Viktor Ianukovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Viktor Ianukovici
Віктор Янукович
Viktor Yanukovych 27 April 2010-1.jpeg

În funcție
25 februarie 2010 – 22 februarie 2014[1]
Prim-ministru Iulia Timoșenko
Oleksandr Turcinov (interimar)
Mikola Azarov
Serhii Arbuzov (interimar)
Precedat de Viktor Iușcenko
Succedat de Oleksandr Turcinov (interimar)[1]

În funcție
4 august 2006 – 18 decembrie 2007
Președinte Viktor Iușcenko
Precedat de Iuri Iehanurov
Succedat de Iulia Timoșenko
În funcție
28 decembrie 2004 – 5 ianuarie 2005
Președinte Leonid Kucima
Precedat de Mikola Azarov (interimar)
Succedat de Mikola Azarov (interimar)
În funcție
21 noiembrie 2002 – 7 decembrie 2004
Președinte Leonid Kucima
Precedat de Anatoli Kinah
Succedat de Mikola Azarov (interimar)

Deputat în Ucraina
În funcție
25 mai 2006 – 12 septembrie 2006
În funcție
23 noiembrie 2007 – 19 februarie 2010

În funcție
14 mai 1997 – 21 noiembrie 2002
Precedat de Volodimir Șerban
Succedat de Anatoli Blizniuk

Născut(ă) 9 iulie 1950 (1950-07-09) (63 de ani)
Ienakiieve, Uniunea Sovietică
(acum Ucraina)
Partid politic Partidul Comunist
(Before 1991)
Partidul Regiunilor (2003–2010)
Independent (2010–prezent)
Rezidență Mejihiria
Soț Liudmilla Oleksandrivna
Copii Oleksandr
Viktor
Alma mater Universitatea Națională Tehnică din Donețk
Universitatea Națională de Comerț și Economie din Kiev
Confesiune Ortodox
Semnătură Viktor Yanukovych signature.svg
Site oficial Website-ul președenției

Viktor Fedorovici Ianukovici (în ucraineană Віктор Федорович Янукович) (n. 9 iulie 1950, Ienakiieve, regiunea Donețk, RSS Ucraineană) a fost președintele Ucrainei în perioada 2010 - 2014[2].

Anterior, acesta a fost primul ministru al Ucrainei de trei ori (21 noiembrie 20027 decembrie 2004, 28 decembrie 20045 ianuarie 2005 și 4 august 200618 decembrie 2007).

De asemenea, a fost guvernator al provinciei Donețk. Ianukovici a canditat la alegerile prezidențiale din Ucraina de pe 21 noiembrie 2004, de pe o poziție pro-Rusia. Pe 24 noiembrie, după al doilea tur de scrutin, Parlamentul Ucrainei l-a declarat oficial învingător al alegerilor pe Viktor Ianukovici. El a primit 49,61% din voturi, față de 46,61% ale lui Viktor Iușcenko, candidatul opoziție prooccidentale. Iușcenko nu a recunoscut totuși rezultatul. Curtea Supremă de Justiție a Ucrainei a suspendat rezultatele alegerilor prezidențiale până ce un apel contra victoriei prim-ministrului Viktor Ianukovici a fost examinat. În urma unui al treilea tur de scrutin impulsionat de Revoluția oranj, Ianukovici a pierdut acele alegeri în fața contracandidatului său, Viktor Iușcenko.

Șase ani mai târziu, Ianukovici a fost ales în funcția de președinte al Ucrainei în 2010, după un tur doi de scrutin extrem de disputat în fața unei alte figuri proeminente ale Revoluției oranj, Iulia Timoșenko.

El a depus jurământul la 25 februarie 2010.

În iarna 2013-2014, după ce în prealabil a refuzat unilateral semnarea Acordului de asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană (parte a Parteneriatului Estic, Ianukovici a fost ținta unor proteste pro-europene de masă, care s-au soldat în cele din urmă cu demiterea sa și preluarea interimatului funcției de președinte de către speakerul Oleksandr Turcinov (22 februarie 2014).

Fuga din Ucraina[modificare | modificare sursă]

La 22 februarie 2014, președintele Ianukovici a părăsit capitala Kiev pentru a participa la un congres pro-rus la Harkov. Într-un discurs preînregistrat, difuzat prin mijloacele de informare în masă, acesta afirma că nu intenționa să demisioneze. Totuși, Ianukovici nu a mai compărut la congresul de Harkov, în timp ce în presă apăreau deja relatări despre faptul că ar fi fugit într-o direcție necunoscută, cel mai probabil Rusia, Belarus sau chiar Emiratele Arabe Unite.[3]

După câteva zile de incertitudine, timp în care a fost dat în urmărire internațională pentru genocid,[4] Ianukovici a susținut o conferință de presă în orașul rus Rostov pe Don în care blama noua putere "profascistă"de la Kiev pentru lovitură de stat.[5] "Evenimentele care afectează în prezent Crimeea sunt o reacție naturală față de o uzurpare a puterii", declară Ianukovici cu referire la intervenția pro-rusă din autonomia Crimeea.[5]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b en Ukraine as it happened: Yanukovych ousted, Tymoshenko freed”. EuroNews. http://www.euronews.com/2014/02/22/live-updates-protesters-take-over-kyiv-parliament-releases-tymoschenko/. Accesat la 23 februarie 2014. 
  2. ^ uk Rezoluția Radei Supreme
  3. ^ http://reuters.com/article/idUSBREA1M00D20140223?irpc=932
  4. ^ Ucraina cere mandat internațional de arestare pentru Ianukovici, Jurnalul Național, 26 februarie 2014
  5. ^ a b Viktor Ianukovici, din Rusia: Voi lupta pentru viitorul Ucrainei. Nu am fost înlăturat de la putere, Realitatea TV, 28 februarie 2014

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viktor Ianukovici


Funcții politice
Predecesor:
Anatoli Kinah
Prim-ministru al Ucrainei
2002–2004
Succesor:
Mikola Azarov
interimar
Predecesor:
Mikola Azarov
(interimar)
Prim-ministru al Ucrainei
2004–2005
Predecesor:
Iuri Iehanurov
Prim-ministru al Ucrainei
2006–2007
Succesor:
Iulia Timoșenko
Predecesor:
Viktor Iușcenko
Președintele Ucrainei
2010–2014
Succesor:
Oleksandr Turcinov
(interimar)
Poziții sportive
Predecesor:
Ivan Fedorenko
Președinte al Comitetul Național Olimpic al Ucrainei
2002–2005
Succesor:
Serghei Bubka
Funcții politice administrative
Predecesor:
Volodimir Seminojenko
Lider al Partidului Regiunilor
2003–2010
Succesor:
Mikola Azarov

'