Almageste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Almagest)
Jump to navigation Jump to search
Almageste
Claudius Ptolemaeus, Almagestum, 1515.djvu
Almagestum, coperta ediției în limba latină tipărită la Veneția, în anul 1515[1]
Ptolemy 16century.jpg
Ptolemeu, gravură din secolul al XVI-lea
Informații generale
AutorClaudiu Ptolemeu
Subiectastronomie;
matematici
Gentreatise[*]
Ediția originală
Titlu original
Ἡ Μεγάλη Σύνταξις
(Megále sýntaxis)
Limbalimba greacă veche
Țara primei aparițiiEgipt (provincie romană)
Data primei apariții150

Almageste[3], uneori Almagest sau Almagesta (în latină: Almagestum sau Syntaxis mathematica) este o importantă lucrare de astronomie redactată prin anul 150 de Claudiu Ptolemeu și care mai mult de o mie de ani a constituit baza cunoștințelor astronomice ale lumii islamice și europene.

Titlul original în greaca veche era Μαθηματική σύνταξις (Mathématikế sýntaxis), adică: „Tratat de matematică”, sau Ἡ Μεγάλη Σύνταξις (Megále sýntaxis),[4] adică: „Marele tratat”. Titlul actual, Almageste derivă din arabă المجسطي (al-Magisṭī), la rândul său, adaptare a cuvântului grecesc Μεγίστη, (Megíste), adică: „Cea foarte mare”, „Cea mai mare”, „Maxima”, cu care era, în general, indicată lucrarea.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Modelul lui Ptolemeu este menționat într-o inscripție aflată la Canop, în Egipt, din 147 sau 148. Sprijinindu-se pe această inscripție, s-a datat, în mod tradițional, redactarea Almagestei. Istoricul N. T. Hamilton a arătat [5] că această inscripție face referire la un model anterior Almagestei, care nu a putut fi publicată, potrivit lui, înainte de anul 150.

Primele traduceri în arabă datează din secolul al IX-lea. În această epocă, deși era încă prezentă în Imperiul Bizantin, lucrarea fusese pierdută în Europa occidentală, unde i se mai păstrau doar niște vagi amintiri în cercurile astrologice. O primă traducere din greacă în latină a fost efectuată de Henri Aristippe din Catania, aflat în serviciul lui Roger al II-lea al Siciliei, prin anul 1160. Acesta a fost primul text al lui Ptolomeu difuzat în Europa occidentală, dar a avut o răspândire scăzută și, mai mult, nu s-au păstrat mai multe exemplare.

În secolul al XII-lea, a văzut lumina zilei o versiune tradusă din arabă în spaniolă care mai târziu va fi tradusă în latină, sub patronajul împăratului Frederic al II-lea. Prin 1175, o altă versiune, în latină, de data aceasta provenind direct din arabă, a fost realizată de Gerard din Cremona pornind de la un text provenind din Toledo, în Spania. A fost incapabil să traducă numeroși termen tehnici; se reține chiar numele arab Abrachir pentru Hiparh.

În secolul al XV-lea, o versiune greacă, venită din Bizanț, a apărut în Europa occidentală, iar Johannes Müller, mai bine cunoscut sub numele de Regiomontanus, i-a făcut o versiune prescurtată în latină, la îndemnul cardinalului Johannes Bessarion / Basilius Bessarion. În același timp, o traducere completă era făcută de Gheorghe din Trebizonda. Această versiune cuprindea un comentariu tot atât de lung ca și originalul. Această muncă de traducere, efectuată sub patronajul papei Nicolae al V-lea, era destinată să înlocuiască vechea traducere. Noua traducere era mult mai bună, însă comentariul a fost mult mai puțin apreciat și foarte criticat. Papa a refuzat să scrie dedicația, iar lucrarea lui Regiomontanus a predominat în secolul următor și încă după aceea.

Prima ediție critică a fost realizată de Erasmus în secolul al XVI-lea.

Comentarii la Almageste au fost scrise de Theon din Alexandria (complete), Pappus din Alexandria (fragmente) și Ammonius (pierdute).

Conținut[modificare | modificare sursă]

Imagine a traducerii latine de Gheorghe din Trebizonda (prin 1451).

Ptolemeu a propus aici o teorie geometrică pentru descrierea mișcărilor planetelor, Lunii și a Soarelui. Această teorie a epiciclurilor și tabelele astronomice care o însoțesc sunt o dezvoltare a operei lui Hiparh. Ele vor rămâne referință timp de numeroase secole în lumile occidentale și arabe. Universul este conceput ca geocentric, ceea ce a condus lucrarea în uitare, la sfârșitul Renașterii, când modelul heliocentric al lui Copernic, Kepler și Galilei a reușit să se impună în pofida reticențelor Bisericii.

