Sari la conținut

David Svecearnik

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
David Svecearnik
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Basarabia, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat1999 (88 de ani) Modificați la Wikidata
Moscova, Rusia Modificați la Wikidata
Număr de copii1 Modificați la Wikidata
Cetățenie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 Rusia
 Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațieom de știință Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuOdesa  Modificați la Wikidata
Alma materIujno-Rossiiski gosudarstvennîi tehniceski universitet[*][[Iujno-Rossiiski gosudarstvennîi tehniceski universitet (Technical university in Novocherkassk, Russia)|​]]
Naționalnîi universîtet «Odeska politehnika»[*][[Naționalnîi universîtet «Odeska politehnika» (university)|​]]  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Transportului din Moscova[*]
Vserossiiski ielektrotehniceski institut[*][[Vserossiiski ielektrotehniceski institut (Russian research institute)|​]]  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Steaua Roșie  Modificați la Wikidata

David Svecearnik (în rusă Давид Свечарник; n. , Basarabia, Imperiul Rus – d. 1999, Moscova, Rusia) a fost un evreu basarabean, electromecanic, profesor și inventator sovietic. Autor a peste 150 de certificate pentru invenții în domeniul tehnologiei electromecanice. A primit primul său brevet de invenție în 1928, ultimele două brevete în 1995. A fost distins cu Ordinul „Steaua Roșie”.

S-a născut în satul Vadul-Rașcov (acum în raionul Șoldănești, Republica Moldova) din ținutul Soroca, gubernia Basarabia (Imperiul Rus). Când era copil, familia s-a mutat la Odesa, unde tatăl său, Beniamin Svecearnik, a deschis „Tipografia B. Svecearnik” care, printre altele, a produs materiale pentru Partidul socialist evreu Poalei Sion.[1] A lucrat ca ucenic de cizmar, pe banda rulantă a fabricii de pantofi de stat din Odesa, iar din 1927 a studiat la facultatea muncitorilor de la Institutul Politehnic din același oraș.[2] În 1934 a absolvit facultatea electromecanică a Institutului Industrial din Novocerkassk. În anii 1935-1937 a dezvoltat și implementat primul sistem de automatizare internă pentru laminare la combinatul metalurgic din Dneprodzerjînsk. În 1937 a devenit candidat la științe tehnice sub conducerea lui Serghei Lebedev.

Începând cu mijlocul anilor 1930, a fost cercetător (mai târziu șef de laborator) la Institutul Electrotehnic Unional, unde în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind la Sverdlovsk, a dezvoltat un „cap de întoarcere” pentru o țintă radiantă.[3][4] În 1938-1940 a dezvoltat mașini electrice pentru transmisie de informații, care au fost produse pe scară largă de industria sovietică.[5]

Din 1948, a lucrat ca proiectant-șef la diferite întreprinderi electrice, din 1956, ca șef de departament la Institutul de cercetare „Teplopribor”. În 1961 și-a susținut teza de doctorat pe tema „Sisteme multipas pentru transmiterea la distanță a deplasărilor unghiulare și liniare” la Institutul de Automatizare și Telemecanică al Academiei de Științe din URSS.

Din 1962 a fost șef al departamentului de mașini electrice și profesor al Institutului inginerilor feroviari din Moscova, a predat cursul „Electromașină și dispozitive electromagnetice”.[6]

  1. ^ Национальная библиотека Украины имени В. И. Вернадского
  2. ^ Александр Губанов «Человек Науки: Свет фантазий Свечарника»
  3. ^ Эвакуационная карточка Д. В. Свечарника (1942)
  4. ^ Ю. Б. Ревич «Информационные технологии в СССР. Создатели советской компьютерной техники»
  5. ^ „Страницы истории отечественных ИТ” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ Д. Н. Леонов «Четверть века с отвёрткой в руках»

Legături externe

[modificare | modificare sursă]