însărcinat cu gestionarea domeniului feudal, sau, prin dispoziție administrativă, el percepe veniturile fiscale ale domeniului, și se ocupă de întreținerea castelului.[9]
Tribunalele prezidate de un judecător reprezentant al regelui sau senoirului, au fost instituite după 1263 pentru cea mai mare pare a posesiunilor, cu excepția Provenței, unde avem de-a face cu un seneșal și a Piemontului, aflat în mâinile unui căpitan general.[10]. Judecătorul reprezentat al regelui sau seniorului are controlul direct al domeniului feudal în care își are reședința, reședința tribunalului respectiv, supraveghează și castelanii care îi sunt atașați.[10]Justiția este pronunțată de un judecător, se organizează de patru ori pe an pentru fiecare domeniu feudal.[10]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „La Marche de Savoye”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c Histoire de Savoie - La Savoie de l'an mil à la Réforme, XIe - début du XVIe siècle (în franceză), Ouest France Université, , ISBN 2-85882-536-X
- ^ La France rebelle (în franceză), Éditions Michalon, , ISBN 978-2-84186-178-1.
- ^ Bajulaz, Lucien (), Fillinges et son passé (în franceză), Académie salésienne, ISBN 978-2-9111-0220-2.
- ^ a b „La Savoie morderne”. Accesat în .- dans Dossier « Histoire de Savoie ». Site des Archives départementales de la Savoie et de la Haute-Savoie - Sabaudia.org Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ „Victor-Amédée II”. Arhivat din original la . Accesat în . - dans Dossier « La maison de Savoie ». Site des Archives départementales de la Savoie et de la Haute-Savoie - Sabaudia.org Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ Sorrel, Christian (), Histoire de la Savoie (în franceză), La Fontaine de Siloé, ISBN 978-2-8420-6347-4.
- ^ Nicolas Carrier (). Publications de la Sorbonne, ed. „Le règlement des conflits au Moyen Âge. Actes du XXXIe Congrès de la SHMESP (Angers, 2000)”. Paris. ISBN 978-2-85944-438-9. Parametru necunoscut
|passage=ignorat (posibil,|pages=?) (ajutor); Parametru necunoscut|pages totales=ignorat (ajutor); Parametru necunoscut|auteurs ouvrage=ignorat (ajutor); . - ^ Alessandro Barbero (). „« De part et d'autre des Alpes » : les châtelains des princes à la fin du moyen âge : actes de la table ronde de Chambéry, 11 et 12 octobre 2001”. p. 167. Parametru necunoscut
|auteurs ouvrage=ignorat (ajutor); Parametru necunoscut|langue=ignorat (posibil,|language=?) (ajutor); Parametru necunoscut|pages totales=ignorat (ajutor); Parametru necunoscut|lire en ligne=ignorat (posibil,|url=?) (ajutor); . - ^ a b c Demotz 2000, p. 491, « Administration locale et régionale ». .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Histoire de Savoie - La Savoie de l'an mil à la Réforme, XIe - début du XVIe siècle (în franceză), Ouest France Université, , ISBN 2-85882-536-X.
- Demotz, Bernard (), Le comté de Savoie du XIe au XVe siècle (în franceză), Genève: Slatkine, ISBN 2-05101-676-3
- „Une date capitale dans l'Histoire de Savoie, le 19 février 1416 : l'érection de la Savoie en duché”, Revue Savoisienne, pp. 63–67,
- Luquet, Jean, Dictionnaire du duché de Savoie M.DCCCXL (1840), publié dans Mémoires et documents de la Société Savoisienne d'Histoire et d'Archéologie (în franceză), La Fontaine de Siloé (2 tomes : tome 1, tome 2).
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- fr Dossier sur le site des Archives départementales de la Savoie et de la Haute-Savoie - Sabaudia.org.
- fr „Dossier « Les Princes de la Maison de Savoie »”. Arhivat din original la . Accesat în . - dans Dossier « La Maison de Savoie » . Site des Archives départementales de la Savoie et de la Haute-Savoie - Sabaudia.org Arhivat în , la Wayback Machine..
- „La Savoie au Moyen Âge, 1032-1536”. Accesat în . (10 pages).
- „La Savoie moderne”. Accesat în .
- fr Site officiel des ordres dynastiques de la maison de Savoie.
