Calocera

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calocera
Calocera viscosa (barba caprei)
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Dacrymycetes
Ordin: Dacrymycetales
Familie: Dacrymycetaceae
Gen: Calocera
(Fr.) Fr. (1825)
Specia tip
Calocera viscosa
(Pers.) Fr. (1827)
Sinonime
  • Clavaria subgen. Calocera Fr. (1821)
  • Corynoides Gray (1821)
  • Caloceras Fr. ex Wallr. (1833)
  • Dacryomitra Tul. & C.Tul. (1872)
  • Calopposis Lloyd (1925)
Modifică text Consultați documentația formatului

Calocera (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1825) din încrengătura Basidiomycota, ordinul Dacrymycetales, în familia Dacrymycetaceae [1][2] este un gen de ciuperci saprofite și preponderent necomestibile cu aproximativ 60 specii, în Europa mai puține. Tip de specie este Calocera viscosa.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

În 1821, renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a descris un subgen al genului Clavaria, anume Calocera, în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum.[5]

În 1825, el însuși a transformat subgenul în genul independent Calocera, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Systema Orbis Vegetabilis.[6] Acest taxon reprezintă numele generic până în prezent (2021).

Au mai fost făcute încercări de redenumire (vezi infocaseta) care însă nu sunt folosite nicăieri.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche καλός=fermecător, frumos, suav) și (greacă veche κέρας=corn, coarne),[7] datorită aspectului exterior.

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Speciile genului pot fi bine diferite de altele, ca de exemplu Clavaria Clavulina sau Ramaria. În urmare cele mai importate caracteristici:[3][4]

Caracteristici macroscopice[modificare | modificare sursă]

  • Corpul fructifer: este de dimensiuni mai degrabă scunde, de textură dură, gelatinos, la unele soiuri cartilaginos în centru care poate avea doar un aspect cilindric sau în formă de sulă, dar, de asemenea, unul ramificat sau lobat în partea de sus. Suprafața complet fertilă este mereu lipicios-unsuroasă, netedă sau ușor încrețită longitudinal. Cuticula este împărțită în trei straturi (vezi mai jos). La cele mai multe specii coloritul tinde, de la început până la bătrânețe, între gălbui, puternic galben-portocaliu și chiar ocru-roșiatic, datorită carotenoidelor conținute, dar există și unele la care pigmentul lipsește, fiind astfel albicioase până gri-cenușii.
  • Piciorul: este uneori indistinct cu trecerea spre corpul fructifer curgătoare, nu rar marcat prin ramificarea sau lobarea părții de sus. Se deosebește de ea prin sterilitatea lui. Se înrădăcinează adânc în substrat, cauzând mucegaiul brun în lemn mort prin descompunerea celulozei și este mereu de culoarea părții fertile.
  • Carnea: mereu de coloritul corpului fructifer este flexibilă, tenace, cu părți gelatinoase, uneori cu cartilagii în centru, mirosul fiind nesemnificativ și gustul blând.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.

Caracteristici microscopice[modificare | modificare sursă]

Are spori netezi, cu pereți subțiri, uneori dublu până triplu septați, alungit elipsoidali cu baza apiculată, adesea ceva alantoizi, ocazional constrânși sau umflați în centru, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și cu multe picături uleioase în interior. Basidiile elipsoidale, netede, hialine, cu pereți subțiri, inamiloizi, cu membrane despărțitoare când sunt coapte sunt adesea nu chiar divizate, dar cu două proto-sterigme lungi, așa-numitele „basidii de diapazon”. Structura hifelor hialine este monomitică, cu septuri fără catarame, partea fertilă (cuticula) fiind asamblată în trei straturi: miezul cu hife compacte, deasupra unui strat de hife libere și, în cele din urmă, stratul himenial din exterior, fără cistide.

Speciile genului[modificare | modificare sursă]

Genul conține peste 60 de specii global (stinse și actualizate), în Europa aproximativ 22.[2][8] Speciile europene sunt marcate cu (E).

