Antioh Dimitrievici Cantemir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru fratele lui Dimitrie Cantemir, vedeți Antioh Cantemir.
Antioh Dimitrievici Cantemir

Antioh Dimitrievici Cantemir (sau Kantemir, în rusă Антиох Дмитриевич Кантемир; n. 10 septembrie 1709, Constantinopol, d. 11 aprilie 1744, Paris) a fost un poet de limbă rusă, un scriitor și diplomat rus de origine română, fiul domnitorului român Dimitrie Cantemir. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino.

Studii[modificare | modificare sursă]

Avea un nivel cultural înalt, cunoștea limbile: greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză.

Primii dascăli au fost grecul Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, pietistul german (adept al unei secte protestante) Johann G. Vockerodt sau rusul Ivan I. Ilinski, care îi predă limba și literatura rusă și latina.

A studiat cu savanții străini Daniel Bernoulli (cu care a studiat matematica la Sankt Petersburg), Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia (1726-1727) precum și cu Ivan Ilinski. A intrat în legătură cu cărturari celebri, de pildă cu Voltaire, când se afla la Paris.

Prin anul 1731, fiind la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis.

A menținut strânse relații cu comunitatea științifică a epocii, cu savanți ca Bernoulli, Euler.

Diplomat[modificare | modificare sursă]

A fost ambasador al Rusiei la Londra (1732) și la Paris (1738); în capitala Franței sosește la 19 septembrie 1738. A fost numit consilier secret al împărătesei Ana[1], titlu care i se acordase odinioară tatălui său Dimitrie, ca și consilier secret al lui Petru cel Mare.

Operă literară[modificare | modificare sursă]

A fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă, a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. A tradus din Horațiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle.

Astfel, a tradus în rusă cartea filosofului francez Fontenelle intitulată Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes (Convorbiri cu o marchiză asupra pluralității lumilor), tipărită în 1740.

A mai publicat satire, epigrame, fabule.

Astfel, a scris un poem epic encomiastic intitulat Petrida sau descrierea în stihuri a morții lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii, rămas din nefericire neterminat, și a publicat un volum de Satire (acest titlu este dat de traducătorii în l. română Alecu Donici și Costache Negruzzi, 1858[2]) (printre satire: Către mintea sa [Satira I] sau Celor ce hulesc știința, 1729), fiind considerat un întemeietor al genului în literatura rusă. Satira a 4-a și a 8-a au un caracter mai mult sau mai puțin autobiografic, iar satira a 6-a și a 7-a sunt satire filosofice în care autorul își zugrăvește idealul vieții, părerile sale asupra fericirii omului. Prima ediție a Satirelor a fost publicată la Londra, în 1749, sub titlul Satyres de monsieur le prince Cantemir avec l'histoire de sa vie, traducere de abatele Ottavio Guasco, ed. Jean Nourse. O nouă ediție va apărea la Londra, în 1750,iar abia în 1762, odată cu înscăunarea Ecaterinei a II-a este tipărită prima ediție rusă. Modelele lui Antioh pentru Satire au fost Horațiu, Iuvenal, Ovidiu, Persius, iar dintre autorii contemporani, Regnier, Boileau, Pope, Locke și John Milton.

Imaginea zugrăvită de Antioh țarului, în poemul Petrida ține practic de panegiric. Poemul nu este chiar o realizare literară remarcabilă,prezintă un interes modest pe plan literar, însă are meritul de a marca începuturile versificației moderne în Rusia. Autorul pune în versuri lista realizărilor politice ale țarului: reorganizarea statului, lărgirea frontierelor spre Orient și Occident, afirmarea Rusiei ca putere maritimă etc. Poemul conține și una dintre primele descrieri literare ale Sankt Petersburgului, fiind evocate clădirile splendide de pe malurile Nevei. Poemul se încheie după primul cânt.

A favorizat publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său Istoria Imperiului Otoman, după manuscrisul pe care îl avea la sine. Traducerea engleză a apărut în două ediții (Londra, 1734 și 1736), urmată de cea franceză (Paris,1743) și de cea germană (Hamburg, 1745). Este considerat părintele clasicismului în literarura rusă. Geniu precoce, Antioh Cantemir a fost primul poet rus de stil occidental.

În domeniul științei, a tradus în rusă o carte referitoare la Newton și a scris o algebră, tot în rusă, rămasă în manuscris.

Antioh a murit la 36 de ani, de pleurezie (sau tuberculoză) la Paris.

Posteritate[modificare | modificare sursă]

Organizatorii festivităților prilejuite de tricentenarul întemeierii orașului Sankt Petersburg, în 2003, au luat hotărârea să ridice un bust al lui Antioh Cantemir "părintele întemeietor al clasicismului rus și maestrul satirei literare."

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. Editura POLIROM, Iaşi, 2013, p. 312.
  2. ^ Alecu Donici, (Trad. satirelor lui Antioh Cantemir) ,Satire şi alte poetice compuneri, Iaşi, Podu Vechiu, 1858

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Antioh Dimitrievici Cantemir
  • Ehrhard, Marcelle (1938), Le prince Cantemir à Paris (1738-1744), Annales de l'Univ. de Lyon. Sér. 3. Lettres, Paris: Editura Belles Lettres 
  • Djuvara, Neagu (2002), O scurtă povestire a istoriei românilor povestită celor tineri, București: Editura Humanitas, p. 139, ISBN 973-50-0242-6 
  • Romanescu, Marcel (1944), „Cantemir, Montesquieu și Marsigli”, Omagiu lui C. Giurescu, București, pp. 413–434 
  • Mihordea, V. (1945), „Note cu privire la Antioh Cantemir”, Revista istorică XXXI: pp. 62–63