Alain de Benoist

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Alain de Benoist
20110402 De Benoist.png
Date personale
Nume la naștereAlain Marie de Benoist Modificați la Wikidata
Născut (78 de ani)[1][10][11] Modificați la Wikidata
Saint-Symphorien⁠(d), Q88521114⁠(d), Franța Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (1794–1815, 1830–1974, 2020–present).svg Franța Modificați la Wikidata
ReligieNeopăgânism Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
scriitor
eseist
activist politic[*]
teoretician politic[*] Modificați la Wikidata
PseudonimFabrice Laroche[2], Martial Laurent[3], Cédric de Gentissard[3], Tanguy Gallien[3], Frédéric Laurent[3], Robert de Herte[3], David Barney[3], Pierre Dolabella[3], Maxime Meyer[3], Jean-Pierre Dujardin[3], Frédéric Toulouze[3], Jean-Louis Cartry[3], Pierre Jacob[3], Julien Valserre[3], Pierre Carlet[3], Jean-Pierre Hébert[4], Maiastra[5][6], Gilles Foumier[7], Mortimer Davidson, Fabrice Valclérieux, Éric Saint-Léger, Éric Lecendreux, Éric Dumesnil  Modificați la Wikidata
Partid politic Mouvement nationaliste du progrès[*][[Mouvement nationaliste du progrès |​]]  Modificați la Wikidata
Limbilimba franceză[8][9][9][9]  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Drept din Paris[*]
Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (filozofie, sociologie și istorie)
lycée Montaigne[*][[lycée Montaigne (French secondary school)|​]]
Lycée Louis-le-Grand
Mișcare/curent literar degrowth[*][[degrowth (economic thinking questioning the benefits and sustainability of economic growth)|​]], Nouvelle Droite, naționalism etnic  Modificați la Wikidata
Opere semnificative Vu de droite[*][[Vu de droite |​]]  Modificați la Wikidata
Note
Premii prix de l'essai[*][[prix de l'essai |​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Alain de Benoist (n. ,[1][10][11] Saint-Symphorien⁠(d), Q88521114⁠(d), Franța) eseist și filozof francez. Este considerat drept fondatorul ideologii Noii Drepte europene, totodată conducător al think-tankului Grupul de cercetare și de studiu al civilizației europene (GRECE).

Viziuni[modificare | modificare sursă]

Fiind apropiat la început mișcărilor franco-algeriene la începutul scrierilor sale din 1970, ulterior a trecut la atacuri asupra globalizării, imigrației în masă și a liberalismului, ca fiind în cele din urmă fatale pentru existența Europei prin diviziunea și defectele sale.

Benoist se opune liberalismului de tip american, considerat de el ca fiind impus după cel de-al doilea război mondial, cât și așa numita idee de „melting pot”.[12]

El se opune lui Jean-Marie Le Pen, chiar dăcă mulți oameni influențați de Benoist îl suportă.[13] Se opune de asemenea, imigrației arabilor în Franța.[14] Favorizează etnopluralismul, în care, organic, culturile și națiunile trebuie să se dezvolte independent.[15]

Benoist este, de asemenea, un susținător al ideii federalismului integral, în care statul națiunii este depășit, dând drumul identităților regionale și celui continental comun simultan.[16]

Benoist se consideră atât la stânga cât și de dreapta politică,[17] deși critică democrația liberală modernă.[18]

Thomas Sheehan argumentează că Benoist a dezvoltat o nouă formulare a fascismului (adică Benoist e fascist).[19]

Benoist se opune creștinismului ca fiind intolerant, teocratic și pornit pe persecuții.[20]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Benoist a publicat numeroase lucrări în domeniul arheologiei, tradițiilor populare, istoriei religiilor. A publicat peste 50 de cărți și peste 3 mii de articole, care au fost traduse în aproape 20 de limbi. El a primit o educație juridică, filosofică și teologică.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Alain de Benoist, SNAC, accesat în  
  2. ^ , p. 91 http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ , p. 162 http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Le Club de l'horloge (1974-2002), p. 268 
  6. ^ https://www.lemonde.fr/archives/article/1979/06/23/un-cheval-de-troie_2776338_1819218.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ http://www.phdn.org/negation/taguieff-heritage-nazi-1981.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  10. ^ a b Alain de Benoist, Babelio 
  11. ^ a b Alain de Benoist, Munzinger Personen, accesat în  
  12. ^ „European Son : An Interview with Alain de Benoist” (PDF). toqonline.com. Accesat în . 
  13. ^ Sharon Waxman, ″Europe's Left And Right Are Too Divided To Even Talk About It″, Chicago Tribune, 13 December 1993. Retrieved 21 June 2017.
  14. ^ Under cover story The Guardian (London) 14 august 1987.
  15. ^ ″Making hate safe again in Europe: right cultural revolutionaries″, The Nation, 19 September 1994.
  16. ^ „Alain de Benoist Answers Tamir Bar-On” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  17. ^ „THE EUROPEAN NEW RIGHT FORTY YEARS LATER: TOMISLAV SUNIC'S Against Democracy and Equality” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  18. ^ Benoist, Alain de (). „Democracy Revisited: The Ancients and the Moderns” (PDF). The Occidental Quarterly. 3 (2): 47–58. 
  19. ^ Sheehan, Thomas (). „Myth and Violence: The Fascism of Julius Evola and Alain de Benoist”. Social Research. 48 (1): 45–73. Pages 66–67: To summarize: De Benoist's fascism is at odds with Evola's metaphysics but agrees with his social and political philosophy.... [F]or de Benoist, the organic State is an ideal that men can set for themselves and perhaps, with force, establish. 
  20. ^ Intolerance, American-Style;Given This Country's History of Religious Animosities, Thomas Fleming Writes Pittsburgh Post-Gazette (Pennsylvania) 21 December 1997
  21. ^ ru В. Д. Серебряков. Ален де Бенуа

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • en Jonathan Marcus, The National Front and French Politics, New York: New York University Press, 1995, pp. 22–4, 151.

Legături externe[modificare | modificare sursă]