  • Calocera alba Kobayasi (1939)
  • Calocera albipes (Mont.) Berk. & M.A.Curtis (1873) (E)
  • Calocera arborea Shirouzu (2013)
  • Calocera australis McNabb (1965)[9]
  • Calocera bambusicola Sheng H. Wu (2011)
  • Calocera biscula Lloyd (1913)[10]
  • Calocera candida (Lloyd) J.A.Stev. & Cash (1936)
  • Calocera cavarae Bres. (1896) [11] (E)
  • Calocera clavata McNabb (1965)
  • Calocera coralloides Kobayasi (1939)
  • Calocera cornea (Batsch 1783) Fr. (1827) (E)
  • Calocera corniformis Kobayasi (1939)
  • Calocera cuneata Lloyd (1922)
  • Calocera cornigera (1885) Beck[12] (E)
  • Calocera digitata Cooke & Massee (1889)[13] (E)
  • Calocera discipes Pat. (1928)[14] (E)
  • Calocera expallens Quél. (1893) (E)
  • Calocera fasciculata Schwein. (1832)[15]
  • Calocera filum Lév. (1846)[16] (E)
  • Calocera flagelliformis J. Berk. & M.A. Curtis (1869)[17]
  • Calocera flavida Lloyd (1924)
  • Calocera foveolaris Lév. (1888)[18] (E)
  • Calocera furcata (Fr.) Fr. (1827) (E)
  • Calocera fusca Lloyd (1925)
  • Calocera fuscobasis Lloyd (1922)
  • Calocera glossoides (Pers., 1797) Fr. (1827) (E)
  • Calocera gracillima Weinm. (1836)[19] (E)
  • Calocera guepinia Holterm. (1898)[20]
  • Calocera guepinioides Berk. (1845)
  • Calocera hamata Pass. (1875)[21] (E)
  • Calocera hostmanni Lév. (1844)[22] (E)
  • Calocera hunanensis B. Liu & K. Tao (1988)
  • Calocera hypnophila Saut. (1841)[23] (E)
  • Calocera lauri (Brot.) Fr. (1832)[24] (E)
  • Calocera lutea (Massee) McNabb (1965)
  • Calocera macrospora (Massee) McNabb ex Brasf. (1938)[25]
  • Calocera major Holterm. (1898)[26]
  • Calocera mangshanensis B. Liu & L. Fan (1989)
  • Calocera minor Holterm. (1898)
  • Calocera morchelloides B. Liu & L. Fan (1990)
  • Calocera nigripes Syd. (1909)[27]
  • Calocera nutans Sacc., [28] (E)
  • Calocera ochroleuca Lév. (1844) (E)
  • Calocera odorata Holterm. (1898)
  • Calocera pallidospathulata D.A.Reid (1974) (E)
  • Calocera palmata (Schumach.) Fr. (1838) (E)
  • Calocera pedicellata Shirouzu (2017)
  • Calocera pilipes Schwein. (1832)
  • Calocera platyceras Speg. (1889)[29]
  • Calocera problematica Holterm. (1898)
  • Calocera puiggarii Speg. (1889)
  • Calocera rufa Lloyd (1922)
  • Calocera sinensis McNabb (1965)
  • Calocera sphaerobasis Berk. (1851)
  • Calocera stricta Fr. (1838) (E)
  • Calocera subsimplex Britzelm. (1891) (E)
  • Calocera variabilis Holterm. (1898)
  • Calocera variiformis Lloyd (1925)
  • Calocera vermicularis Lloyd (1923)
  • Calocera viscosa (Pers. 1794) Fr. (1827) (E)

Galerie de imagini Calocera (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • C. arborea
    C. arborea
  • C. cornea
    C. cornea
  • C. furcata
    C. furcata
  • C. glossoides
    C. glossoides
  • C. pallidospathulata
    C. pallidospathulata
  • C. viscosa
    C. viscosa

