Vasile Roaită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Vasile Roaită

Vasile Roaită (n. 1914 - d. 16 februarie 1933, București) a fost un muncitor feroviar român, care a murit împușcat în timpul marii greve de la Atelierele CFR Grivița din februarie 1933.

Greva[modificare | modificare sursă]

Construirea mitului „Vasile Roaită”[modificare | modificare sursă]

După 1948, Vasile Roaită a fost făcut UTC-ist post-mortem și i s-a atribuit tragerea sirenei – care se acționa numai pentru a anunța pauza de prânz și terminarea schimbului[1]. Apoi, a fost așezat în panteonul martirilor comuniști, alături de Donca Simo, Filimon Sârbu, Olga Bancic și Elena Pavel. S-a construit mitul că a fost ucis în timp ce trăgea sirena pentru a anunța intrarea poliției și armatei în uzinele „Grivița”. La Plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Gh. Gheorghiu-Dej însuși a criticat această „poveste cu Vasile Roiată”, descris de fostul lider ceferist drept „un muncitor ca oricare altul”.[2]

Pentru consolidarea legendei, numele lui Vasile Roaită a fost dat unor localități și instituții: de exemplu Școala Generală Nr 184 Vasile Roaită din București[3], cartierul Vasile Roaită din Bacău[4], Liceul de Matematică Fizică „Vasile Roaită” din Râmnicu-Vâlcea[5], Spitalul „Vasile Roaită” (ulterior Spitalul „Grivița Roșie”, din 1990 Spitalul Clinic „Sf. Maria”) din București[6]. Prin Hotărârea nr. 993 a Consiliului de Ministri din 2 septembrie 1950, pentru înființarea unor gospodării agricole colective, au fost înființate 182 de Gospodării Agricole Colective, din care 7 purtau numele de „Vasile Roaită” și anume, din comuna Toderița, județul Făgăraș, din comuna Răchiți, satul Stăuceni, județul Botoșani, din comuna Someș, satul Guruslău, județul Sălaj, din comuna Bivolari, satul Soloneț, județul Iași, din comuna Halmeu, județul Satu Mare, din comuna Bichiș, județul Severin și din comuna Amnaș, județul Sibiu.[7] Astfel a apărut, prin redenumire, satul Vasile Roaită, în comuna Umbrărești, Galați[8] sau comuna Vasile Roaită (fostă Domnița Maria), în sudul orașului Bacău[9]. Înainte de Al Doilea Război Mondial localitatea Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta, 1843-1916). În 1950, localitatea a primit numele „eroului” ceferist Vasile Roaită.[10] Abia în 1962, în cadrul marii operațiuni de destalinizare la nivel simbolic, localitatea a primit numele Eforie Sud.[11]

Constantin Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica l-au rugat să renunțe la „meritul” său în favoarea lui Roaită. Un erou mort era mult mai util propagandei decât unul viu.[12]

Demitizarea[modificare | modificare sursă]

După 1962, numele de Vasile Roaită a dispărut aproape de pretutindeni. S-au schimbat atunci și nume de străzi, de spitale, cămine culturale, de școli, de întreprinderi, de cinematografe, deoarece Partidul, care acum avea alte priorități, își reconfecționa istoria.[2] Atunci a fost înlăturat și bustul lui Vasile Roaită, pe care sculptorul Artur Vetro îl realizase în 1958 pentru orașul București.

După 1965, s-a spus că Ceaușescu, gelos pe faima lui Dej, a pus cercetătorii să caute prin arhive și să descopere până la urmă că "Grivița Roșie" era un fals istoric, o falsă legendă, iar celebrul trăgător al sirenei, Vasile Roaită, un "idol fals".[13]

Dispariția subită a lui Roaită din discursul propagandistic al PCR nu s-a datorat, așa cum s-a speculat în epocă, nevoii lui Ceaușescu de a fi singurul erou din ilegalitate, ci unei descoperiri neașteptate făcută de istoricii comuniști în arhivele Siguranței: Vasile Roaită nu numai că nu fusese nici măcar grevist, dar era unul dintre informatorii pe care Siguranța îi infiltrase printre muncitorii de la Atelierele Grivița. Cu alte cuvinte, din motive propagandistice, PCR-ul îi furase meritele lui Constantin Negrea, grevist care luptase cot la cot cu Dej pentru drepturile muncitorilor, și i le atribuise unei unelte a “regimului burghezo-moșieresc”.[14]

Vestigii vetuste[modificare | modificare sursă]

Deși sub Ceaușescu, sărbătorirea însângeratului februarie 1933 a încetat tacit și, tot tacit, din ordinul secret al lui Ceaușescu, s-a hotărât ca legendele "Griviței Roșii" și "sirenei lui Roaită" să fie scoase din istorie,[13] totuși "eroul" Vasile Roaită continuă să fie prezent prin statuia ce îl reprezintă, uitată în Parcul CFR din Bacău, nu departe de gară.[15]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]