Ugo de Toscana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ugo (de asemenea, Hugo sau Hugues; supranumit "cel Mare") (n. cca. 950–d. 21 decembrie 1001, Pistoia) a fost markgraf de Toscana de la 961 până la moarte și duce de Spoleto și Camerino între 989 și 996.

Ugo făcea parte din familia Bosonizilor, fiind fiul și succesorul markgrafului Umberto de Toscana, care fusese pentru scurt timp și duce de Spoleto, cu Willa, o fiică a ducelui Bonifaciu I de Spoleto. La rândul său, a fost căsătorit cu Judith, cu care a avut o fiică numită Willa.

După ce a moștenit Marca de Toscana de la tatăl său, în 989 a devenit și duce de Spoleto. Însă împăratul Otto al III-lea a devenit suspicios față de adunarea în mâinile aceluiași om a întregii puteri din Italia centrală, drept pentru care l-a depus pe Ugo din Spoleto, unde l-a înscpunat pe Conrad de Urslingen. În 31 iulie 1001, a oferit câteva privilegii markgrafului Ulric Manfred al II-lea de Torino, la cererea unui Hugonis marchionis, care poate fi identificat cu Ugo "cel Mare".

Ultima parte a lungii domnii a lui Ugo în Toscana a fost dedicată înzestrării fundațiilor religioase. Aceste donații au fost confirmate de mulți alți guvernanți vreme de peste un secol de la moartea lui Ugo. El a murit la Pistoia și înmormântat la Florența. Viața lui a fost înconjurată de numeroase legende și a fost subiectul operei lui Placido Puccinelli, Istoria delle eroiche azioni di Ugo il Grande, unde Ugo apare ca model de principe mora și pios.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]