Cincinnati Masters 2023 – Simplu feminin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cincinnati Masters 2023
Campioană:   Statele Unite ale Americii Coco Gauff
Finalistă:   Cehia Karolína Muchová
Scor:   6–3, 6–4
Probe
Simplu   Masculin     Feminin
Dublu   Masculin    Feminin
2022 « Cincinnati Masters » 2023

Cincinnati Masters 2023 – Simplu feminin a avut loc în a doua jumătate a lunii august 2023. Cincizeci și șase de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Mason, Ohio, Statele Unite, pe terenuri cu suprafață dură, în exterior. Opt dintre ele și-au asigurat participarea prin calificare. Caroline Garcia a fost campioana en-titre,[1] dar a pierdut în runda a doua în fața americancei Sloane Stephens.

Venus Williams, în vârstă de 43 de ani, aflată pe locul 533, a învins o jucătoare din Top 20 pentru prima dată în ultimii patru ani, când a eliminat-o pe Veronika Kudermetova, nr. 16 mondial, în prima rundă. Adversara sa a condus cu 4–1 în primul set și cu 5–1 la game-uri în cel de-al doilea, și a ratat două mingi de set. Williams a eliminat ultima dată o jucătoare de tenis din top 20 la Cincinnati Masters 2019, într-un meci cu Bertens. Ea a pierdut următoarele zece meciuri împotriva acestor jucătoare.[2]

Cel puțin opt din primele zece jucătoare ale lumii au ajuns în optimi pentru prima dată de la Qatar Open 2022, iar ultima dată când acest lucru s-a întâmplat la Cincinnati Masters a fost în 2009.[3]

După ce a eliminat-o pe Paolini, Coco Gauff, nr. 7 mondial, a ajuns în a treia semifinală WTA 1000 – după Roma 2021 și Dubai 2023 – egalându-și cea mai bună performanță la această categorie. La 19 ani, ea a devenit prima adolescentă care ajunge în semifinalele turneului de la Cincinnati de la Pavliucenkova în 2010 și prima americancă de la Halle Cioffi în 1988.[4] Cu victoria în fața lui Jabeur, Arina Sabalenka, nr. 2 mondial, a ajuns pentru a treia oară în semifinalele turneului de la Cincinnati.[5]

Pentru a patra oară în era deschisă, primele două jucătoare din clasamentul WTA au ajuns în semifinale. În trecut, acest lucru s-a întâmplat în 2004, 2013 și 2017.[5] Cu toate acestea, nici una dintre ele nu au ajuns în finală. Świątek a pierdut în fața lui Gauff pentru prima dată în istorie, după ce scorul întâlnirilor directe era de 7–0 pentru poloneză iar americanca nu câștigase nici măcar un set. Gauff a devenit astfel a șaptea adolescentă care ajunge în finala unui turneu WTA 1000, după Azarenka, Wozniacki, Bencic, Ostapenko, Andreescu și Świątek. Pentru a doua oară în carieră, ea a învins nr. 1 mondial.[6] Sabalenka a pierdut și ea în fața Muchovei, așa cum a făcut și la Roland Garros 2023. Cehoaica a ajuns în prima ei finală WTA 1000, asigurându-și debutul în top 10 mondial.[7]

Finalistele Coco Gauff și Karolina Muchová nu s-au întâlnit niciodată într-un meci direct. Aceasta va fi prima finală WTA 1000 între două jucătoare aflate la prima lor finală WTA 1000 pe suprafață dură din ultimii cinci ani, după ce Arina Sabalenka a învins-o pe Anett Kontaveit la Wuhan Open, în 2018.[7]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

Primii opt capi de serie intră direct în runda a doua.

01.  Polonia Iga Świątek (semifinale)
02.  Main Page Arina Sabalenka (semifinale)
03.  Statele Unite ale Americii Jessica Pegula (runda trei)
04.  Kazahstan Elena Rîbakina (runda trei, retras)
05.  Tunisia Ons Jabeur (sferturi de finală)
06.  Franța Caroline Garcia (runda doi)
07.  Statele Unite ale Americii Coco Gauff (campioană)
08.  Grecia Maria Sakkari (runda trei)
09.  Cehia Petra Kvitová (runda doi)
10.  Cehia Markéta Vondroušová (sferturi de finală)
11.  Cehia Barbora Krejčiková (runda unu)
12.  Brazilia Beatriz Haddad Maia (runda unu)
13.  Elveția Belinda Bencic (runda unu)
14.  Main Page Daria Kasatkina (runda trei)
15.  Statele Unite ale Americii Madison Keys (runda unu)
16.  Main Page Veronika Kudermetova (runda unu)

Faceți clic pe numărul unui jucător pentru a accesa secțiunea unde apare acesta.

