Biserica Iezuiților din Sibiu

45°48′N 24°09′E (Biserica Iezuiților din Sibiu) / 45.8°N 24.15°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica Iezuiților din Sibiu
Poziționare
Coordonate45°48′N 24°09′E ({{PAGENAME}}) / 45.8°N 24.15°E
Localitatemunicipiul Sibiu
JudețSibiu
Țara România
AdresaPiața Mare din Sibiu
Edificare
Stil artisticarhitectură barocă  Modificați la Wikidata
Data începerii construcției1726
Data finalizării1733
Clasificare
Cod LMISB-II-m-A-12093
Altarul principal

Biserica Iezuiților din Sibiu este o biserică romano-catolică construită în Piața Mare din Sibiu în perioada 1726-1733.

Lăcașul, cu hramul Sfânta Treime, se află pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu, sub SB-II-m-A-12093.[1] Pe aceeași listă este inclusă și casa parohială romano-catolică, amplasată în fostul seminar iezuit, care înglobează fragmente ale Halei Cojocarilor. Această clădire datează din secolul al XVI-lea, fiind refăcută în perioada 1726-1739.

În curtea interioară dintre biserică și fosta reședință a iezuiților se află depozitată Statuia lui Ioan Nepomuk, care s-a aflat până în anul 1948 în Piața Mare.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Iezuiții au obținut după 1689 mai multe prăvălii din Piața Mare. Când au solicitat de la primăria orașului un teren pentru construcția unei biserici în centrul Sibiului, au fost refuzați. În anul 1721 generalul imperial Damian Hugo von Virmond s-a implicat în rezolvarea disputei și a obținut pentru iezuiți mai multe imobile învecinate, pentru construcția bisericii și a seminarului iezuit. Piatra fundamentală a fost pusă în anul 1726, iar lucrările de construcție au durat până în anul 1733. Biserica a fost consacrată în data de 13 septembrie 1733.[2]

Clădirii i-a fost adăugat în 1738 un turn-clopotniță baroc, decroșat față de navă. Condiția pusă de autoritățile civile pentru construcția turnului a fost garantarea unui culoar public de trecere între Piața Mare și Piața Mică, pe locul pasajului medieval numit Schlosserloch („Gaura Lăcătușului”).[3]

Interior[modificare | modificare sursă]

Pe latura sudică a corului se află monumentul funerar al mareșalului Otto Ferdinand von Abensperg und Traun (1677-1748), operă a sculptorului Anton Schuchbauer.[4]

Actuala orgă a bisericii, cu 24 de registre, a fost realizată de meșterul vienez Carl Hesse în anul 1860.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2015
  2. ^ Hermann Fabini, Hermannstadt. Porträt einer Stadt in Siebenbürgen, Hermannstadt Heidelberg 2003, 64.
  3. ^ Harald Roth, Hermannstadt. Kleine Geschichte einer Stadt in Siebenbürgen, Köln 2006, 136.
  4. ^ Nicolae Sabău, Der Bildhauer Anton Schuchbauer (1719-1789), Cluj 1979, 61.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Avram, Vasile Crișan - "Ghid de oraș. Sibiu" (Ed. Sport-Turism, București, 1983), p. 98-99.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica Iezuiților din Sibiu