Ana, contesă de Noailles

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ana, contesa de Noailles)
Salt la: Navigare, căutare
Ana Brâncoveanu
Contesă de Noailles
Laszlo - Anna de Noailles.jpg
Portretul Anei, Contesă de Noailles, de Philip de László (1913)
Date personale
Nume la naștere Bibesco Bassaraba de Brancovan
Născută 15 noiembrie 1876[1][2][3]
Paris, Franța[1]
Decedată 30 aprilie 1933 (56 de ani)[1][2][3]
Paris, Franța[1]
Locul înmormântării Cimitirul Père-Lachaise
Părinți prințul Grigore Brâncoveanu și Ana Vogoride
Căsătorită cu Mathieu de Noailles
Cetățenie Franța[1]
Ocupație Romancier, Memorialist, Eseist, Poet
Limbi limba franceză[4]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar parnasianism, suprarealism, dadaism
Specie literară poezie, roman
Operă de debut 1899
Opere semnificative „Le Cœur innombrable”
Note
Premii Comandor al Legiunii de Onoare[*] (din 11 ianuarie 1931)[1]
Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*] (din 25 septembrie 1920)[1]
Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] (din 14 ianuarie 1925)[1]
Grand prix de littérature de l'Académie française[*] (1921)
Comandor al Legiunii de Onoare
Membră Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și a Academiei Franceze

Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie 1876, Paris - d. 30 aprilie 1933, Paris) , a fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ana Elisabeta Brâncoveanu s-a născut în familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă si bulgară, Raluca Musuruș, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski. Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.[5]

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu conte Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1897.[5]

După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises și apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Noailles era vara prinților Bibesco și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.

Anna de Noaillies

După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă.

Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:

Madam', în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului Marcel Proust al contesei Gaspard de Reveillon din romanul „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței. La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română,[6] ca membru de onoare.[7]

La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.

În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.[8]

Bibliografie selectivă[modificare | modificare sursă]

Anna de Noailles, 1922
  • Anna de Noailles, Le Coeur innombrable, Paris, Calmann-Lévy, 1901.(Inima fără nume)
  • Anna de Noailles, L'Ombre des jours, Paris: Calmann-Lévy, 1902.(Umbra zilelor)
  • Anna de Noailles, Les Éblouissements. Paris: Calmann-Lévy, 1907.
  • Anna de Noailles, Les Vivants et les Morts. Paris: Fayard, 1913.(Vii și morții)
  • Anna de Noailles, Les Forces éternelles. Paris: Fayard, 1920. (Forțele eterne)
  • Anna de Noailles, Poème de l'amour. Paris: Arthème Fayard & Cie., 1924.(Poeme de amor)
  • Anna de Noailles, L'Honneur de souffrir. Paris: Bernard Grasset, 1927. (Onoarea suferinței)
  • Anna de Noailles, Exactitudes, Paris: Bernard Grasset, 1930. (Exactități)
  • Anna de Noailles, Derniers Vers et Poèmes d'enfance, Paris: Bernard Grasset, 1934.(Ultimele versuri și poeme din copilărie)
  • Anna Brâncoveanu de Noailles, Cartea vieții mele (titlul original: Le Livre de ma vie, Hachette, 1932), Marcel Proust, Scrisori către Anna Brâncoveanu de Noailles (titlul original: Correspondance générale de Marcel Proust, Tome 2, Librairie Plon, 1931), Argument, cronologie și versiune românească de Virgil Bulat, Editura Univers, București, 1986.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Baza de date Léonore 
  2. ^ a b "Anna de Noailles", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ a b "Anna de Noailles", Gemeinsame Normdatei, accesat la 15 octombrie 2015 
  4. ^ "Anna de Noailles", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11917766m, accesat la 10 octombrie 2015  Missing or empty |title= (ajutor)
  5. ^ a b Ionescu, Ștefan; Panait, Panait I. (1969), Constantin Vodă Brîncoveanu: Viața. Domnia. Epoca, București: Editura științifică, pp. 160–161 
  6. ^ Povestea controversatei Ana Brâncoveanu, contesă de Noailles, prima femeie admisă în Academia Română, deși și-a renegat originile, 17 iulie 2015, Elisabeth Bouleanu, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2016
  7. ^ O poetesă și un aventurier, din "rude mari, împărătești": Anna de Noailles și George Bibescu, 14 martie 2014, TVR, accesat la 6 ianuarie 2016
  8. ^ Români din diasporă și monumentele lor funerare uitate

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Fondation Singer-Polignac: „Anna de Noailles” (Méridiens Klincksieck 1986)

Legături externe[modificare | modificare sursă]