Tabloul principal[modificare | modificare sursă]

Explicația simbolurilor[modificare sursă]

  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Finală[modificare | modificare sursă]

Sferturi de finală Semifinale Finală
               
1 Polonia Iga Świątek 77 6
10 Cehia Markéta Vondroušová 63 1
1 Polonia Iga Świątek 62 6 4
7 Statele Unite ale Americii Coco Gauff 77 3 6
Q Italia Jasmine Paolini 3 2
7 Statele Unite ale Americii Coco Gauff 6 6
7 Statele Unite ale Americii Coco Gauff 6 6
Cehia Karolína Muchová 3 4
Cehia Karolína Muchová 3
Cehia Marie Bouzková 0r
Cehia Karolína Muchová 64 6 6
2 Main Page Arina Sabalenka 77 3 2
5 Tunisia Ons Jabeur 5 3
2 Main Page Arina Sabalenka 7 6

Jumătatea superioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 1[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Sferturi de finală
1 Polonia I Świątek 6 6
WC Statele Unite ale Americii D Collins 6 6 WC Statele Unite ale Americii D Collins 1 0
PR Main Page A Pavliucenkova 3 1 1 Polonia I Świątek 3 6 6
Republica Populară Chineză Q Zheng 6 6 Republica Populară Chineză Q Zheng 6 1 1
Q Main Page A Sasnovici 1 4 Republica Populară Chineză Q Zheng 1 6 6
WC Statele Unite ale Americii V Williams 6 7 WC Statele Unite ale Americii V Williams 6 2 1
16 Main Page V Kudermetova 4 5 1 Polonia I Świątek 77 6
10 Cehia M Vondroušová 7 6 10 Cehia M Vondroušová 63 1
Cehia K Siniaková 5 4 10 Cehia M Vondroušová 6 6
WC Elveția C Naef 6 4 5 Main Page A Potapova 4 2
Main Page A Potapova 1 6 7 10 Cehia M Vondroušová 7 6
Statele Unite ale Americii S Stephens 7 6 Statele Unite ale Americii S Stephens 5 3
Italia E Cocciaretto 5 2 Statele Unite ale Americii S Stephens 4 6 6
6 Franța C Garcia 6 4 4

Secțiunea 2[modificare | modificare sursă]

Prima rundă A doua rundă A treia rundă Sferturi de finală
4 Kazahstan E Rîbakina 66 6 6
Letonia J Ostapenko 1 6 6 Letonia J Ostapenko 78 2 4
Cehia Ka Plíšková 6 3 4 4 Kazahstan E Rîbakina 6 2r
Q Italia J Paolini 6 6 Q Italia J Paolini 4 5
Ucraina M Kostiuk 2 1 Q Italia J Paolini 6 6
Q Spania C Bucșa 4 6 6 Q Spania C Bucșa 1 3
13 Elveția B Bencic 6 3 2 Q Italia J Paolini 3 2
9 Cehia P Kvitová 77 6 7 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6
Main Page A Blinkova 62 0 9 Cehia P Kvitová 6 2 4
Q Cehia L Nosková 2 6 6 Q Cehia L Nosková 3 6 6
Main Page L Samsonova 6 3 1 Q Cehia L Nosková 4 0
Q Republica Populară Chineză Xiy Wang 63 6 65 7 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6
Egipt M Sherif 77 4 77 Egipt M Sherif 2 2
7 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6

Jumătatea inferioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 3[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Sferturi de finală
8 Grecia M Sakkari 2 6 7
Main Page E Alexandrova 0 2 România S Cîrstea 6 3 5
România S Cîrstea 6 6 8 Grecia M Sakkari 3 6 3
Croația P Martić 6 3 6 Cehia K Muchová 6 2 6
Q Statele Unite ale Americii E Navarro 2 6 3 Croația P Martić 3 6 3
Cehia K Muchová 63 6 6 Cehia K Muchová 6 3 6
12 Brazilia B Haddad Maia 77 1 4 Cehia K Muchová 3
15 Statele Unite ale Americii M Keys 3 6 3 Cehia M Bouzková 0r
Belgia E Mertens 6 3 6 Belgia E Mertens 2 6 1
România I-C Begu 2 2 Cehia M Bouzková 6 4 6
Cehia M Bouzková 6 6 Cehia M Bouzková 6 6
Statele Unite ale Americii B Pera 6 1 2 3 Statele Unite ale Americii J Pegula 4 0
Q Italia M Trevisan 3 6 6 Q Italia M Trevisan 77 2 3
3 Statele Unite ale Americii J Pegula 62 6 6

Secțiunea 4[modificare | modificare sursă]

Prima rundă A doua rundă A treia rundă Sferturi de finală
5 Tunisia O Jabeur 6 62 77
Republica Populară Chineză L Zhu 3 5 Ucraina A Kalinina 3 77 62
Ucraina A Kalinina 6 7 5 Tunisia O Jabeur 5
PR Statele Unite ale Americii J Brady 65 5 Croația D Vekić 2r
Croația D Vekić 77 7 Croația D Vekić 3 6 6
Main Page V Azarenka 6 7 Main Page V Azarenka 6 3 4
11 Cehia B Krejčiková 3 5 5 Tunisia O Jabeur 5 3
14 Main Page D Kasatkina 6 6 2 Main Page A Sabalenka 7 6
WC Statele Unite ale Americii P Stearns 2 1 14 Main Page D Kasatkina 6 6
LL Franța V Gracheva 6 6 LL Franța V Gracheva 3 1
WC Danemarca C Wozniacki 4 4 14 Main Page D Kasatkina 3 3
Polonia M Linette 6 65 2 2 Main Page A Sabalenka 6 6
Q Statele Unite ale Americii A Li 0 77 6 Q Statele Unite ale Americii A Li 5 6 4
2 Main Page A Sabalenka 7 2 6

