Alain de Benoist
| Alain de Benoist | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alain Marie de Benoist  |
| Născut | (79 de ani)[1][8][9][10] Saint-Symphorien(d), Centre-Val de Loire, Franța |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Religie | Neopăgânism |
| Ocupație | filozof scriitor eseist activist politic[*] teoretician politic[*] jurnalist |
| Limbi vorbite | limba franceză[11][12][12][12] |
| Pseudonim | Fabrice Laroche[2], Martial Laurent[3], Cédric de Gentissard[3], Tanguy Gallien[3], Frédéric Laurent[3], Robert de Herte[3], David Barney[3], Pierre Dolabella[3], Maxime Meyer[3], Jean-Pierre Dujardin[3], Frédéric Toulouze[3], Jean-Louis Cartry[3], Pierre Jacob[3], Julien Valserre[3], Pierre Carlet[3], Jean-Pierre Hébert[4], Maiastra[5][6], Gilles Foumier[7], Mortimer Davidson, Fabrice Valclérieux, Éric Saint-Léger, Éric Lecendreux, Éric Dumesnil |
| Partid politic | Mouvement nationaliste du progrès[*] |
| Studii | Facultatea de Drept din Paris Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (filozofie, sociologie și istorie) lycée Montaigne[*] Lycée Louis-le-Grand |
| Mișcare/curent literar | degrowth[*], Nouvelle Droite, naționalism etnic |
| Opere semnificative | Vu de droite[*] |
| Note | |
| Premii | prix de l'essai[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Alain de Benoist (n. , Saint-Symphorien(d), Centre-Val de Loire, Franța) eseist și filozof francez. Este considerat drept fondatorul ideologii Noii Drepte europene, totodată conducător al think-tankului Grupul de cercetare și de studiu al civilizației europene (GRECE).
Viziuni[modificare | modificare sursă]
Fiind apropiat la început mișcărilor franco-algeriene la începutul scrierilor sale din 1970, ulterior a trecut la atacuri asupra globalizării, imigrației în masă și a liberalismului, ca fiind în cele din urmă fatale pentru existența Europei prin diviziunea și defectele sale.
Benoist se opune liberalismului de tip american, considerat de el ca fiind impus după cel de-al doilea război mondial, cât și așa numita idee de „melting pot”.[13]
El se opune lui Jean-Marie Le Pen, chiar dăcă mulți oameni influențați de Benoist îl suportă.[14] Se opune de asemenea, imigrației arabilor în Franța.[15] Favorizează etnopluralismul, în care, organic, culturile și națiunile trebuie să se dezvolte independent.[16]
Benoist este, de asemenea, un susținător al ideii federalismului integral, în care statul națiunii este depășit, dând drumul identităților regionale și celui continental comun simultan.[17]
Benoist se consideră atât la stânga cât și de dreapta politică,[18] deși critică democrația liberală modernă.[19]
Thomas Sheehan argumentează că Benoist a dezvoltat o nouă formulare a fascismului (adică Benoist e fascist).[20]
Benoist se opune creștinismului ca fiind intolerant, teocratic și pornit pe persecuții.[21]
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Benoist a publicat numeroase lucrări în domeniul arheologiei, tradițiilor populare, istoriei religiilor. A publicat peste 50 de cărți și peste 3 mii de articole, care au fost traduse în aproape 20 de limbi. El a primit o educație juridică, filosofică și teologică.[22]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Alain de Benoist, SNAC, accesat în
- ^ , p. 91 http://www.theses.fr/2016PA080034/document Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d e f g h i j k l m n http://www.theses.fr/2016PA080034/document Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ , p. 162 http://www.theses.fr/2016PA080034/document Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Le Club de l'horloge (1974-2002), p. 268
- ^ https://www.lemonde.fr/archives/article/1979/06/23/un-cheval-de-troie_2776338_1819218.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.phdn.org/negation/taguieff-heritage-nazi-1981.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Alain de Benoist, Babelio
- ^ a b Alain de Benoist, Munzinger Personen, accesat în
- ^ a b Who's Who in France
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în
- ^ „European Son : An Interview with Alain de Benoist” (PDF). toqonline.com. Accesat în .
- ^ Sharon Waxman, ″Europe's Left And Right Are Too Divided To Even Talk About It″, Chicago Tribune, 13 December 1993. Retrieved 21 June 2017.
- ^ Under cover story The Guardian (London) 14 august 1987.
- ^ ″Making hate safe again in Europe: right cultural revolutionaries″, The Nation, 19 September 1994.
- ^ „Alain de Benoist Answers Tamir Bar-On” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „THE EUROPEAN NEW RIGHT FORTY YEARS LATER: TOMISLAV SUNIC'S Against Democracy and Equality” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Benoist, Alain de (). „Democracy Revisited: The Ancients and the Moderns” (PDF). The Occidental Quarterly. 3 (2): 47–58.
- ^ Sheehan, Thomas (). „Myth and Violence: The Fascism of Julius Evola and Alain de Benoist”. Social Research. 48 (1): 45–73.
Pages 66–67: To summarize: De Benoist's fascism is at odds with Evola's metaphysics but agrees with his social and political philosophy.... [F]or de Benoist, the organic State is an ideal that men can set for themselves and perhaps, with force, establish.
- ^ Intolerance, American-Style;Given This Country's History of Religious Animosities, Thomas Fleming Writes Pittsburgh Post-Gazette (Pennsylvania) 21 December 1997
- ^ ru В. Д. Серебряков. Ален де Бенуа[nefuncțională]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- en Fascism, edited by Roger Griffin (1995), pp. 346–348.
- en The Beast Reawakens by Martin A. Lee (1997), pp. 208–213.
- en Biographical Dictionary of the Extreme Right Since 1890 (1990), edited by Philip Rees, pp. 29–30.
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
- en Jonathan Marcus, The National Front and French Politics, New York: New York University Press, 1995, pp. 22–4, 151.