Lucrarea este constituită din treisprezece cărți:

  • Cartea I. Postulate fundamentale ale astronomiei; teoria calculelor arcelor pe sferă; tabele trigonometrice; măsura oblicității eclipticii; tabele de declinație și de ascensie dreaptă pentru punctele eclipticii.
  • Cartea a II-a. Teoria climatelor; tabele de ascensie oblică; determinarea orelor temporare.
  • Cartea a III-a. Definiția anului solar; Determinarea duratei sale; Tabele ale mișcării medii; Anomalia Soarelui; Tabele; Distincția dintre timpul adevărat și timpul mediu.
  • Cartea a IV-a. Perioade lunare, determinarea mișcărilor lunare medii; anomalie și noduri; Tabele.
  • Cartea a V-a. A doua anomalie sau evecțiune.[6] Corecții ale paralaxei pentru Soare și Lună; Tabele.
  • Cartea a VI-a. Diametre aparente ale Soarelui și Lunii; Calcul al eclipselor; Tabele.
  • Cartea a VII-a. Precesia echinocțiilor; Catalog al stelelor boreale.
  • Cartea a VIII-a. Catalog al 1.022 de stele și 48 de constelații; Răsărituri și apusuri ale stelelor fixe.
  • Cartea a IX-a. Preliminarii ale teoriei planetelor; Mercur.
  • Cartea a X-a. Teoria lui Venus și Marte.
  • Cartea a XI-a. Teoria lui Jupiter și Saturn.
  • Cartea a XII-a. Calcul al retrogradațiilor, stațiuni și digresiuni maximate.
  • Cartea a XIII-a. Mișcarea planetelor în latitudine; previziunea fazelor lor de apariție și dispariție.

Ediții moderne și traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Johan Ludvig Heiberg: Claudii Ptolemaei opera quae exstant omnia: 1 Syntaxis Mathematica, Teubner, Leipzig,1898 (conține textul latin și grec)
  • Gerald J. Toomer, Ptolemy's Almagest, Univ. Pr., Princeton, 1998, ISBN 0-691-00260-6 (conține doar traducerea în limba engleză, fără textul în limba greacă)
  • Traducerea cea mai recentă este de B. M. Perry, publicată de St. John's College, Annapolis, Maryland, Statele Unite ale Americii
  • Prima, și până acum unica ediție cu traducere în limba franceză, este aceea a abatelui Nicolas Halma, publicată în două volume în 1813 și 1816[7], retipărită în 1927 (Hermann, Paris).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Almagestum, ediția tipărită la Veneția, în limba latină, în anul 1515. Exemplarul se află la Universitatea din Viena.
  2. ^ A Short History of Astronomy[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Dicționar enciclopedic, vol.I, A-C
  4. ^ Dicționar enciclopedic
  5. ^ en N.T. Hamilton, N.M. Swerdlov, G.J. Toomer, The Canobic Inscription: Ptolemy's Earliest Work, editori: J. L. Berggren și B. R. Goldstein, In: From Ancient Omens to Statistical Mechanics, 1987
  6. ^ Această parte este considerată de către Halma ca aportul esențial al lui Ptolemeu (Halma, prefață la ediția Almagestei).
  7. ^ Online pe Gallica, tome 1 și tome 2 (text grec și traducerea abatelui Halma)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționar enciclopedic, vol.I, A-C, Editura enciclopedică, București, 1993 ISBN 973-45-0046-5
  • Otto Neugebauer, A History of ancient mathematical Astronomy, Springer, Berlin/New York, 1975.
  • James Evans, The History and Practice of Ancient Astronomy, Oxford University Press, 1998 (ISBN 0-19-509539-1)
  • Michael Hoskin, The Cambridge Concise History of Astronomy, Cambridge University Press, 1999 (ISBN 0-521-57291-6)
  • Olaf Pedersen, A Survey of the Almagest, Odense University Press, 1974 (ISBN 87-7492-087-1. A revised edition, prepared by Alexander Jones, is due to be published by Springer on 29 noiembrie 2010.
  • Olaf Pedersen, Early Physics and Astronomy: A Historical Introduction, 2nd edition, Cambridge University Press, 1993 (ISBN 0-521-40340-5)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Almageste

Vezi și[modificare | modificare sursă]