Calificări[modificare | modificare sursă]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

  1. Italia Elisabetta Cocciaretto (mutată pe tabloul principal)
  2. Franța Varvara Gracheva (rundă calificare, lucky loser)
  3. Ucraina Lesia Țurenko (runda unu)
  4. Statele Unite ale Americii Alycia Parks (rundă calificare)
  5. Italia Jasmine Paolini (calificată)
  6. Statele Unite ale Americii Lauren Davis (runda unu)
  7. Italia Camila Giorgi (runda unu, retras)
  8. Cehia Linda Nosková (calificată)
  9. Statele Unite ale Americii Emma Navarro (calificată)
  10. Cehia Linda Fruhvirtová (runda unu)
  11. România Ana Bogdan (runda unu)
  12. Franța Alizé Cornet (rundă calificare)
  13. Kazahstan Iulia Putințeva (rundă calificare)
  14. Italia Martina Trevisan (calificată)
  15. Columbia Camila Osorio (rundă calificare)
  16. Italia Lucia Bronzetti (runda unu)

Jucătoare calificate[modificare | modificare sursă]

Lucky loser[modificare | modificare sursă]

Rezultate calificări[modificare | modificare sursă]

Prima calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
  Republica Populară Chineză Wang Xiyu 6 6
13 Kazahstan Iulia Putințeva 1 3
PR Spania Sara Sorribes Tormo 64 5
13 Kazahstan Iulia Putințeva 77 7

A doua calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
2 Franța Varvara Gracheva 4 6 6
  Kazahstan Anna Danilina 6 3 2
2 Franța Varvara Gracheva 3 2
  Spania Cristina Bucșa 6 6
  Spania Cristina Bucșa 6 6
10 Cehia Linda Fruhvirtová 0 4

A treia calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
3 Ucraina Lesia Țurenko 1 6 3
  Statele Unite ale Americii Taylor Townsend 6 4 6
  Statele Unite ale Americii Taylor Townsend 4 6 5
14 Italia Martina Trevisan 6 4 7
PR Taipeiul Chinez Hsieh Su-wei 1 0
14 Italia Martina Trevisan 6 6

A patra calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
4 Statele Unite ale Americii Alycia Parks 6 6
PR Main Page Vera Zvonareva 3 1
4 Statele Unite ale Americii Alycia Parks 1 77 60
  Main Page Aliaksandra Sasnovici 6 65 77
  Main Page Aliaksandra Sasnovici 6 2 6
11 România Ana Bogdan 3 6 1

A cincea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
5 Italia Jasmine Paolini 1 6 7
  Spania Rebeka Masarova 6 3 5
5 Italia Jasmine Paolini 7 7
15 Columbia Camila Osorio 5 5
  Regatul Unit Katie Boulter 6 65 0r
15 Columbia Camila Osorio 4 77 1

A șasea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
6 Statele Unite ale Americii Lauren Davis 6 2 1
PR Statele Unite ale Americii Ann Li 4 6 6
PR Statele Unite ale Americii Ann Li 6 6
12 Franța Alizé Cornet 3 3
  Germania Laura Siegemund 6 66 2r
12 Franța Alizé Cornet 3 78 5

A șaptea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
7 Italia Camila Giorgi 6 4 0r
  Canada Rebecca Marino 4 6 3
  Canada Rebecca Marino 6 0 1
9 Statele Unite ale Americii Emma Navarro 4 6 6
  Canada Leylah Fernandez 4 6 4
9 Statele Unite ale Americii Emma Navarro 6 2 6

A opta calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
8 Cehia Linda Nosková 4 6 6
  Polonia Magdalena Fręch 6 3 4
8 Cehia Linda Nosková 6 6
  Franța Diane Parry 3 1
  Franța Diane Parry 6 6
16 Italia Lucia Bronzetti 2 2

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Garcia soars past Kvitova in Cincinnati to claim 10th career title”. Women's Tennis Association. . Accesat în . 
  2. ^ „Venus Williams knocks out Kudermetova in Cincinnati opener”, Women's Tennis Association, accesat în  
  3. ^ „Breaking down Swiatek, Gauff and the final eight players in Cincinnati”, Women's Tennis Association, accesat în  
  4. ^ „Gauff beats Paolini; sets Cincinnati semifinal showdown vs. Swiatek”, Women's Tennis Association, accesat în  
  5. ^ a b „Sabalenka beats Jabeur to set French Open rematch vs. Muchova in Cincy”, Women's Tennis Association, accesat în  
  6. ^ „Takeaways: Gauff earns first win over Swiatek to make Cincinnati final”, Women's Tennis Association, accesat în  
  7. ^ a b „Muchova rallies past Sabalenka again for Cincinnati final berth”, Women's Tennis Association, accesat în  

Legături externe[modificare | modificare sursă]