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Speciile europene de genul Calocera, sunt dovedit inofensive cu gust blând, dar din cauza componenței cărnii considerate fără nici o valoare culinară, fiind de aceea plasate sub rubrica „incomestibil”. Dar există soiuri neeuropene toxice care provoacă, odată ingerate, tulburări gastrointestinale.[30]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ a b Walter Jülich în Helmut Gams: „Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze: (Aphyllophorales, Heterobasidiomycetes, Gastromycetes)”, vol. IIb/1, Editura Fischer Verlag, Stuttgart 1984, p. 433, ISBN: 3-437-20282-0
  4. ^ a b German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 69, 200, ISBN 978-3-8001-3528-8
  5. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 485
  6. ^ Elias Fries: „Systema Orbis Vegetabilis”, Editura Typographia Academica, Lundae 1825, p. 91 [1]
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost, Karl Friedrich Ameis: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schul- und Handgebrauch”, vol. 1, A-K, Editura George Westermann, Braunschweig, 1888, p. 500 respectiv 555
  8. ^ http://www.indexfungorum.org/names/Names.asp Index Fungorum 2]
  9. ^ R. McNabb în: „New Zealand Journal of Botany”, vol. 3, 1965, p. 43
  10. ^ C. G.Lloyd în: „Tasmanian Herbarium Occasional Publication”, vol. 4, 1913, p. 6
  11. ^ Contributio allo studio del Marciume, 1896, p. 14
  12. ^ Günther Beck von Mannagetta und Lerchenau în: „Verhandlungen der Zoologisch-Botanischen Gesellschaft”, vol.35,Viena 1885, p. 363
  13. ^ Cooke & Massee în „Grevillea”, vol. 17, 1889, p. 7
  14. ^ Narcisse Théophile Patouillard în: „Mémoirs de l´Académie Malgache”, vol. 6, 1928, p. 9
  15. ^ L. D. de Schweinitz în: „Transactions of the American Philosophical Society”, vol. 4, nr. 2, 1832, p. 183
  16. ^ Joseph Henri Léveillé în „Annales des Sciences Naturelles Botanique”, vol. 5, 1846, p. 156
  17. ^ J . Berk. & M. A. Curtis în: „Journal of the Linnean Society – Botany”, vol. 10, 1869, p. 339
  18. ^ Joseph Henri Léveillé în „Sylloge Fungorum”, vol. 6, 1888, p. 737
  19. ^ Johann Anton Weinmann: „Hymeno- et Gastero-Mycetes hucusque in imperio Rossico observatos”, 1836, p. 517
  20. ^ Carl Holtermann: „Mykologische Untersuchungen aus den Tropen”, 1898, p 59
  21. ^ Giovanni Passerini în: „Nuovo Giornale Botanico Italiano”, vol. 7, 1875, p. 183
  22. ^ Joseph Henri Léveillé în „Annales des Sciences Naturelles Botanique”, vol. 2, 1844, p. 217
  23. ^ Anton Sauter în: „Flora”, vol. 24, Regensburg 1841, p. 24
  24. ^ Elias Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 3, 1832, p. 67
  25. ^ Russell Bradford în: „Lloydia”, vol. 1, 938, p. 156
  26. ^ Carl Holtermann: „Mykologische Untersuchungen aus den Tropen”, 1898, p 57
  27. ^ Hans Sydow în: „Études sur la flore du Bas- et Moyen Congo”, vol. 3, 1909, p. 8
  28. ^ Hedwigia, vol. 29, 1890, 29, p. 154
  29. ^ Carlo Luigi Spegazzini în: „Boletín de la Academia Nacional de Ciencias en Córdoba”, vol. 11, nr. 4, 1889, p. 465
  30. ^ Carl Holtermann: „Mykologische Untersuchungen aus den Tropen mit Unterstützung der Königl. Preussischen Academie der Wissenschaften zu Berlin”, Editura Gebrüder Borntraeger, Berlin 1898, p 57-59

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hermann Jahn: „Pilze, die an Holz wachsen”, Editura Busse Verlag GmBH, Bielefeld 1979, ISBN: 3-871-20853-1
  • Hans E. Laux, Walter Pätzold: „1 x 1 des Pilzesammelns”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-Gmbh & Co. KG, Halberstadt 2009, p. 592-593, ISBN: 978-3-440-12336-2</ref>
  • Meinhard Michael Moser (ed.), Walter Jülich (ed.): „ Farbatlas der Basidiomyceten”, fasc. 20, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg 2002, ISBN-13: 978-3827410733

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Calocera&oldid=16045865